ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 12 mai 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. - Sucursala Piatra Neamț, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 360.233,33 RON reprezentând prejudiciul material cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat din vehiculul proprietatea societății reclamante, cu care s-a efectuat un transport intern, infracțiune ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2016, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 445/C din 16 aprilie 2018, pronunțată Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 360.233,33 RON reprezentând despăgubiri. A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.208 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă, fiind schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

A fost respinsă ca nedovedită cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru fond.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 3603,50 RON, cheltuieli de judecată pentru apel.

La 6 martie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, se susține, în esență, că motivarea deciziei recurate este contradictorie.

Aceasta întrucât, pe de o parte instanța de apel nu a constatat că furtul s-ar fi produs la oprirea din Voluntari, dar pe de altă parte, a sancționat reclamanta pentru nerespectarea clauzelor contractuale, deși marfa se afla în autotren.

Se arată că nici organul de urmărire penală nu a putut stabili, în urma cercetărilor, care a fost locația exactă a sustragerii bunurilor din autotren, apreciind în acest context că nici Curtea de Apel Bacău nu putea aprecia asupra furtului cu ocazia opririi din Voluntari.

În virtutea rolului activ, susține recurenta, instanța de apel ar fi putut solicita probe noi care să lămurească situația de fapt cu privire la încălcarea sau nu a clauzelor contractuale, dar acest aspect nu s-a produs.

Recurenta precizează că, în timpul opririi care a durat aproximativ 5-6 minute, nu se putea produce furtul produselor amplasate în partea din față a vagonului, deoarece autorul furtului ar fi trebuit să escaladeze efectiv produsele de mari dimensiuni, care protejau practic paleții cu marfa mai "valoroasă". Mai mult, autotrenul a rulat pe un drum intens circulat, respectiv E85, pe direcția București-Bacău, iar oprirea din Voluntari, jud. Ilfov a fost pe marginea drumului E85, într-un loc luminat și circulat. Se arată că acest argument nu a făcut obiectul analizei de către instanța de apel, deși dacă furtul se producea cu ocazia acestei opriri, conducătorul auto ar fi putut observa, deoarece avea vizibilitate asupra autotrenului.

Consideră recurenta că instanța de apel a neglijat ansamblul probator, dând eficiență doar simplelor susțineri ale apelantei pârâte, motivarea fiind, astfel, contradictorie.

Transportul, mai arată recurenta, a fost în permanență supravegheat, iar instanța de apel a făcut doar aprecieri în ceea ce privește locația săvârșirii infracțiunii și a modalității de săvârșire.

În opinia recurentei, situația creată de asigurătorul B. nu reprezintă decât o încălcare a clauzelor contractuale în ceea ce privește despăgubirea, prin încercarea de a dovedi că tocmai recurenta-reclamantă a neglijat condițiile de asigurare.

Chiar dacă nu face obiectul motivelor de recurs, recurenta apreciază clauza prevăzută de pct. 5.2 din Condițiile de Asigurare ca fiind echivocă, deoarece asigurătorul nu prevede în mod expres faptul că permanenta supraveghere presupune prezența fizică a unui angajat lângă vehicul.

Intimata-pârâtă S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând, în esență, că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 martie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Intimata-pârâtă S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a formulat punct de vedere la raport prin care a achiesat la concluziile exprimate în raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A., reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost analizate probele, precum și reevaluarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reconsiderări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la concluziile extrase din analiza probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-reclamantă face trimitere la situația de fapt reținută de către instanța de apel, respectiv la locul și condițiile în care a avut loc sustragerea bunurilor prin raportare la probele administrate în cauză, respectiv planșe foto, înscrisuri, fiind invocate doar formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze critica deciziei recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs, care nu conțin critici de nelegalitate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., sub forma unei argumentații juridice a nelegalității invocate. Nu sunt indicate dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță sau precizate eventualele erori săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate ori deficiențele concrete ale motivării soluției, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate din oficiu și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă devoluarea fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care reclamanta a conceput motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare a căii de atac, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motive de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, dispusă în apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A. și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.