ÎCCJ, Decizia nr. 58/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și având ca obiect recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 306/A din 30 iunie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".

Prin Încheierea ședinței publice din 22 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenții A. și B.

În esență, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și nu mai sunt în vigoare de la data publicării deciziei respective în publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017.

A mai reținut instanța că, în fapt, ceea ce invocă petenții în susținerea excepției de neconstituționalitate nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci felul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat paragraful 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017.

Împotriva încheierii menționate la pct. 1 au declarat recurs A. și B. cu referire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".

Susțin recurenții că art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se interpretează în sensul că inadmisibilitatea la care se referă textul de lege vizează doar acele situații în care norma legală declarată neconstituțională nu ar mai fi aplicabilă litigiului în care este invocată excepția, decizia anterioară a Curții Constituționale producând efecte și pentru acel litigiu. Dimpotrivă, dacă norma legală guvernează în continuare litigiul în care este invocată excepția de neconstituționalitate, excepția întrunește toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Susțin recurenții că, dacă Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aplicabilă în prezentul litigiu, pentru motivul că deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile doar pentru viitor, înseamnă că norma legală - pretins neconstituțională - este încă aplicabilă în acest litigiu, ceea ce înseamnă că, practic, în acest litigiu, decizia Curții Constituționale este ineficace și nu există o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate.

În acest context, recurenții susțin că nerecunoașterea dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale care le îngrădește dreptul la recurs constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi în fața legii, în raport cu persoanele care au sesizat anterior Curtea Constituțională și care se bucură de efectele deciziei de neconstituționalitate, cât și a persoanelor față de care pronunțarea hotărârii în apel ar interveni după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, precum și a dreptului la un proces echitabil, garantat în dreptul intern și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin completarea motivelor de recurs, înregistrată la dosar la data de 22.03.2018, recurenții consideră că sunt nelegale considerentele din hotărârea atacată conform cărora dispozițiile constatate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu mai sunt în vigoare de la data de 20 iulie 2017, când decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

În susținere, recurenții argumentează că poate fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei norme legale care nu mai este în vigoare la momentul invocării excepției, dar care a fost aplicabilă și a guvernat raportul juridic dintre părți. Sub acest aspect, recurenții arată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care le îngrădeau dreptul la recurs, erau în vigoare la data pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, fiind astfel în vigoare din perspectiva art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Totodată, susțin recurenții că în mod eronat s-a reținut în hotărârea atacată că nu ar fi invocat o problemă de constituționalitate, ci o problemă de aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, examinând criticile formulate de recurenți, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

În cauză, în dosarul nr. x/2015, recurenții au invocat, prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 04.01.2018, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în privința sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".

Este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În aceste circumstanțe, în deplin acord cu instanța care a pronunțat încheierea recurată, Completul de 5 judecători constată că sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - care reprezintă un fine de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate - întrucât, la data de 04.01.2018, când a fost invocată și motivată excepția, era pronunțată (30 mai 2017) și publicată în M. Of. (20 iulie 2017) decizia Curții Constituționale prin care erau constatate neconstituționale dispozițiile în discuție.

În atare condiții, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată de A. și B.

Criticile recurenților referitoare la aplicarea în continuare în litigiul în care a fost invocată excepția a dispozițiilor constatate neconstituționale nu demonstrează temeinicia ori nelegalitatea încheierii atacate în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pentru neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Contrar susținerilor din recurs, se constată că în mod corect s-a reținut în hotărârea atacată că autorii excepției invocă o problemă de aplicare, în litigiul pendinte, a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 și a dispozițiilor "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar nu aspecte de neconstituționalitate a dispozițiilor respective. De altfel, și în cadrul cererii de recurs, recurenții invocă argumente similare, care nu demonstrează îndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pentru toate considerentele expuse, se reține că încheierea atacată este legală și temeinică, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. și B. împotriva Încheierii din ședința publică de la 22 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - ED