ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 iulie 2013 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2013, astfel cum a fost modificată și precizată ulterior, reclamanta A. S.A. a solicitat:

Prin sentința arbitrală nr. 64 din 20 iunie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a constatat perimată cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A. și a obligat-o pe reclamantă la plata către fiecare pârâtă a cheltuielilor arbitrale în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare reclamanta A. S.A., prin administrator special D. și administrator judiciar consorțiul format din E.. și F.., prin care a solicitat admiterea acțiunii în anulare, anularea sentinței arbitrale, astfel cum a fost îndreptată, și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12, art. 416, art. 608 alin. (3) lit. b) și art. 613 C. proc. civ.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator special D. și administrator judiciar consorțiul format din E.. și F.., împotriva încheierii de ședință din 6 iunie 2018 și a sentinței arbitrale nr. 64 din 20 iunie 2018, astfel cum aceasta din urmă a fost îndreptată, a obligat reclamanta la plata către pârâta C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 24.862,19 RON și către pârâta B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 44.259,19 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. S.A., prin administrator special D. și administrator judiciar consorțiul format din E.. și F.., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că, prin sentința a cărei anulare se solicită, a fost încălcat regimul juridic al sancțiunii prevăzute de lege pentru neplata taxei arbitrale deoarece curtea de apel ar fi confundat sancțiunea pentru neplata taxei arbitrale (rămânerea în nelucrare a cererii arbitrale) cu sancțiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru (anularea cererii de chemare în judecată).

Mai susține recurenta-reclamantă că dezlegarea dată de curtea de apel criticilor aduse sentinței arbitrale privind încălcarea regimului juridic al decăderii în materie arbitrală nu este în acord cu prevederile legale deoarece, în mod greșit, tribunalul arbitral a apreciat că termenele de plată a taxei de arbitraj sunt termene de decădere și că, în afara achitării taxei respective, recurenta nu mai putea face alte acte de procedură.

Într-o altă critică, subsumată acelorași motive de recurs, se afirmă că a fost încălcat și regimul juridic al perimării în materie arbitrală deoarece curtea de apel a considerat că nici cererile recurentei-reclamante de modificare a acțiunii arbitrale și nici cele legate de eșalonarea taxei de timbru nu reprezintă acte de procedură apte de a întrerupe curgerea termenului de perimare și a încălcat astfel dispozițiile art. 417 C. proc. civ. și ale art. 84 alin. (2), (3) și 4 din Regulile de procedură arbitrală.

Totodată, recurenta a criticat considerentele prin care prima instanța a reținut că actele de procedură efectuate în cauză se circumscriu abuzului procesual, fiind făcute cu intenția de a tergiversa soluționarea cauzei.

De asemenea, autoarea recursului a susținut că sentința recurată cuprinde considerente contradictorii. În acest sens, a arătat că prima instanță a reținut, pe de o parte, că actele de procedură efectuate în cauză nu întrerup termenul de perimare și pe de altă parte, a reținut că aceste acte sunt apte să întrerupă termenul de perimare, însă nu produc efecte, întrucât se circumscriu abuzului procesual.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că suma la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționată față de valoarea litigiului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimatele C. S.A. și B. S.A. au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 24 martie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimatele au depus puncte de vedere cu privire la raport prin care au arătat că sunt de acord cu concluziile raportului. Recurenta a depus punct de vedere prin care a arătat că nu este de acord cu cele reținute în raport.

Examinând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Recursul vizează sentința civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă împotriva sentinței arbitrale nr. 64 din 20 iunie 2018. Acțiunea arbitrală care a fost soluționată prin sentința arbitrală nr. 64 din 20 iunie 2018 a fost înregistrată pe rolul tribunalului arbitral la 31 iulie 2013.

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, modificare care este aplicabilă începând cu 24 martie 2017.

Dat fiind că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale (în speță 31 iulie 2013).

Conform dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că, înainte de data intrării în vigoare a textului de lege modificat (respectiv înainte de 24 martie 2017) sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, criticată de recurentă, prin care s-a respins acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale a fost pronunțată într-un litigiu arbitral început la 31 iulie 2013, înainte de data intrării în vigoare a actului normativ modificator, astfel că această sentință nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Mențiunea din dispozitivul sentinței recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, statuat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 613 alin. (4) din același cod (forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale), Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator special D. și administrator judiciar consorțiul format din E.. și F.., împotriva sentinței civile nr. 133 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.