ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă la data de 2 decembrie 2020, sub nr. x/2020/a2, petentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

În motivarea cererii, petentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 496 C. proc. civ., toate raportate la art. 301 alin. (1) C. pen., privind conflictul de interese.

Referitor la recursul formulat împotriva hotărârii nr. 703/2020 din 17 august 2020 a Tribunalului Suceava, pronunțate în dosar nr. x/2020, și la întâmpinarea formulată de intimatul B., a susținut că instanța a omis faptele penale în cea ce îl privește pe numitul B., participând la favorizarea infracțiunii și a infractorului în cauză, prin metoda tergiversării procesului.

A susținut că a formulat recurs, iar instanța nu l-a înregistrat în Ecris și nici nu a procedat la soluționarea acestuia.

Astfel, a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 391 din 6 februarie 2018, definitivă, prin care s-a reținut existența unui conflict de interese în ceea ce îl privește pe intimatul B., iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 275 din 16 iunie 2020, definitivă, a constatat legalitatea și temeinicia Ordinului nr. 130 din data de 23 mai 2018 a Prefecturii Suceava, respectiv a interdicției de 3 ani, impuse intimatului B., de a mai ocupa o funcție eligibilă, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 în completarea Legii nr. 144/2007.

Petentul a arătat că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării și/sau destituirii din funcție ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Totodată, a învederat că dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă nu mai poate ocupa aceiași funcție pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului, iar, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

A mai arătat petentul că intimatul B. se află în aceeași situație ca și cea reținută prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14/2019 și nr. 69/2017, prin care au fost interpretate dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, astfel că interpretările date de instanța supremă sunt valabile în cauză, iar textul de lege este aplicabil.

De asemenea a susținut că, prin hotărâre definitivă, a fost constatat faptul că numitul B. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, astfel că este decăzut din dreptul de a mai ocupa o funcție eligibilă în termen de 3 ani de la încetarea mandatului.

A precizat că au fost invocate și motive legate de raportul de evaluare întocmit de ANI, solicitându-se a se constata că a intervenit termenul de prescripție, însă toate aceste aspecte au fost susținute de către numitul B. în căile de atac formulate la instanțele de contencios administrativ, unde au fost tranșate în mod definitiv, prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv prin decizia nr. 391 din data de 6 februarie 2018.

Totodată, a arătat că, prin decizia nr. 418 din data de 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Cluj și a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în măsura în care sintagma "aceeași funcție" se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege.

Astfel, în opinia petentului, chiar dacă s-ar ține cont de susținerile intimatului în sensul că acesta avea funcția de viceprimar la momentul la care s-au petrecut faptele reținute în raportul de evaluare ANI, conform Curții Constituționale, tot se încadrează în funcțiile eligibile prevăzute de art. 1.

De asemenea, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, având în vedere funcția deținută de către intimatul B., aceea de primar, care se încadrează în cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010, și, prin urmare, consideră că acesta nu poate să mai ocupe nicio funcție eligibilă din cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010, cu atât mai mult cea de primar.

A arătat că aceste aspecte sunt întărite și de Ordinul Prefectului nr. 130 din data de 23 mai 2018, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al orașului Broșteni, Județul Suceava, a numitului B., ca urmare a constatării încălcării regimului juridic al conflictelor de interese, rămas definitiv prin decizia nr. 275 din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava.

Făcând trimitere la decizia nr. 391 din data de 6 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a învederat că toate acțiunile și demersurile intimatului privind obținerea, prin orice mijloc, a unui accept prin care să se constate dreptul de a participa în cursa electorală 2020, sunt acțiuni întreprinse în perioada sa de interdicție de a mai ocupa o funcție eligibilă, iar acesta a indus cu bună știință în eroare instanțele de judecată în scopul obținerii acestui drept.

A menționat că, în cuprinsul art. 25 din Legea nr. 176/2010, sintagma "cu excepția celor electorale" face referire la faptul că intimatul în cauză poate fi membru al unui partid ori președintele unui partid, dar nu oferă acestuia dreptul de a participa și a opta la demararea procedurilor privind candidatura pentru o funcție eligibilă, atât timp cât interdicția de 3 ani impusă acestuia operează, potrivit legii, până la data de 6 februarie 2021.

Petentul a mai precizat și că, în urma procedurilor judiciare care au avut loc și pe care le evidențiază în cuprinsul cererii, domnul B. este decăzut din dreptul de a ocupa o funcție eligibilă ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

A arătat că pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) domnul B. se regăsește ca având o interdicție de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv în perioada 6 februarie 2018-6 februarie 2021.

Apreciind că intimatul nu a făcut dovada motivului de casare a deciziei nr. 391 din 6 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 496 din același cod și nici dovada prescripției interdicției de a ocupa o funcție eligibilă potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, a solicitat admiterea recursul așa cum a fost formulat, să se constate că acesta este motivat, respingerea candidaturii intimatului B. și sancționarea acestuia pentru înșelarea instanței de fond.

Prin încheierea nr. 12 din data de 3 decembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații Biroul Electoral de Circumscripție nr. 6 al orașului Broșteni și B..

Astfel, în esență, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a reținut că, în speță, contestatorul nu invocă niciuna dintre situațiile reglementate de art. 522 C. proc. civ., ci încearcă să repună în discuție chestiuni legate de fondul litigiului dedus judecății.

Prin urmare, a apreciat că nemulțumirile la care petentul face referire în cuprinsul contestației nu reprezintă un caz de tergiversare a soluționării procesului într-un termen optim și previzibil, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva încheierii nr. 12 din data de 3 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, petentul A. a formulat plângere, reluând întocmai cele arătate prin contestația soluționată prin încheierea atacată.

Astfel, în motivarea plângerii, a reluat toate susținerile formulate prin contestația privind tergiversarea cauzei, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, precum și cele privind interdicția în care se află intimatul B., neaducând nicio critică concretă încheierii atacate.

În vederea soluționării plângerii formulate de petentul A. împotriva încheierii nr. 12 din data de 3 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin rezoluția din data de 28 decembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la data de 26 ianuarie 2020, când instanța a rămas în pronunțare asupra nulității prezentei plângeri.

Examinând plângerea formulată, prin prisma excepției nulității, în raport de lipsa semnăturii și a neîndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 148 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura."

Totodată, art. 196 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă, aceeași sancțiune intervenind și în apel sau recurs, dacă cererea nu este semnată, astfel cum dispun art. 470 alin. (3) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., precum și în situația contestației în anulare și a revizuirii, în raport de art. 508 alin. (1) și art. 513 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care soluționarea acestor căi extraordinare de atac se realizează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.

De asemenea, reglementând cuprinsul cererilor ce se soluționează în procedură necontencioasă, legiuitorul a instituit prin dispozițiile art. 530 C. proc. civ., obligativitatea semnării unei asemenea cereri, iar normele care guvernează această procedură se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii, potrivit art. 536 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, sancțiunea nulității intervine și în cazul nesemnării unei cereri necontencioase.

Prin urmare, legiuitorul a înțeles să impună, sub sancțiunea nulității, semnarea tuturor cererilor care învestesc instanța, semnătura fiind cea care certifică că actul de învestire emană de la cel care s-a adresat instanței.

Întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând fi dactilografiată sau înlocuită prin parafă.

Excepția nesemnării cererii este o excepție de procedură absolută, peremptorie, dar care începe prin a avea un caracter dilatoriu, întrucât legea permite complinirea lipsei semnăturii în condițiile strict prevăzute de normele procedurale.

Totodată, această excepție poate fi invocată din oficiu de către instanță, dat fiind caracterul ei absolut, iar partea poate complini lipsa semnăturii cel mai târziu la primul termen următor reținerii excepției, sens în care va fi citată cu această mențiune.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestație se timbrează cu 20 RON.

Prevederile art. 33 alin. (1) din același act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dispozițiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu anularea, în condițiile legii.

Conform art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Ca și în cazul obligației de a semna cererea, neachitarea taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea cererii determină anularea acesteia, nu numai în cazul cererilor de chemare în judecată, conform art. 197 C. proc. civ., ci și al tuturor celorlalte cereri pentru a căror soluționare legea impune plata unei taxe judiciare de timbru.

În acest sens sunt dispozițiile art. 470 alin. (3) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ. privitoare la judecata în apel și în recurs, precum și cele care reglementează, așa cum s-a arătat anterior, soluționarea contestației în anulare și a revizuirii, precum și a cererilor necontencioase.

În speță, prin rezoluția din data de 28 decembrie 2020, constatându-se că plângerea nu este semnată, precum și că petentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, s-au stabilit în sarcina acestuia obligațiile de a depune un exemplar semnat al plângerii și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Aceste obligații au fost aduse la cunoștința petentului prin adresa emisă la data de 29 decembrie 2020, care i-a fost comunicată acestuia la data de 4 ianuarie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Pentru a se conforma dispozițiilor date de către instanța de judecată, petentul trebuia să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru cu cuantumul stabilit (20 RON), precum și să complinească lipsa semnăturii, având posibilitatea să transmită, în condițiile art. 199 C. proc. civ., prin e-mail, prin poștă sau curier, un exemplar semnat al plângerii formulate sau să se prezinte în instanță în vederea semnării exemplarului aflat la dosar.

Ca atare, având în vedere că, până la termenul de judecată acordat în cauză, petentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a complinit lipsa semnăturii de pe plângere, Înalta Curte va anula plângerea formulată de către petentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 12 din 3 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 12 din 3 decembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.