ÎCCJ, Secția penală

Asupra prezentului recurs în casație, constată următoarele:

a. Prin Sentința penală nr. 112 din 26.06.2019 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

- trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

- deținere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- deținere de droguri de mare risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

S-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 04.07.2018 la 27.10.2018.

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții și cu privire la inculpații B. și C..

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a două telefoane mobile marca x de culoare neagră, cu huse transparente de silicon, unul având inscripționat pe spate: x, iar celălalt doar sigla x, nefiind identificate seriile IMEI (telefoanele fiind capsulate), aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, notând, în esență, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale fac dovada întregii activități infracționale reținute în sarcina inculpatului A., recunoscută ca atare de către acesta, instanța de fond a reținut că, în drept: fapta inculpatului A. de a deține, procura, transporta, oferi și pune în vânzare diverse cantități de cannabis, în perioada sfârșitului anului 2017 - iulie 2018, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. fapta aceluiași inculpat de a deține, procura, transporta, oferi și pune în vânzare diverse cantități de ecstacy, în perioada sfârșitul anului 2017 - iulie 2018, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. fapta inculpatului de a deține cannabis, în perioada sfârșitul anului 2017 - iulie 2018, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. fapta inculpatului de a deține ecstacy, în perioada sfârșitul anului 2017 - iulie 2018, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 189/A din 2 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 112 din 26 februarie 2019 a Tribunalului Vrancea, care a fost desființată, în parte, iar în rejudecare, printre altele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă (2 luni), în total - 3 ani și 8 luni închisoare .

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute în final 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 16 - 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantități de droguri: 2,11 grame cannabis, 3,45 grame hașiș și 41 de plante de cannabis (droguri din activitatea infracțională a inculpatului B.); 3,36 grame cannabis, 4 semințe de cannabis, 2 pastile Ecstasy, 1 comprimat MDMA (droguri din activitatea infracțională a inculpatului A.); 24,31 grame cannabis, 5,42 grame hașiș și 1 țigaretă conținând amestec de tutun și cannabis (droguri din activitatea infracțională a inculpatului C.).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a notat, în esență, că, deși situația de fapt a fost just reținută de către instanța de fond, încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpatului A. nu este corectă întrucât, ca efect al Deciziei nr. 3/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, activitatea infracțională a acestuia se circumscrie doar infracțiunilor (două) de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc, aflate în concurs real.

Ca urmare, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019, prin încheierea din 29 noiembrie 2019, instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunile (patru) prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunile (două) prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pentru ca, ulterior, prin decizia pronunțată, menținând pedepsele aplicate de instanța de fond pentru aceste infracțiuni, să-i aplice inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre, evaluând critica inculpatului A. privind omisiunea aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând în acest sens că, în condițiile în care, în cuprinsul adresei nr. x/2019 din 28.10.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea a arătat că denunțul formulat de inculpat împotriva numitului D. nu a reprezentat un element de noutate, la momentul de referință organele de urmărire penală având deja în urmărire persoana anterior menționată (în Dosarul nr. x/2019 al aceleiași unități de parchet), sprijinul acordat de inculpatul A. nu a fost esențial pentru tragerea la răspundere penală a numitului D..

****

Împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat E..

În motivarea căii de atac, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că inculpatului i s-au aplicat în apel pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu s-au reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța de apel apreciind, în mod injust, că aplicarea acestor dispoziții legale intră în atributul exclusiv al procurorului (astfel cum a reținut prin încheierea de ședință din 20.12.2019).

Or, așa cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea, urmare denunțului pe care inculpatul l-a făcut în Dosarul nr. x/2019, reunit la Dosarul nr. x/2019, au fost realizate cumpărări autorizate de droguri, care au condus la arestarea preventivă a inculpaților cercetați în respectivul dosar. Mai mult, în urma implicării inculpatului și a sprijinului acordat de acesta organelor de anchetă, în cauză au fost arestați, iar ulterior, trimiși în judecată, trei inculpați, iar nu doar inculpatul cercetat în Dosarul nr. x/2019

În raport cu aspectele invocate, făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 67/2015 și Decizia nr. 158/A din 13.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul constatării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2018, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2020.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 18 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul fixat pentru judecarea recursului în casație, 13 noiembrie 2020, Înalta Curte a luat concluziile apărării și reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

Este cazul manifestării de voință a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casație vizează faptul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de acest text de lege.

Această critică nu aduce în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Acest text de lege, declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 67/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185/18.03.2015) instituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, care are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei.

Statuând asupra instituției juridice prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că aceasta are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

În consecință, reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de recurs în casație legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

Sub acest aspect se impune a se observa că, distinct de considerentele expuse în încheierea din 20.12.2020, instanța de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că nu sunt îndeplinite condițiile de incidență a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de textul de lege precitat, pentru argumentele detaliat redate la fila x din cuprinsul deciziei recurate.

Or, dacă argumentația factuală asupra acestei chestiuni, reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei, constituie un aspect nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele particulare ale speței, ci înseși datele în discuție, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 și 447 C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual-penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanței de recurs în casație este confirmată de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exemplificativă în materia de referință fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanței supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză".

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate recurentului inculpat A., de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., stabilite conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se află în limite legale inclusiv în ipoteza reținerii eventualei cauze de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, situație în care limitele de pedeapsă s-ar plasa între 1 an și 8 luni - 4 ani închisoare, în cazul infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv, între 2 luni - 1 an închisoare, în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2020.

GGC - GV