ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 127 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani și 3 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- 3 ani și 3 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pentru infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Conform art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (adică sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani și 3 luni), adică sporul de 1 an și 1 lună închisoare, astfel că inculpatul urma a executa pedeapsa principală de 4 ani și 4 luni închisoare, la care s-a aplicat și pedeapsa complementară de 1 an, a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. vechi s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, pedeapsă care urma a se executa alături de cea aplicată prin prezenta sentință, astfel că inculpatul avea de executat pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.

Astfel, inculpatul A. avea de executat, în regim de detenție, pedeapsa principală de 5 (cinci) ani și 4 (patru) luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii din 24 iulie 2017, a arestării preventive, de la 25 iulie 2017 la 20 septembrie 2017, a arestului la domiciliu de la 21 septembrie 2017 la 2 februarie 2018 și perioada cuprinsă între 28 martie 2013 - 7 mai 2013 (arestat preventiv în dosarul în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 124/2013).

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a unui telefon mobil marca x cu seria x cu cartela SIM x cu card memorie x, ridicat de la inculpatul A. la data de 23 iulie 2017.

A fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra acestui bun prin Ordonanța procurorului nr. 94/D/P/2016 din 25 octombrie 2017, până la aducerea la îndeplinire a măsurii confiscării speciale.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor de 1300 euro și 45 lire sterline, reprezentând bani obținuți prin valorificarea drogurilor de risc și consemnați la B. - Sucursala Focșani cu Recipisele nr. x/1 din 9 august 2017 și nr. x/1 din 9 august 2017.

A fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra acestor sume de bani prin Ordonanța procurorului nr. 94/D/P/2016 din 28 iulie 2017, până la aducerea la îndeplinire a măsurii confiscării speciale.

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub următoarele aspecte:

- în cauză se impunea achitarea sa pentru infracțiunea de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, întrucât la dosar nu există probe care se dovedească săvârșirea acestei infracțiuni. Inculpatul a susținut că la domiciliul său au fost găsite 8 plicuri cu astfel de substanțe, însă acestea erau pentru consumul său propriu, invocând, totodată, faptul că declarațiile date în cauză au fost făcute de persoane care au avut calitatea de inculpat și care l-au incriminat pentru a-și ușura răspunderea penală;

- în cauză se impunea achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât această acuzație este susținută doar de procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire din care rezultă că un colaborator al acestuia ar fi cumpărat cannabis de la inculpat;

- în ceea ce privește infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a solicitat achitarea, susținând că nu există niciun fel de dovadă că cele 15 g canabis descoperite asupra sa la intrarea în municipiul Focșani au fost aduse de el din Franța și că, de fapt, această cantitate de cannabis a cumpărat-o din Brașov pentru consum propriu;

- în cauză se impune reținerea doar a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, referitoare la cantitate de 15 g canabis descoperită asupra sa la data de 23 iulie 2017, cu mențiunea că este vorba despre un singur act material al acestei infracțiuni, astfel încât trebuie înlăturate dispozițiile art. 35 din C. pen. referitoare la formă continuată, arătând, totodată, că această faptă a fost săvârșită după împlinirea termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin Sentința penală 124/2010 Tribunalului Vrancea, așa încât nu se mai impune revocarea suspendării condiționate.

Prin Decizia penală nr. 314/A din 7 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 127/22 august 2018 a Tribunalului Vrancea, și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind înlăturate dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 2 și 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-au înlăturat prevederile art. 35 alin. (1) din C. pen. din conținutul infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare și 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani, adică 1 an închisoare), în final inculpatul, urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, pedeapsă care o va executa alături de cea aplicată prin prezenta sentință, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile din sentința penală apelată privind aplicarea față de inculpatul A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, precum și cele privind aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Contrar susținerilor inculpatului A., care a invocat faptul că nu există probe certe care să dovedească această infracțiune și că plicurile cu etnobotanice descoperite la domiciliul său erau deținute în vederea consumului propriu, instanța a constatat că ansamblul probator administrat în cauză dovedește fără dubiu săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

În acest sens, s-au avut în vedere declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul C., de inculpatul D., de martorul E. și de martorul F.

În acest context, s-a apreciat că probele mai sus arătate denotă că inculpatul nu era un simplu consumator de substanțe etnobotanice, că acesta achiziționa în mod frecvent astfel de substanțe în cantități mari și că, pe lângă faptul că reținea o parte din substanțele etnobotanice cumpărate pentru consum propriu, o altă parte din acestea era comercializată, în special unor elevi de liceu, pentru suma de 20 RON pliculețul cu substanțe cu efect psihoactiv.

Față de cele mai sus arătate, curtea de apel a apreciat nefondată solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracțiunea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pe motiv că nu a comercializat astfel de substanțe ci doar le-a deținut în vederea consumului propriu, la dosar existând probe certe că inculpatul a vândut astfel de substanțe către alte persoane obținând profituri semnificative din aceasta activitate.

Cu privire la probatoriul administrat în cauză pentru această infracțiune s-a constată că la dosar există un proces-verbal întocmit la data de 28 noiembrie 2016, de către investigatorul acoperit "G." care relatează activitatea desfășurată de colaboratorul "H.", respectiv faptul că acest colaborator s-a întâlnit cu inculpatul A. la data mai sus arătată, în jurul orelor 11:30, pe Str. x din municipiul Focșani, ocazie cu care a cumpărat de la inculpat un plic cu cannabis contra sumei de 50 RON.

Deși s-a apreciat că la dosar nu există alte probe care să ateste vreo altă vânzare de droguri de risc de către inculpatul A., Curtea a considerat că nu poate înlătura forța probatorie a Procesului-verbal din data de 28 noiembrie 2016, ce atestă cu certitudine că inculpatul a vândut, astfel de substanțe unei persoane, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit, prin probele administrate în cauză, că inculpatul avea o activitate bogată în materia traficului de substanțe interzise (substanțe cu efect psihoactiv). În plus, așa cum se va arăta în continuare, la dosar există probe că inculpatul introducea în țară droguri de risc, astfel încât activitatea de vânzare de astfel de droguri probată pentru data de 28 noiembrie 2016 nu poate fi apreciată ca fiind izolată, fără vreo legătură cu comportamentul inculpatului A., așa încât să existe un dubiu cu privire la veridicitatea acestei probe.

Cu alte cuvinte inculpatul A. nu este o persoană care nu au avut vreodată contact cu substanțele etnobotanice ori cu drogurile de risc, sau care a cumpărat doar ocazional astfel de substanțe pentru consum propriu, pentru a se putea aprecia că actul material de trafic de droguri de risc probat a se fi comis la data de 28 noiembrie 2016, este unul ieșit din comun, improbabil, și prin urmare insuficient pentru a se reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Dimpotrivă, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a avut preocupări constante pe linia traficului de substanțe etnobotanice și de droguri, fiind fără îndoială mai mult decât un consumator ocazional, astfel încât procesul-verbal întocmit de colaboratorul sub acoperire va fi reținut ca având valoare probatorie suficientă cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul A., respectiv vânzarea unei cantități de droguri de risc la data de 28 noiembrie 2016.

În același timp însă, Curtea a constatat că la dosar nu există probe certe privind o altă activitate de vânzare de astfel de droguri de risc în afară de cea probată pentru data de 28 noiembrie 2016, astfel încât nu se justifică reținerea formei continuate a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Ca atare, din această perspectivă, Curtea a reținut că apelul declarat de inculpatul A. este fondat, în cauză impunându-se înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei aplicate pentru această infracțiune de prima instanță.

Referitor la aceste acuzații, inculpatul a susținut că a plecat din Franța la data de 22 iulie 2017, în jurul orelor 03:00, și că a ajuns în Brașov a doua zi, la data de 23 iulie 2017 în jurul orelor 12:00, trecând vama în România la orele 06:00. A mai arătat că și-a lăsat bagajele într-o zonă a căminelor studențești, iar apoi a mers în zona Pieței Sfatului, unde a întrebat diverse persoane de unde își poate cumpăra droguri, ocazie cu care, de la o persoană de sex masculin a cumpărat cantitatea de aproximativ 10 g cannabis pentru care a plătit suma de 100 €. Apoi, susține inculpatul, a mers în stația I. de pe strada x din Brașov, de unde a fost luat cu mașina de numiții J. și K., cu toții plecând spre Focșani, la intrarea în această localitate, în jurul orelor 23:30, fiind opriți de organele de poliție ocazie cu care asupra sa s-a găsit cantitatea de droguri cumpărate din Brașov.

Susținerile inculpatului privind achiziționarea din Brașov a cantității de cannabis găsită asupra sa nu se coroborează cu probele administrate în cauză, acestea dovedind că inculpatul a ajuns în Brașov în jurul orelor 18:00 - 19:00, după care a fost luat la scurt timp cu mașina de către L., astfel că nu avea timp să meargă în centrul Brașovului pentru a căuta să achiziționeze droguri de la persoane necunoscute, în acest sens fiind adresa întocmită de M., operatorul cursei cu autocarul în care s-a aflat inculpatul A., prin care se atestă faptul că autocarul respectiv a sosit în autogara N. din Brașov la data de 23 iulie 2017, orele19.04, declarația martorului K., declarația martorului J. și extrasul din mesajele expediate de pe telefonul inculpatului, din care rezultă că la data de 22 iulie 2017, orele 11:24 inculpatului solicită unei persoane să vină în Brașov să-l ia a doua zi după amiază la orele 4:5 sau 6 și că la data de 23 iulie 2017 orele 08:55 - 09.00, autocarul în care se afla inculpatul era abia în Budapesta, inculpatul plângându-se că drumul durează foarte mult.

S-a mai reținut că susținerile inculpatului referitoare la aspectul că la data de 23 iulie 2017, orele 09:00, inculpatul se afla în autocar în Budapesta denotă că afirmațiile inculpatului privind intrarea în România, în jurul orelor 06:00 nu sunt conforme cu realitatea, precum și faptul că era fizic imposibil ca acesta sa ajungă în Brașov în aceeași zi în jurul orelor 12:00, astfel cum a susținut în declarația dată, coroborându-se în schimb cu celelalte probe administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul a ajuns în Brașov abia în după-amiaza zilei de 23 iulie 2017, respectiv în jurul orelor 18 - 19.

- aceleași aspecte rezultă și din înregistrările camerelor de supraveghere din autogara N. (paginile 112 - 115 volum II urmărire penală) ce atestă prezența inculpatului în autogară în jurul orelor 19:14 și faptul că acesta s-a urcat în autoturismul în care se aflau L. în jurul orelor 19:21, contrar susținerilor inculpatului că a fost luat de aceștia dintr-o benzinărie I..

Față de cele mai sus arătate Curtea a constatat că susținerile inculpatului privind cumpărarea din Brașov a celor 15 g cannabis ce au fost descoperite asupra sa la intrarea în municipiul Focșani sunt vădit nereale și că de fapt, această cantitate de cannabis a fost introdusă de inculpat în România prin sustragere de la controlul vamal, având în vedere că acesta s-a deplasat cu un autocar din Franța, neexistând posibilitatea pentru inculpat de a achiziționa din țară drogurile de risc, fiind astfel evident că inculpatul a avut aceste droguri asupra sa în momentul intrării în țară.

Ca atare, Curtea a apreciat, la fel ca instanța de fond, că este pe deplin dovedită infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la fel cum este dovedită și infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește însă această ultimă infracțiune, Curtea a constatat că în mod nejustificat s-a reținut, prin rechizitoriu, forma continuată, fiind vorba despre un singur act material de deținere de droguri de risc, respectiv doar cu privire la cantitatea de 15 g cannabis cu care inculpatul a fost descoperit în momentul opririi de către organele de poliție la intrarea în municipiul Focșani, astfel încât a apreciat că se impune înlăturarea reținerii dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel Galați a apreciat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat doar în ceea ce privește înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 respectiv deținerea fără drept de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, celelalte critici formulate de inculpat vizând achitarea sa, fiind apreciate, ca nefondate.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate în cauză, instanța de apel a constatat că acestea reflectă în mod just gravitatea faptelor comise și că se impune doar reducerea pedepsei stabilită de prima instanță pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, ca urmare a înlăturării formei continuate, având în vedere că în speță este vorba despre o singură vânzare de cannabis, cantitatea vândută fiind redusă.

În ceea ce privește infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului, pentru care prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 luni închisoare, Curtea a apreciat că această sancțiune nu se justifică a fi redusă până la minimul special de 3 luni închisoare, întrucât cantitatea descoperită asupra inculpatului nu este redusă, astfel încât fapta prezintă o gravitate ridicată.

Cât privește împrejurarea că în cauză s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013, pedeapsă ce a fost aplicată tot pentru infracțiuni de deținere de droguri de risc și de efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv, Curtea a reținut că o parte din faptele ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv traficul de etnobotanice și traficul de droguri de risc au fost săvârșite în luna octombrie 2015 respectiv la 28 noiembrie 2016, adică în interiorul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin hotărârea de mai sus arătată, astfel încât în mod justificat s-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 27 ianuarie 2021, inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., în argumentarea cărora a invocat, în esență, următoarele:

Referitor la infracțiunea de efectuare, fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a arătat că prin hotărârea atacată, în esență, s-a reținut că, în perioada anului 2014 - octombrie 2015 inculpatul a procurat, a deținut, a transportat, a pus în vânzare, a vândut și a livrat substanțe interzise, denumite generic substanțe etnobotanice - dar fără a deține probe sau dovezi relevante - privind săvârșirea acestor fapte; cu ocazia percheziției din 12 octombrie 2015, au fost găsite la domiciliul său 8 pliculețe cu substanțe vegetale, în greutate de 0,95 grame, deținute în vederea consumului, așa zisă dovadă.

Având în vedere faptul că, în cauză, nu sunt dovezi relevante privind comercializarea unor substanțe interzise, denumite generic substanțe etnobotanice, ci au fost găsite un nr. de opt pliculețe cu substanțe vegetale, în vederea consumului propriu, a arătat că în cauză sunt aplicabile următoarele norme juridice:

- decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 în ședința din data de 12 septembrie 2018, potrivit căruia:

"Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ;

- Directiva (UE) 2017/2013 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului "drog" și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, definește " noua substanță psihoactivă" ca fiind o substanță în formă pură sau într-un preparat, care nu face obiectul Convenției unice a Organizației Națiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, și nici al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope din 1971, dar poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate similare cu cele prezentate de substanțele cuprinse în convențiile menționate;

- art. 3 din Directiva (UE) 2017/2013 a abrogat Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, prin care "substanța psihoactivă nouă" era definită ca fiind un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau în preparat, Decizie menționată în adresa Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor nr. 895298 din 13 octombrie 2015, care s-a pronunțat cu privire la substanțele vegetale în greutate de 0,95 grame, găsite la inculpat cu ocazia percheziției, precizând faptul că:

"după efectuarea analizelor de laborator vă comunicăm că proba încriminată (fragmente vegetale de culoare verde, introduse într-o pungă din material plastic transparent) este constituită din 0,95 grame fragmente vegetale pe care nu s-au pus în evidentă substanțe stupefiante sau psihotrope, supuse controlului conform Legii nr. 143/2000".

A mai menționat faptul că, prin sentința penală nr. 124 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (1) teza finală din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pedeapsa a fost considerată executată până la data de 2 octombrie 2015, acesta neaflându-se în stare de recidivă (în termenul de încercare, conform art. 83 alin. (2) din C. pen. de la 1969) și de aceea a apreciat că nu se impunea revocarea suspendării.

Astfel, a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. este justificată, respectiv că pedeapsa de 8 luni închisoare a fost aplicată în afara limitelor legale.

Referitor la infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a solicitat să se aibă în vedere că în perioada 29 noiembrie 2016 - aprilie 2017 și iulie - septembrie 2017, telefoanele sale și ale mamei sale au fost ascultate, potrivit proceselor-verbale de ascultare aflate la dosar și din care nu rezultă activitatea sa infracțională.

Mai mult decât atât, a susținut prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iulie 2017 că măsura supravegherii tehnice a fost nelegală, întrucât nu dobândise calitatea de inculpat.

Drept urmare, a apreciat că, sunt aplicabile dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost aplicată în afara limitelor legale întrucât, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) din C. pen. din 1969 raportat la dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. și art. 76 lit. d) din C. pen. din 1969, în condițiile art. 5 din C. pen., pedeapsa trebuia să fie între 15 zile și 8 luni închisoare.

Referitor la infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a susținut că, în mod corect, Curtea de Apel Galați a reținut că, în baza probelor administrate în cauză, este vorba despre un singur act material de deținere de droguri de risc, respectiv doar cantitatea de 15 grame cannabis, dispunând înlăturarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.. De aceea, a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc a fost aplicată în afara limitelor legale, care conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969, în condițiile art. 5 din C. pen. trebuia să fie amenda în cuantum de 250 RON.

În ceea ce privește revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. (1969) a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., respectiv nu se impunea revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, motivat de faptul că la data de 2 octombrie 2016 s-a împlinit termenul reabilitării de drept.

Conchizând, a susținut că în sarcina sa se poate reține săvârșirea a două infracțiuni, respectiv infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care se impunea o pedeapsă cuprinsă între 15 zile și 8 luni închisoare și infracțiunea de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care se impunea o pedeapsă cu amendă în cuantum de 250 RON. Dacă se va aprecia că în cauză sunt aplicabile prev. art. 38 din C. pen. cu privire la concursul de infracțiuni, a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen., raportat la dispozițiile. art. 91 alin. (1) din C. pen.

Referitor la revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. (1969), aplicată prin Sentința penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, a susținut că la data de 02 octombrie 2016 era împlinit termenul de reabilitare de drept, conform dispozițiilor art. 83 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 134 alin. (1) din C. pen. din (1969), cu aplicabilitate al art. 133 din C. pen. (1969) privind efectele reabilitării de drept, în condițiile art. 6 din C. pen.

A mai învederat că, prin declararea recursului în casație nu dorește o remediere a aprecierilor probelor dispuse de instanței de apel, ci legalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel în limita cazurilor expres prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.. a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea greșită a aplicării legii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și b) și alin. (2) C. proc. pen.

În interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Serviciul Teritorial Galați nu au fost depuse concluzii scrise.

IV. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 12 februarie 2021 sub nr. x/2017, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen. la data de 18 mai 2018.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din 01 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

Judecătorul de filtru a reținut că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație este condiționată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la cazurile de casare invocate și motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul inculpat A. (a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), circumscriindu-se cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. se impune ca examinarea și pronunțarea asupra recursului în casație să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 3 iunie 2021, acordat după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, magistratul asistent a învederat faptul că prin încheierea din 1 aprilie 2021 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar și pe cale jurisprudențială, că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. -"fapta nu este prevăzută de legea penală". Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației - premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

În contextul concret al cauzei, instanța de apel și-a însușit baza factuală stabilită de prima instanță, constatând că încadrarea juridică și vinovăția inculpatului A. rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză și nu se impune achitarea sa, în sensul solicitat.

Referitor la infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, instanța de apel a avut în vedere declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul C., care a menționat că îl cunoaște foarte bine pe inculpatul A., fiind în relații de prietenie, arătând totodată, faptul că acesta se aproviziona cu substanțe etnobotanice din Constanța, căreia îi trimitea bani prin O., depunând banii pe numele altor persoane, iar după aproximativ 2-3 zile primea din Constanța un pachet cu cantitatea de aproximativ 20 grame substanțe etnobotanice, substanțe pe care inculpatul A. le deținea pentru consumul propriu dar din care și vindea către alte persoane cu suma de 20 RON pliculețul; de inculpatul D., care a precizat că împreună cu inculpatul A. a mers pentru a se aproviziona cu substanțe etnobotanice la Galați de unde A. a cumpărat astfel de substanțe, atât pentru consum propriu, cât și pentru comercializare către alte persoane, activitate pe care o desfășura prin intermediul unui băiat scund de statură numit "P." de martorul E., care a precizat că îl cunoaște foarte bine că inculpatul A. și că acesta comanda substanțe etnobotanice de la persoane necunoscute din jud. Constanța, trimițând banii prin transfer bancar, inculpatul vânzând apoi aceste substanțe etnobotanice la diferiți tineri, în special elevi și liceeni cu suma de 20 RON pliculețul, inclusiv prin intermediul unor persoane interpuse cum ar fi numitul "Q.". Martorul a mai arătat că, pentru a face operațiunile de trimitere a banilor și primirea coletelor, inculpatul A. se folosea de cărțile de identitate ale unor tineri până în 18 ani; de martorul F., care a arătat că știa despre faptul că A. vindea substanțe etnobotanice tinerilor liceeni din Focșani, menționând că la solicitarea acestuia i-a dat buletinul său inculpatului pentru ca acesta să îi ia datele de identitate. Martorul a mai arătat că mai mulți colegi de-ai săi au consumat substanțe etnobotanice, iar unora chiar li s-a făcut rău de la acestea, fiind internați în spital.

Instanța de apel a reținut și că în cursul judecății persoanele mai sus arătate și-au nuanțat depozițiile, arătând că nu își mai mențin în întregime declarațiile făcute în cursul urmării penale, însă revenirea asupra celor declarate inițial nu a fost în mod pertinent justificată pentru a avea motive de a nu lua în considerare primele declarații, care, fiind mai aproape de data faptelor apar, și din punct de vedere logic, a fi mai credibile, apreciind, ca nefondată solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea antemenționată, pe motiv că nu a comercializat astfel de substanțe ci doar le-a deținut în vederea consumului propriu.

Și referitor la infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea de Apel Galați a evidențiat că probele administrate atestă cu certitudine că inculpatul a vândut astfel de substanțe unei persoane, instanța de control apreciind că se impune înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei aplicate pentru această infracțiune de prima instanță.

În ceea ce privește infracțiunile de introducere în țară de droguri de risc respectiv de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului, Curtea de Apel Galați a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpatul a ajuns în Brașov în jurul orelor 18:00 - 19:00, după care a fost luat la scurt timp cu mașina de către L., astfel că nu avea timp să meargă în centrul Brașovului pentru a căuta să achiziționeze droguri de la persoane necunoscute, în acest sens fiind adresa întocmită de M., operatorul cursei cu autocarul în care s-a aflat inculpatul A., prin care se atestă faptul că autocarul respectiv a sosit în autogara N. din Brașov la data de 23 iulie 2017, orele 19:04, declarația martorului K. (pagina 6 volum II urmărire penală), care arată faptul că inculpatul A. l-a anunțat pe el și pe fratele său că va veni cu autocarul din Franța în Brașov, în jurul orelor 16:00, rugându-i să vină din Focșani cu o mașină pentru a-l duce acasă. Martorul a arătat că, împreună cu fratele său, a ajuns în autogara Brașov, în jurul orelor 19:30 unde inculpatul A. îi aștepta, autocarul cu care venise din Franța fiind sosit, declarația martorului J. (paginile 9 - 10 volum II urmărire penală) care arată că inculpatul A. l-a sunat pe R. la data de 23 iulie 2017 în jurul orelor 12:00, spunându-i că urmează să ajungă mai târziu în Brașov de unde dorește să vină să îl ia și extrasul din mesajele expediate de pe telefonul inculpatului, (paginile 86 - 88 volum II urmărire penală) din care rezultă că la data de 22 iulie 2017, orele 11:24 inculpatului solicită unei persoane să vină în Brașov să-l ia doua zi după amiază la orele 4:5 sau 6 și că la data de 23 iulie 2017 orele 08:55 - 09.00, autocarul în care se afla inculpatul era abia în Budapesta, inculpatul plângându-se că drumul durează foarte mult.

Astfel, instanța de apel a apreciat, în acord cu instanța de fond, că este pe deplin dovedită infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la fel cum este dovedită și infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului"

Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat A., în scris și susținute oral cu privire la inexistența infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și a celei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat A. formulate în scris cu privire la reevaluarea mijloacelor de probă și excluderea unor mijloace de probă, întrucât în această cale extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate face o nouă apreciere a materialului probator administrat, față de natura juridică a acestei căi de atac extraordinare și nici nu se poate antama vreo schimbare de încadrare juridică.

De asemenea, nu se poate reține solicitarea de achitare a recurentul inculpat A., pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. proc. pen., întrucât excede cazului de recurs în casație, prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ce se referă la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, intenția legiuitorului fiind aceea de a reglementa strict cazurile de recurs în casație.

În ceea ce privește cel de al doilea caz de casare invocat de recurent, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății. În cadrul acestui caz de casare, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și cu cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

În prezenta cauză, se constată că prin Decizia penală nr. 314/A din 7 martie 2019 a Curții de Apel Galați, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., desființată, în parte, Sentința penală nr. 127 din 22 august 2018 a Tribunalului Vrancea, și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind înlăturate dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 2 și 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-au înlăturat prevederile art. 35 alin. (1) din C. pen. din conținutul infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare și 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani, adică 1 an închisoare), în final inculpatul, urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, pedeapsă care o va executa alături de cea aplicată prin prezenta sentință, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile din sentința penală apelată privind aplicarea față de inculpatul A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, precum și cele privind aplicarea pedepsei accesorii.

Recurentul inculpat critică, în cadrul acestui motiv de recurs pedepsele aplicate pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 "Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă". De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi"

Astfel, nu poate fi primită susținerea recurentului inculpat în sensul că, pedepsele de 8 luni aplicată pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv cea de 2 ani stabilită pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost aplicate în afara limitelor legale.

Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, întrucât nu dobândise calitatea de inculpat, deoarece instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei antemenționate, la paragraful 34 a statuat că "în funcție de etapa urmăririi penale în care se dispune măsura de supraveghere tehnică, calitatea persoanei vizate de această măsură diferă. Astfel, în cadrul urmăririi penale in rem, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică nu are nicio calitate în dosarul penal, nefiind formulată nicio acuzație împotriva sa. În cadrul urmăririi penale in personam, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitatea de suspect în dosarul penal, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitate de inculpat în procesul penal, potrivit art. 82 din C. proc. pen.", iar la paragraful 35 a reținut că, "a