ÎCCJ, decizie (scj.ro #181124)

Valoarea obiectului cererii se stabilește de către reclamant, care, potrivit art. 194 lit. c) noul C. proc. civ., trebuie să indice în cererea de chemare în judecată obiectul acestuia și valoarea lui, după prețuirea sa, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Instanța de apel a constatat că noul Cod de procedură civilă consacră posibilitatea contestării evaluării făcute de reclamant, doar că legea limitează mijloacele de probă pentru stabilirea valorii obiectului cererii la înscrisuri și explicațiile părților, nefiind permisă și administrarea altor mijloace de probă, cum ar fi expertiza.

Raportarea reclamantului, validată de prima instanță, la valoarea nominală de 2,5 lei /acțiune este una rezonabilă, deoarece se are în vedere un indice obiectiv, celelalte valori indicate, respectiv 3,73 lei, 5,93 lei si 10,60 lei/acțiune fiind contestate. Cum valoarea cererii era contestată, prima instanță era obligată să facă o estimare a valorii cererii, pe baza elementelor de fapt de care dispunea, rezultate din înscrisurile depuse și din explicațiile părților, fără a fi necesar să dispună de probe certe din care să rezulte o anumită valoare. Separat de aceasta, rapoartele de expertiză evaluatorie au natură extrajudiciară astfel că prima instanță nu era obligată să le ia în considerare.

Referitor la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru judecata în primă instanță, instanța de apel a constatat că intimatul-reclamant a contestat modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013<LLNK 11997   146 10 202  18 40>39 alin. 1 , în termen de 3 zile, prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, iar prin încheierea civilă nr. 1036 din 23.08.2019 pronunțată în dosarul nr. x/100/2019/a2 s-a statuat asupra caracterului nefondat al acesteia.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, dar prin încheierea pronunțată în 03.09.2019, în dosarul x/100/2019/a3 al Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de către petentul A., iar prin încheierea civilă nr. 1411 din 15.11.2019 pronunțată în dosarul nr. x/100/2019/a3.1 al Tribunalului Maramureș s-a admis, în parte, cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva Încheierii pronunțate la data de 03.09.2019, în dosarul nr. x/100/2019/a3.1 și, pe cale de consecință, s-a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar și s-a eșalonat plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 61.187,77 lei stabilită în dosarul nr. x/100/2019, în 20 de rate lunare, din care primele 19 rate în cuantum de 3060 lei fiecare, iar ultima rată în cuantum de 3047,77 lei, care se vor achita începând cu luna noiembrie 2019, până la data de 30 a fiecărei luni.

Caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23.08.2019 pronunțată în dosarul nr. x/100/2019/a2 nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul apelului, cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 3 și art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece încheierea de reexaminare a taxei de timbru are deja caracter definitiv, consfințit de lege prin art. 39 alin. 2 din același act normativ.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2014, ÎCCJ a stabilit, cu caracter obligatoriu, prin mecanismul recursului în interesul legii, de unificare a practicii judiciare, că ,,în interpretarea și aplicarea dispozițiilor <LLNK 11997   146 10 202  18 30>art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.” Această interpretare își menține actualitatea, pentru identitate de rațiune, de vreme ce noul act normativ, O.U.G. nr. 80/2013, păstrează arhitectura căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, în aceleași coordonate ca vechea reglementare.

Criticile aduse încheierii din ședința publică din data de 1 iulie 2020 referitoare la soluția greșită dată excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată nu pot fi analizate nici din perspectiva dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece premisa aplicării acestui text de lege exclude situația în care modul de determinare a taxei judiciare a format obiectul unor dezbateri contradictorii în fața primei instanțe, tranșate prin mecanismul reexaminării reglementat de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. În situația de față nu este vorba despre o simplă constatare a instanței de apel că în fața primei instanțe nu a fost plătită taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, ci despre o solicitare expresă a apelantei de a repune în discuție valoarea cererii deduse judecății și a ignora efectul definitiv produs de încheierea civilă nr. 1036 din 23.08.2019 pronunțată în dosarul nr. x/100/2019/a2 al Tribunalului Maramureș asupra acestui aspect.

Împrejurarea că apelanta pârâtă nu a avut acces în fața primei instanțe la o cale de atac pentru a contesta modalitatea de determinare a cuantumului taxei de timbru, cererea de reexaminare fiind rezervată exclusiv reclamantului, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înțeleasă, în termenii reglementați de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece sarcina pecuniară îi incumba reclamantului. Apelantei i-a profitat, în mod indirect, împrejurarea stabilirii unui cuantum mai redus al taxei judiciare de timbru în fața primei instanțe, cunoscut fiind faptul că în apel taxarea s-a realizat cu 50% din taxa datorată la suma contestată, care în cazul concret dedus judecății a coincis cu evaluarea indicată de reclamant de 2,5 lei per acțiune, cea mai mică dintre valorile vehiculate.

Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta B. S.R.L. aducând deciziei recurate critici privind modul de soluționare a excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, arătând că aceste critici se încadrează în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, valoarea obiectului cererii introductive a fost precizată de reclamant prin raportare la valoarea nominală a acțiunilor E. SA din momentul constituirii acestei societăți, anume 2,50 lei/acțiune. B. S.R.L. a invocat excepția insuficientei timbrări, argumentând că valoarea indicată de reclamant nu este valoarea reală a obiectului cererii, argumentând că valoarea nominală a acestora a crescut.

În fața primei instanțe, această excepție a fost respinsă prin încheierea din 1 iulie 2020, iar împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta B. S.R.L., care a fost respins prin decizia recurată.

Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea regulilor de procedură privind obligativitatea timbrării cererilor de chemare în judecată, respectiv a dispozițiilor art. 1, art. 31 alin. 2, art. 36 alin. 1 și art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Deși valoarea acțiunilor indicată de reclamant a fost contestată, depunându-se la dosarul cauzei dovezi privind valoarea mai mare a acțiunilor E. SA, rezultată din alte dosare, instanța de apel nu a ținut cont de acestea.

S-a mai susținut că instanța de apel nu a realizat faptul că există două proceduri diferite, una care îi conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei de timbru stabilită de instanță, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta, care îi conferă oricărei alte părți dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepției insuficientei timbrări, așa cum a făcut recurenta-pârâtă prin întâmpinare.

De asemenea, s-a mai arătat că această soluție a instanței de apel încalcă și prevederile art. 31 alin. 2, precum și pe cele ale art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

S-a mai subliniat faptul că a fost încălcate prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 care permit instanței să pună în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar, dacă în cursul procesului au apărut elemente care determină o valoare mai mare obiectului cererii.

Sub un alt aspect s-a arătat faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 98 alin. 3 C. proc. civ., atunci când a apreciat că acesta exclude probarea valorii obiectului cererii printr-un raport de expertiză, scopul legiuitorului nefiind acela de a interzice stabilirea valorii cererii pe baza unui raport de expertiză, ci doar celeritatea soluționării dosarului prin evitarea administrării unei expertize judiciare pentru stabilirea valorii obiectului cererii, însă în cauză, raportul de expertiză extrajudiciară nu putea conduce la tergiversarea soluționării cauzei și putea constitui probă în dosar.

Totodată, s-a arătat faptul că este incident în cauză și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul că, deși, pe de o parte, instanța de apel a reținut că pârâta-recurentă avea posibilitatea contestării evaluării făcute de reclamant și că prima instanță era obligată să facă o estimare a valorii cererii, pe de altă parte, a reținut caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, fapt ce ar veni în contradicție cu prima constatare.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a susținut că instanța de apel nu a soluționat în mod corect excepția insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, însă această susținere nu poate fi reținută.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru în funcție de valoarea obiectului cererii este cea prevăzută în cerere, iar dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, evaluarea se face în condițiile art. 98 C. proc. civ., adică, după cum arată alin. 3 al acestui din urmă articol, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți.

Instanța de apel a arătat că prima instanță a analizat toate aceste aspecte și că a respectat aceste prevederi legale. Faptul că valoarea acțiunilor E. SA ar fi crescut față de valoarea indicată de reclamant în cererea introductivă și că ar fi aplicabile prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, reprezintă doar opinia recurentei-pârâte, însă, instanța de apel și-a motivat decizia de respingere a apelului sub acest aspect, arătând că, în condițiile date, prima instanță nu avea la îndemână alte înscrisuri și explicații ale părților decât cele existente la dosarul cauzei, legat de evaluarea obiectului cererii introductive.

De altfel, recurenta-intimată nu arată, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, fiind mai degrabă nemulțumită de starea de fapt reținută de instanța de apel cu privire la cererea introductivă a reclamantului, relativ la valoarea obiectului acestei cereri.

Faptul că art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede posibilitatea ca instanța judecătorească, învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, să poată constata că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, nu înseamnă că are și o obligație de a constata acest lucru, în mod automat, fără o examinare concretă a situației, or, în speța de față instanța de apel a examinat critica formulată și a constatat că valoarea obiectului cererii a fost stabilită în mod legal, prin urmare și taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod legal.

Nu se poate reține critica  cu privire la faptul că instanța de apel nu ar fi realizat că există două proceduri diferite, una care-i conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanță, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta, care-i conferă oricărei alte părți dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepției insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, ci dimpotrivă, se poate constata că instanța de apel chiar a explicat că există două proceduri distincte, arătând de ce, în mod temeinic și legal i s-a respins pârâtei, încă în fața primei instanțe, această excepție, menționând, în plus, că în speța de față a intervenit  caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Nu poate fi reținută nici critica cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 98 alin. 3 C. proc. civ., în ce privește acceptarea ca probă a unui raport de expertiză judiciară relativ la valoarea acțiunilor E. SA, la un moment dat.

Astfel, instanța de apel a arătat, în mod legal, că, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 3 C. proc. civ., în caz de contestație valoarea obiectului cererii introductive se stabilește după înscrisurile și explicațiile date de părți, or, instanța de apel a avut în vedere tocmai înscrisurile aflate la dosarul cauzei, un raport de expertiză extrajudiciară neputând fi considerat „explicație dată de părți”.

Nu poate fi reținută nici critica privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenței unor motive contradictorii, deoarece instanța de apel a făcut o analiză a criticilor formulate de apelanta-pârâtă (recurenta-pârâtă din cauza de față), cu privire la respingerea excepției insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, arătând, pe fond, de ce nu a putut fi admisă o astfel de cerere, arătând, totodată, în plus, că aceasta, în condițiile speței de față, ar fi contravenit și caracterului definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, în motivarea instanței de apel neexistând nicio contradicție sub acest aspect.

Instanța de apel a arătat pe larg, invocând și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, de ce nu se poate ignora efectul încheierii definitive nr. 1036 din 23 august 2019, prin care s-a stabilit, în mod definitiv, cuantumul taxei judiciare de timbru.

Este incontestabil faptul că există două proceduri diferite, dintre care una îi conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanță, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta care îi conferă oricărei alte părți dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepției insuficientei timbrări, însă, în același timp, nu se poate ignora existența unei hotărâri definitive care a fost obținută în una dintre cele două căi, pentru că, cel puțin teoretic, putea fi stabilită întâi valoarea obiectului cererii introductive și după aceea să existe o cerere de reexaminare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, or, în această situație ar fi fost determinantă hotărârea prin care s-a stabilit valoarea obiectului cererii introductive.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496  și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.