Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.01.2018
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1740/2018

HOTĂRÂRE
09.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1740/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 11/AS pronunțată în data de 9 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulate în baza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. de contestatorui A., și s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ. de către același contestator, împotriva deciziei civile nr. 310/AS din 20 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/3/2015, cauza având ca obiect un litigiu de asigurări sociale - recalculare pensie. Împotriva acestei decizii a contestatorui a formulat recurs, tară a indica vreunul dintre motivele de neiegalitate prevăzute de art. 488 C. proc.

civ. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin punctul de vedere la raport recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Analizând recursul, înalta Carte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum șî cele neatacate cu recurs". Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, " mi sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de.

asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, (...). De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". În speță, hotărârea atacată cu contestația în anulare este pronunțată într-un litigiu de asigurări sociale. Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare (decizia civilă nr. 310/AS/20.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul) nu este supusă recursului, rezultă că nici decizia civilă nr. 11/AS pronunțată în data de 9 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă (dată în contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 310/AS/20.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă) împotriva căreia a fost declarat recurs în prezenta cauza, nu este supusă recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text legal rezultă ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție. Față de natura pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată este definitivă și nu mai poate fi supusă recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 11/AS pronunțată în data de 9 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3522/2018
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 11/AS din 9 ianuarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins contestația în anulare formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc
ÎCCJ 2024-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960/2024
cția I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respins apelul formulat de reclamant ca nefondat. 3. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, fără indicarea vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 503 ali
ÎCCJ 2019-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 155 din 3 aprilie 2018 pronunțată în dosarul civil nr. x/2016, Curtea de Apel Consta
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3444/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 156/CM din 16 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2766 din 13 decembrie 2017
ÎCCJ 2019-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1519/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20.09.2017 pe rolul Tribunalului Constanța contestatoarea A. a formula
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă