ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 914/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 31 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei CEZ DISTRIBUȚIE S.A. la plata daunelor morale în cuantum de 720.000 euro, pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului și familiei sale ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 123/2012 și art. 61 alin. (1)-(2) C. civ.

Prin sentința nr. 44/2018 din 26 martie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă CEZ DISTRIBUȚIE S.A.); a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON, reprezentând daune morale pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A.

Prin decizia nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 44/2018 din 26 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

La 8 ianuarie 2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că suma acordată cu titlu de daune morale este neîndestulătoare prin raportare la delictele săvârșite cu intenție de către partea adversă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 252 C. civ.

Aceeași parte a subliniat că a suferit traume psihice ca urmare a faptelor ilicite ale pârâtei.

Recurentul-reclamant a conchis că măsura de întrerupere a energiei electrice a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 47 lit. a)-c) din Legea nr. 123/2012.

Recurenta-pârâtă nu a depus întâmpinare la recurs.

La 28 ianuarie 2019, pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă CEZ DISTRIBUȚIE S.A.) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, instanța de apel respingând apelul său doar prin raportare la dispozițiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ.

Aceeași parte a mai învederat că instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la răspunderea sa, în calitate de operator de distribuție a energiei electrice.

După evocarea dispozițiilor art. 3 pct. 18 și 22, art. 52 și art. 60 din Legea nr. 123/2012, recurenta-pârâtă a arătat că, între CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor și DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A., în calitate de prestator al serviciului de distribuție, a fost încheiat contractul nr. x din 31 decembrie 2015 având ca obiect prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice către clienții finali ai furnizorului, ale căror instalații sunt racordate la rețeaua electrică a distribuitorului.

Se arată că, art. 14 din contrcat reglementează raporturile contractuale dintre furnizorul de energie CEZ Vânzare S.A. și operatorul de distribuție DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A., exclusiv în ceea ce privește serviciul de distribuție a energieie electrice, neavând legătură cu serviciul de furnizare energie electrică prestat de furnizor clientului final, în baza unui contract de furnizare energie electrică.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că deconectarea locului de consum ce aparține reclamantului a fost efectuată conform solicitării furnizorului, în baza art. 18 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 90/2015, coroborat cu art. 18 din Contractul nr. x din 31 decembrie 2015.

În aceste condiții, autoarea recursului a subliniat că, în ipoteza în care debranșarea a fost efectuată fără ca reclamantul să înregistreze debite restante, întreaga responsabilitate pentru această măsură revine furnizorului.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la contrarietatea considerentelor care au fundamentat sentința primei instanțe.

Autoarea recursului a subliniat că nu a fost analizat nici motivul de apel prin care a criticat asimilarea sa cu furnizorul de energie CEZ VÂNZARE S.A.

Aceeași parte a susținut că instanța de apel nu a examinat condițiile necesare pentru angajarea răspunderii sale civile, având în vedere că s-a raportat la acțiuni/inacțiuni ale furnizorului de energie.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1350 C. civ., întrucât răspunderea civilă contractuală operează atunci când debitorul nu a executat sau a executat necorespunzător obligația decurgând dintr-un contract.

În acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat că nu a încheiat cu recurentul-reclamant niciun contract, motiv pentru care nu poate fi reținută în sarcina sa nicio faptă ilicită.

După evocarea dispozițiilor art. 59 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014, recurenta-pârâtă a conchis că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii sale.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la 28 februarie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 10 decembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin raport reținându-se nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant și tardivitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la 19 decembrie 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Recurentul-reclamant A. a depus un punct de vedere la raport, arătând că nu are niciun fel de obiecțiuni față de acesta, achiesând la concluziile privind nulitatea propriului recurs.

Recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. a transmis, ulterior comunicării raportului, un document intitulat "Note de ședință", prin care a combătut concluzia privind tardivitatea recursului propriu, atașând în acest sens un document emis de firma de curierat prin intermediul căreia a fost transmisă cererea de recurs, ce face dovada datei la care aceasta a fost înaintată.

Prin încheierea completului de filtru din 18 februarie 2020, a fost admisă excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva aceleiași decizii, fiind stabilit termen de judecată la 2 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților și, totodată, prorogată discutarea excepției tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă pentru același termen.

În motivarea soluției referitoare la recursul declarat de către reclamant, s-a reținut că acesta nu a formulat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate vizând doar majorarea cuantumului daunelor morale.

Având în vedere că redimensionarea cuantumului daunelor morale reprezintă un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate, invocarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 252 C. civ., care nu instituie criterii de determinare a cuantumului daunelor morale, s-a făcut strict formal.

Constatând că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 2 iunie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., reținând următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că, în dezvoltarea motivului de recurs, principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor morale acordate, pe care îl consideră neîndestulător, critică ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu poate fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent.

Așadar, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs privind nemulțumirea acestuia față de daunele morale acordate reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Aceste cerințe trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității hotărârii, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac. Prin urmare, invocarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 252 C. civ., care nu instituie criterii de determinare a cuantumului daunelor morale, s-a făcut strict formal.

Așadar, legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Analizând recursul formulat de pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A (fostă CEZ DISTRIBUȚIE S.A.), prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 27 decembrie 2018, iar cererea de recurs a fost predată curierului la 28 ianuarie 2019, aspect dovedit de recurenta-pârâtă cu înscrisul depus la dosar în 24 decembrie 2019, se constată că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A.

Procedând la analiza pe fond a recursului, instanța supremă reține că, prin cererea de recurs, autoarea recursului a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut omisiunea instanței de apel de a examina motivele de apel, aceasta respingând apelul, ca nefondat, doar pe considerentul că, în speța de față, pârâta nu a formulat o cerere de chemare în garanție prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Critica anterior evocată se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare la aceste considerații, în analiza acestei critici, instanța supremă constată că instanța de apel nu a procedat la analiza criticilor pârâtei formulate în calea de atac apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Astfel, instanța de apel s-a rezumat la a reține că deconectarea efectivă a reclamantului de la rețeaua de energie electrică a fost efectuată de apelanta pârâtă în temeiul contractului pentru serviciul de distribuție a energieie electrice nr. x/31.12.2015, încheiat între CEZ DISTRIBUȚIE S.A. și CEZ VÂNZARE, contract care, la art. 18, prevede că operatorul de distribuție are ca obligații executarea deconectării/reconectării utilizatorului conform solicitării furnizorului, iar faptul că debranșarea reclamantului s-a făcut pe baza comenzii de deconectare transmise de furnizorul CEZ VÂNZARE, în temeiul contractului încheiat între furnizor și consumatorul A. și a prevederilor legale, o îndreptățea pe pârâta apelantă ca, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., să formuleze cerere de chemare în garanție a furnizorului CEZ VÂNZARE, or, în speța de față, apelantul pârât nu a formulat o cerere de chemare în garanție prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri față de el, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Dincolo de faptul că instanța de apel nu era îndreptățită să condiționeze implicit cercetarea apelului de introducerea unei astfel de cereri, care este un drept al părții ce poate uza de acest mijloc procesual, nicidecum o obligație a acesteia, sancționată în această manieră de instanța de apel, instanța supremă constată că aprecierile instanței de apel nu sunt apte de a explica și nici de a fundamenta soluția de respingere ca nefondat a apelului pârâtei, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În acest context, instanța supremă reține că hotărârea recurată nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ.

Nefiind cercetat apelul pârâtei și, implicit, fondul cauzei, instanța supremă nu poate proceda la examinarea legalității deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel numai cu privire la apelul pârâtei, menținând dispozițiile deciziei atacate privind respingerea apelului reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel numai cu privire la apelul pârâtei.

Menține dispozițiile deciziei atacate privind respingerea apelului reclamantului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.