ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă, la 13 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. C., D., E., F., G., H., I. S.R.L. Cluj Napoca, societate în insolvență, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare nr. 27424/29/12/1993 a Notariatului de Stat Județean Cluj, având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. Cad. 12483, imobil situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, având destinația de teren în suprafață de 252 mp cu o construcție de cărămida pe fundație de beton, cu demisol și parter, pentru lipsa consimțământului la donație a proprietarilor imobilului, restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate înscris pe numele și în favoarea pârâtului de la rândul 7 și înscrierea acestuia pe numele vechilor proprietari.

Pârâta I. S.R.L. Cluj Napoca a formulat cerere reconvențională, prin care, în situația în care acțiunea va fi admisă, a solicitat obligarea pârâților B., C., D., E., F., G., H. la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea bunului la momentul donării către societatea I. prin contractul de donație autentificat 27424/29.12.1993 și valoarea actuală a bunului la data formulării cererii, având în vedere valoarea de evaluare a acestui bun stabilită în procedura de insolvență de 617.000 RON plus TVA, echivalentul a 140.000 euro plus TVA, la 3 iunie 2014.

De asemenea, a solicitat să fie admisă cererea de instituire a dreptului de retenție asupra bunului imobil înscris în CF nr. x Cluj-Napoca cadastral 12483 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj, până la data achitării contravalorii diferenței de valoare dintre bunul a cărui anulare se solicită și valoarea bunului de la data donației 1993, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, pronunțată în dosar nr. x/2015 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., împotriva pârâților B., C., D., E., F., G., H. și S.C. I. S.R.L., având ca obiect nulitate contract.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. și cu pârâții.

Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat apel reclamanta A. și pârâtul F., iar pârâta S.C. I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta A. și, respectiv, de pârâtul F., împotriva sentinței civile nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2015, a schimbat în parte sentința apelată, doar în limita considerentelor referitoare la incidența în cauză a uzucapiunii, considerente pe care le-a înlăturat; a menținut restul considerentelor sentinței apelate.

A menținut în întregime soluția de respingere a cererii principale formulată de reclamanta A..

A menținut în întregime soluția de respingere a cererii reconvenționale formulată de S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J..

A respins apelul incident declarat de S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J., în contra sentinței civile nr. 168 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul civil nr. x/2015

A obligat pe intimata S.C. I. S.R.L., prin lichidator, să plătească apelantului F. suma de 200 RON cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

A respins cererea reclamantei A., de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca nedovedită.

Împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, precum și obligarea pârâților care s-au opus la admiterea acțiunii la plata cheltuielilor de judecată din apel și recurs.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă se referă la interesul legitim.

Arată că instanța de apel s-a pronunțat menținând soluția instanței de fond de respingere a acțiunii sale ca neexistând un interes legitim, din cauză că reclamanta nu și-a exercitat acțiunea cu bună credință.

Susține că instanța de apel nu motivează în niciun fel, nearătând ce probe sau aspecte din dosar i-au format convingerea lipsei interesului reclamantei în promovarea unei acțiuni în nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât primul motiv de apel a fost tocmai acesta, reclamanta susținând că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat această lipsă de bună credință, pornind de la o prezumție nesusținută de nicio probă sau început de dovadă că reclamanta ar fi cunoscut existența acestei donații în favoarea unei societăți comerciale, numai datorită faptului că soțul acesteia a acceptat donația în numele firmei al cărui asociat era.

În speță, interesul reclamantei ca succesoare a defunctului B. senior este acela de a avea o masă succesorală completă, care să includă inclusiv obiectul acestui contract de donație. Astfel, consideră că susținerea instanței că reclamanta, în calitatea sa de soție a administratorului care a reprezentat societatea la încheierea actului de donație nu poate pretinde credibil că nu a avut cunoștință de încheierea contractului, nu se bazează pe nicio probă.

Susține că instanța de apel se rezumă la a prezenta succesiunea cronologică a evenimentelor, respectiv încheierea succesivă a actelor, menționează succint susținerile părților în apel, pentru ca mai apoi să concluzioneze că "alegația apelantei nu poate fi primită", fără a arăta în ce fel și-a format această convingere, respectiv care este raționamentul logic pe care se bazează soluția.

Prin urmare, apreciază că hotărârea atacată prezintă toate cele trei vicii reținute în doctrină: este inexistentă, inexactă și insuficientă.

Consideră că interesul material al reclamantei s-a născut odată cu decesul antecesorilor săi și mai ales în momentul în care a aflat că acest bun nu a fost donat de proprietarii de drept, antecesorii săi. Astfel, reclamanta se poate considera îndreptățită în promovarea acestei acțiuni nu la momentul donației efective, ci abia la momentul în care a avut reprezentarea faptului că nu antecesorul său a semnat donația, deci aceasta are caracter fals. Cu privire la cunoașterea sau necunoașterea existenței donației, arată că nu poate face dovada unui fapt negativ, și anume faptul că nu a cunoscut existența acestei donații, chiar dacă unul dintre semnatari acesteia era soțul său.

Recurenta-reclamantă susține că dovada indubitabilă a faptului că ar fi cunoscut despre existența acestei donații trebuia să reiasă din celelalte mijloace de probă. Or, un asemenea aspect nu reiese de nicăieri, situația aparentă a imobilului donat era incertă pentru terții de contract.

Instanța de apel, în aceeași manieră înlătură în mod greșit declarațiile pârâților F. și E., cum că nu au avut cunoștință de actul de donație în litigiu. Interesul reclamantei este actual și legitim, nefiind posibilă reținerea vreunei rele credințe, așa cum concluzionează instanța de apel, care menține opinia instanței de fond că ar fi o acțiune concertată a părților de sustragere a bunului mobil din proprietatea societății I., pentru a nu fi îndestulați creditorii acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamanta A. nu a avut niciodată calitatea de asociat sau administrator a acestei societăți.

De asemenea, consideră că motivele instanței de apel sunt contradictorii, dat fiind faptul că, pe de o parte, constată caracterul nul absolut al donației, lucru care ar trebui să conducă, obligatoriu, spre admiterea acțiunii, însă, pe de altă parte, instanța constată și lipsa interesului legitim al reclamantei, în baza căruia se pronunță respingând acțiunea.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, în mod eronat, instanța de apel a constatat că s-ar fi cerut constatarea nulității absolute a donației pentru lipsa consimțământului donatarilor.

Recurenta arată că instanța a fost chemată să se pronunțe asupra unei cereri de constatare a nulității absolute a actului de donație, nulitate care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată.

Instanța de fond, fără a respecta prevederile art. 22 C. proc. civ., a solicitat din oficiu probe pentru dovedirea donării bunului altuia și s-a pronunțat pe acest aspect, dar nu a pus în discuția părților recalificarea cererii în funcție de conținutul ei evident, ca nulitate absolută privind donarea bunului altuia și nu aspecte privitoare la consimțământ.

Arată că instanța de apel a pus în discuția părților existența invocării acestui motiv încă de la fond, dar cu toate că i s-a indicat că există acest motiv încă din acțiunea introductivă, fiind evident eronată formularea, instanța a apreciat că este un motiv nou relevat doar în apel, nefăcând aplicarea art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel, neobservând că reclamanta a indicat la modul general textul art. 948 C. civ., a reținut doar lipsa consimțământului lui B. jr. și C., ca temei al acțiunii, când de fapt acțiunea vizează lipsa totală a consimțământului lui B. sr. și C. sr.

Tot ca o aplicare greșită a normelor de drept material, recurenta susține că instanța de apel a considerat în mod eronat că reclamanta ar trebui să facă dovada unui fapt negativ, nemotivând de fapt nici măcar cu prezumții, faptul pozitiv al cunoașterii donației.

Pârâta S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în parte a considerentelor deciziei recurate, în sensul de a menține incidența în cauză a uzucapiunii ca și temei pentru respingerea acțiunii reclamantei A., iar în subsidiar, doar dacă nu se rețin considerentele privind incidența uzucapiunii, să fie menținută în întregime hotărârea curții de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, care prevăd "în cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință, potrivit legii, timp de 10 ani".

Arată că în ședința publică din 5 mai 2016, instanța de apel a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 din Decretul-lege nr. 167/1958, însă actul normativ nu are art. 27 și de la acest aspect a pornit raționamentul greșit al instanței când nu a reținut în cauză aplicabilitatea instituției uzucapiunii.

Astfel, uzucapiunea/prescripția achizitivă reglementată de Decretul-lege nr. 115/1938 este altceva decât prescripția extinctivă reglementată de Decretul-lege nr. 167/1958 și, ca atare, nulitățile absolute sau relative care pot fi invocate de instanță sau de părți sunt diferite.

Faptul că instanța de apel a considerat că în cauză este vorba de aspecte ce țin de prescripția extinctivă, a determinat reținerea în considerente a faptului că "uzucapiunea este o excepție relativă care poate fi invocată pe cale de acțiune sau excepție, dar ea nu poate fi invocată din oficiu, de instanța de judecată, ci trebuie cerută de cel interesat."

Consideră că prescripția achizitivă/uzucapiunea este o apărare de fond și nu o excepție procesuală, ce ține de calificarea juridică și nu de incidente procedurale, iar instanța era obligată să o pună în discuția părților, în baza rolului activ (art. 22 C. proc. civ.) și cu respectarea principiului contradictorialității (art. 14 pct. 5 și 6 C. proc. civ.), ceea ce a și făcut.

Mai susține și faptul că toată probațiunea administrată în cauză dovedește că S.C. I. S.R.L. a exercitat o posesie utilă, neviciată, niciuna din părțile litigante nefăcând demersuri care să afecteze dreptul de proprietate dobândit de societatea în insolvență prin donație.

Construcțiile extratabulare realizate pe terenul proprietății S.C. I. S.R.L. și îmbunătățirile aduse imobilului "casa veche", arată că este evident că au devenit proprietatea extratabulară a societății, accesiunea imobiliară operând de drept.

Învederează că din probele administrate rezultă că pârâții B. și F. aveau cunoștință de faptul că imobilul este proprietatea recurentei-pârâte.

De asemenea, din perspectiva îmbunătățirilor efectuate, evidențiate și în raportul de expertiză întocmit, recurenta-pârâtă susține că accesiunea se prezumă în favoarea sa și, pe cale de consecință, chiar dacă reprezentanții statutari ai societății nu au făcut demersurile pentru intrarea în legalitate a acestor construcții, aceste bunuri îi revin.

J., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I. S.R.L. a formulat recurs incident, prin care a solicitat, în situația admiterii recursurilor declarate în cauză (cu precizarea că nu face referire la recursul declarat de pârâta I. SRL), să fie admis recursul incident, casată decizia recurată și modificată hotărârea instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că în situația în care s-ar admite recursul declarat de reclamanta A. și nu s-ar admite recursul incident cu consecința casării deciziei recurate în sensul admiterii cererii reconvenționale, ar fi încălcate și aplicate greșit normele de drept material prevăzute la art. 1341, 1346, 1171, 2495 și următoarele din Noul C. civ.

Susține că între data semnării contractului de donație, decembrie 2013 și data formulării acțiunii, imobilul edificat pe terenul în suprafață de 252 mp a fost proprietatea S.C. I. S.R.L., care a efectuat îmbunătățiri asupra acestui imobil, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Ca urmare, valoarea acestor îmbunătățiri, în situația anulării contractului de donație și atribuirii imobilelor succesorilor lui B. Senior și C., ar trebui să revină societății pârâte în insolvență, aceasta însemnând, în fapt, o sumă de bani care se impune a fi cuantificată ca și diferență între valoarea menționată în contractul de donație și valoarea de evaluare realizată, suma provenind de la societatea în insolvență.

În caz contrar, susține recurenta, ar fi prejudiciați creditorii, mai ales în contextul în care nici bunul nu ar mai fi în patrimoniul societății, dar nici măcar sumele investite în îmbunătățirea imobilului nu ar fi recuperate de societate.

În privința dreptului de retenție asupra construcției, menționează că a fost un petit pe care l-a formulat și pe care îl susține, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 2495 și următoarele Noul C. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. I. S.R.L., prin lichidator judiciar CII J. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca netemeinic, admiterea recursului său cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată din apel și recurs.

Intimatul-pârât F. a depus întâmpinare, prin care a invocat respingerea recursului declarat de pârâtă în principal ca inadmisibil și, în subsidiar ca nefondat, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 2500 RON, conform chitanțelor depuse la dosar .

Intimatul solicită respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât susține că prin raportare la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs nu poate dispune modificarea solicitată prin recursul formulat de recurenta S.C. I. S.R.L., conform Noului C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimatul solicită respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece recurenta-pârâtă solicită de fapt a proceda la o reanalizare a probelor administrate în primă instanță, precum și "la o analiză procedurală a manierei în care s-a reținut că ar opera uzucapiunea de către prima instanță", acestea fiind critici de netemeinicie a hotărârii recurate.

Totodată, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, susținând că pretinsa interpretare eronată realizată de instanța de apel cu privire la clasificarea excepțiilor nu se circumscrie unei aplicări a normelor de drept material și implicit unei casări întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, arată că pentru a face o greșită aplicare a art. 27 din Decretul nr. 115/1938, așa cum se invocă de către recurentă, instanța de apel trebuia să facă analiza incidenței sau a neincidenței acestei instituții în speță, însă instanța de apel a admis apelul promovat de apelantul F. pe raționamente procesual civile, iar nu de drept material.

De asemenea, intimatul-pârât F. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând instanței să ia act de faptul că nu se opune admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă A., cu exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât F. a menționat în cuprinsul ambelor întâmpinări că este de acord ca recursurile să fie soluționate în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că sunt admisibile.

Intimatul-pârât H. a depus întâmpinare la recursul incident, învederând faptul că nu a avut cunoștință de proces, întrucât a fost citat la o adresă greșită, solicitând rejudecarea cauzei.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.

J., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I. S.R.L., a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 februarie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019 a fost respinsă excepția netimbrării recursului declarat de recurenta-reclamantă A.; a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă; au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză și a fost acordat termen pentru judecarea acestora, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată.

De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții, astfel cum pretinde recurenta, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speță, instanța de apel a reținut și a înlăturat susținerile părților și a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea sa creează transparență asupra silogismului judiciar.

Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare nr. 27424/29/12/1993 a Notariatului de Stat Județean Cluj pentru lipsa consimțământului donatorilor la încheierea actului de donație, donatorii fiind B. junior și soția acestuia C..

Prin urmare, în condițiile în care donatori sunt B. junior și soția acestuia C. sunt lipsite de justificare susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a reținut în mod eronat doar lipsa consimțământului lui B. jr. și C., ca temei al acțiunii, când de fapt acțiunea ar viza lipsa totală a consimțământului lui B. sr. și C. sr.

Instanța de apel s-a pronunțat cu respectarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., față de limitele în care reclamanta a înțeles să învestească instanța de fond și să-și argumenteze pretențiile, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței reclamantei, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor reclamantei sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea normelor de drept.

În mod greșit recurenta se prevalează de faptul că motivele instanței de apel sunt contradictorii, dat fiind faptul că, pe de o parte, instanța ar fi constatat caracterul nul absolut al donației, aspect care ar fi trebuit să conducă la admiterea acțiunii, însă, pe de altă parte, constată și lipsa interesului legitim al reclamantei, în baza căruia se pronunță respingând acțiunea.

Aceasta întrucât, în speță, instanța de apel nu și-a fundamentat soluția doar pe lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii și nici nu a reținut caracterul nul al donației.

De altfel, în calitate de succesoare a defunctului B. sr., prevalându-se de existența unui interes legitim, acela de a avea o masă succesorală completă, care să includă obiectul contractului de donație, recurenta-reclamantă aduce în discuție chestiuni de fond, de analizare și de reinterpretare a probelor (instanța de apel a înlăturat declarațiile martorilor, dovada indubitabilă a faptului că ar fi cunoscut despre existența acestei donații trebuia să reiasă din celelalte mijloace de probă etc.), care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestor căi de atac.

Se impune precizarea faptului că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Astfel, în condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele motivelor de apel formulate de părți, a avut în vedere apărările părților, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, iar simpla nemulțumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către părți, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Apelul, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de control judiciar să concluzioneze că în cauză nu se poate reține lipsa consimțământului donatorilor la încheierea actului de donație, întrucât aceștia au fost prezenți în fața notarului, legitimați cu cărțile de identitate a căror verificare a fost efectuată și de instanța de fond, prin solicitarea relațiilor de la fostul notariat de stat și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca - Serviciul de Evidență a Persoanelor care a comunicat la dosarul cauzei datele personale ale titularilor, buletinelor cu seria și numărul indicate în actul autentic și încheierea de autentificare.

De asemenea, s-a constatat că alte cauze care să ducă la vicierea consimțământului donatorilor nu au fost invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Cu respectarea prevederilor art. 282 C. proc. civ., în mod legal s-a arătat că reclamanta nu mai poate invoca în apel motive noi de nulitate, respectiv încălcarea principiului irevocabilității contractului de donație, motivat de faptul că donația bunului altuia este nulă pentru lipsa de cauză.

Fără a reitera cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar a constatat cu justețe că prima instanță a dat în mod greșit eficacitate uzucapiunii, în condițiile în care, uzucapiunea tabulară (prescripția achizitivă), excepție relativă, putea fi invocată pe cale de acțiune sau excepție, dar ea nu putea fi invocată din oficiu de instanța de judecată, ci trebuia cerută de cel interesat (în speță pârâta I. S.R.L.), cerință ce nu a fost îndeplinită în cauză.

Totodată, se constată că dintr-o eroare materială în considerentele deciziei recurate instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 167/1958, fiind evident faptul că potrivit considerentelor hotărârii instanța a avut în vedere prevederile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 referitoare la uzucapiune, aspect ce nu este de natură a schimba legalitatea soluției pronunțate și nici nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Așa fiind, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Prin recursul incident, recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. repune în discuție cererea reconvențională, solicitând admiterea acesteia, urmare a admiterii recursului incident în contextul admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

În condițiile în care recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, soluția care se impune este aceea de respingere ca nefondat a recursului incident declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând culpa procesuală a recurentelor în promovarea recursurilor de față și în raport de solicitarea intimatului-pârât F. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-reclamante A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F. și recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F., știut fiind faptul că reducerea cheltuielilor de judecată reprezintă posibilitatea instanței de a reduce cuantumul acestora, în condițiile textului legal anterior evocat, în raport de munca prestată de avocat și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F..

Obligă pe recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar CII J. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus, către intimatul-pârât F..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.