ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 320/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea principală înregistrată de Judecătoria Sibiu, secția civilă la 20.03.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate la Primăria Municipiului Arad, act de căsătorie nr. 172/19.04.2013 pentru separare în fapt îndelungată și reluarea reclamantei a numelui avut anterior încheierii căsătoriei acela de C..

În proces separat, prin încheierea din 25.10.2019 în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția de litispendență invocată de reclamantă și a trimis cauza la dosarul cu nr. x/2019

2.1. Prin sentința civilă nr. 126/17.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Timișoara.

În motivarea soluției, instanța a reținut că, părțile au încheiat căsătoria la 19.04.2013 în Municipiul Arad, jud. Arad, potrivit actului de căsătorie nr. 172/19.04.2013 înregistrat la Arad, jud. Arad.

Ultimul domiciliul cunoscut al pârâtului este în Municipiul Timișoara, Piața Badea Cârțan, nr. 4, jud. Timiș, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, dosar conex nr. x/2019

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Raportat la ultimul domiciliu conjugal (reședință în cazul de față), fiind în prezența unei excepții cu caracter absolut, raportat și la concluziile pozitive ale reclamantei, în temeiul art. 132 C. proc. civ. a fost declinată competența de soluționare a cererilor conexe formulate de reclamanta A., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

2.2. Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 11182 din 27.10.2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța a reținut, în esență, că, din verificările efectuate direct de către instanța de judecată în baza de date electronică DEPABD, conform art. 154 alin. (8) din C. proc. civ. rezultă că pârâtul nu are domiciliul stabil în România, aspect reținut în încheierea de ședință din data de 07.07.2020 .

Cum locuința comună a soților a fost situată în municipiul Arad, iar în prezent reclamanta locuiește în municipiul Sibiu, în timp ce pârâtul nu are vreun domiciliu declarat în România, Judecătoria Timișoara a constatat că devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv stabilirea competenței în funcție de locuința actuală a reclamantei, sens în care a declinat soluționarea cauzelor conexate în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

"(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.".

Acțiunea care a determinat declinările reciproce ale instanțelor are ca obiect o cerere de divorț, cu element de extraneitate, în sensul că unul dintre soți, respectiv pârâtul B. este cetățean străin și are locuința în străinătate.

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Arad, iar în prezent, domiciliul reclamantei este în municipiul Sibiu, unde și locuiește.

În ceea ce-l privește pe pârât, domiciliul acestuia este în Pakistan, potrivit actului de identitate eliberat de autoritățile pakistaneze și depus la dosarul cauzei, act care, chiar dacă nu este însoțit de traducerea în limba română, atestă că domiciliul permanent al pârâtului este în Pakistan.

Ca atare, văzând că locuința pârâtului nu se află în țară, iar instanțele române sunt competente internațional să soluționeze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 2201/2003, în speță, devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

La data sesizării instanței, reclamanta A. avea stabilit domiciliul în Municipiul Sibiu, strada x, nr. 12, jud. Sibiu, așa cum reiese din conținutul cărții de identitate aflate la dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sibiu, unde și locuiește.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererilor de chemare în judecată conexate formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "divorț", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.