ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1856/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la 13 decembrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI -a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul COMPLEXUL CULTURAL-SPORTIV "TEI" a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.466.291,82 RON, reprezentând chirii neîncasate în perioada 2 septembrie 2012 - 31 decembrie 2013, prejudiciu evaluat de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 92 din 30 august 2017 și facturat cu factura nr. x din data de 15 noiembrie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 și 1516 și următoarele din C. civ., precum și pe dispozițiile art. 192 și art. 194 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3250 din 26 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC "TEI", în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1152 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC "TEI" împotriva sentinței civile nr. 3250 din 26 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC "TEI" a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivare, a susținut, sub un prim aspect, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (invocând textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) și a indicat dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

A susținut că în mod greșit a menținut instanța de apel soluția primei instanțe, care, la rândul său, nu a decăzut pe intimata-pârâta din dreptul de a depune întâmpinare.

În legătură cu acest aspect, a considerat că, în speță, ansamblul probator nu a relevat existența unei vătămări suferite de intimata-pârâtă ca urmare a îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, astfel că nu este aplicabilă nulitatea prevăzută de textul art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a învederat și exemplificat că de-a lungul vastei corespondențe pe care a avut-o cu societatea intimată-pârâtă, aceasta din urmă a furnizat diverse adrese, aspect de natură a induce în eroare reclamantul.

Întrucât recurentul a remarcat continuitate doar în ceea ce privește adresa din București, Calea x, aceasta a fost adresa intimatei-pârâte pe care a indicat-o instanței, în acțiunea introductivă.

Din conținutul proceselor-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare a rezultat că acțiunea și actele aferente au fost depuse la cutia poștală din Calea x, București, astfel că intimata pârâtă deține cutie poștală proprie.

A mai arătat că, potrivit art. 164 alin. (8) raportat la art. 164 alin. (5) din C. proc. civ., procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare are valoare doveditoare până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Subliniind că intimata-pârâtă nu a uzat de procedura reglementată de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., a considerat că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită.

În aceste condiții, a susținut că argumentele intimatei-pârâte din cererea de repunere în termen (că ar fi preluat citația și cererea de chemare în judecată de la personalul administrativ al clădirii de birouri) nu pot fi primite, fiind în contradicție cu aspectele reținute în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Sub un al doilea aspect, a considerat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2513 din C. civ., prin raportare la dispozițiile art. 208 C. proc. civ. (motivul de casare indicat fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

A arătat că în mod eronat a menținut instanța de apel soluția primei instanțe de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

A făcut trimitere la textul art. 208 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, a menționat dispozițiile art. 2513 C. civ., care prevede că prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

A apreciat că textul art. 2513 C. civ. este impropriu redactat, fiind susceptibil de a crea confuzii din cauza expresiei "în lipsa invocării", considerând că, din coroborarea acestui text cu dispozițiile art. 208 C. proc. civ. rezultă că prescripția poate fi invocată prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate atunci când întâmpinarea nu este obligatorie.

Ca atare, depunerea întâmpinării peste termenul imperativ peremptoriu prevăzut de legea procesual civilă atrage, ca sancțiune, decăderea din dreptul de a mai propune probe și excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Întrucât prescripția extinctivă, în noul C. civ., este o instituție de ordine privată, prin raportare la tardivitatea depunerii întâmpinării, a solicitat respingerea excepției prescripției invocată de către intimata-pârâtă

Sub un al treilea aspect, făcând referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește respingerea argumentului reclamantului privind suspendarea prescripției extinctive.

Totodată, a menționat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2532 C. civ., aspect care, în opinia recurentului-reclamant, atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia sa, instanța de apel nu a argumentat în fapt și în drept de ce nu a reținut incidența suspendării termenului de prescripție, rezumându-se la a arăta că situația din speță nu se încadrează în cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de C. civ.

Raporatat la dispozițiile art. 2532 pct. 3 din C. civ., a considerat că în speță, prescripția nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea s-a suspendat între părți, deoarece, în baza contractului de novație și contractului de locațiune, intimata folosea și administra bunurile Ministerul Tineretului și Sportului prin Complexul Cultural Sportiv Tei, administrarea (contractul de locațiune) nu încetase, fapt recunoscut de intimata-pârâtă, iar socotelile nu au fost date și aprobate.

Având în vedere că termenul de prescripție a fost astfel suspendat, apreciază că este îndreptățit să solicite sume cu titlu de despăgubiri de la intimata-pârâtă.

A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate și, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, să se constate tardivitatea depunerii cererii de recurs, iar în subsidiar, să se constate nulitatea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întrucât motivele invocate în susținerea recursului nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea excepțiilor și apărărilor formulate de către intimata-pârâtă și admiterea recursului, pentru motivele invocate în cerere.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 29 mai 2020 au fost respinse excepțiile nulității și tardivității recursului invocate de intimata-pârâtă A. S.R.L. și a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost înlăturată incidența suspendării termenului de prescripție.

Hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Instanța de control judiciar a arătat că ipotezele descrise de reclamant nu se încadrează în cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de art. 2532 C. civ., reținând, cu relevanță sub acest aspect, că sumele solicitate de reclamantă reprezintă chirie pentru perioada 02.09.2012-31.12.2013, iar temeiul juridic al acțiunii este răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiții, nefiind deduse judecății raporturi juridice decurgând din administrarea bunului, simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Instanța de control judiciar a avut în vedere criticile esențiale invocate de apelantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC TEI, iar obligația de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nici acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care urmează.

Subsumat acestui motiv de casare, reiterând criticile din apel, recurentul a invocat greșita menținere de către instanța de apel a soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune prin prisma faptului că pârâta nu a fost decăzută din dreptul de a depune întâmpinare, respectiv că nu a fost decăzută din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție de ordine privată, prin raportare la momentul tardiv la care aceasta a depus întâmpinarea în primă instanță.

A făcut referire la prevederile art. 194 C. proc. civ. art. 208 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel; art. 2513 C. civ., conform căruia prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă în cazul persoanelor juridice denumirea și sediul acestora.

Este de subliniat că, în lumina textului legal evocat, sediul persoanei juridice trebuie să fie cel cu care aceasta figurează în evidențele corespunzătoare.

Astfel, art. 226 alin. (1) din C. civ. dispune că, în raporturile cu terții, dovada denumirii și a sediului persoanei juridice se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.

În acest context, comparând cererea de chemare în judecată cu extrasul de la ONRC, instanța de apel a constatat cu justețe că adresa sediului pârâtei menționată în cererea de chemare în judecată este incompletă față de cea menționată la ONRC, respectiv în cererea în cauză este menționat doar Calea x, pe când în extrasul existent la dosar fond, se menționează Calea x, TRONSON 1, BIROUL NR. 11, ceea ce a demonstrat că adresa sediului menționată în cererea de chemare în judecată a fost incompletă, astfel că acțiunea nu a fost legal comunicată pârâtei.

Susținerile reclamantului, reiterate și în recurs, întemeiate pe diverse adrese pe care le-ar fi folosit pârâta în corespondența purtată de-a lungul timpului, sunt lipsite de justificare în raport cu obligațiile pe care reclamantul le avea potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și pe care nu și le-a îndeplinit, aspect reținut în mod corect și de instanța de prim control judiciar.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, invocarea excepției prescripției a fost făcută în primul rând prin întâmpinarea considerată în mod legal ca fiind depusă în termen.

Mai mult decât atât, instanța de apel a făcut și o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2513 teza a II a din C. civ., reținând, cu caracter subsidiar, că excepția a fost invocata cu respectarea cerințelor legale chiar dacă întâmpinarea nu ar fi considerată ca fiind depusă în termen, sensul reglementării anterior menționate fiind acela că, în lipsa invocării excepției prescripției prin întâmpinare, aceasta se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurent, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC TEI împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENȚESC TEI împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2020.