ÎCCJ, Decizia nr. 89/2018

Sentința pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 706 din 8 iunie 2016, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 lei, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, și dobânzi legale calculate de la data introducerii acțiunii.

Apelul exercitat și hotărârea pronunțată de instanța de apel Împotriva sentinței menționate, reclamantul A. a declarat apel, solicitând schimbarea integrală a acesteia, în sensul admiterii acțiunii formulate și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în cele două faze procesuale. Prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 706 din 8 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. x/2014, și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că: a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 192.800 lei, cu titlu de pretenții derivând din îmbogățirea fără justă cauză; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate începând cu data pronunțării hotărârii și până la data plății efective; a respins celelalte pretenții; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 17.205 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 7.553 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate în apel. Derularea procedurii judiciare. Excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta B. Încheierea prin care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pârâta B. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 37 din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. 2412/251/2014. Recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost preconizată soluția de respingere a recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII din Legea nr. 2/2013. Prin Încheierea din 4 octombrie 2017, instanța a dispus comunicarea raportului, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților. La data de 2 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă B. a formulat punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013. În motivarea cererii, pârâta a arătat, în esență, că dispozițiile contestate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție. Prin Încheierea din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 formulată de petenta B., pentru considerentele arătate în continuare. În speță, excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013, care modifică art. 483 C. proc. civ. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională. Prin urmare, prevederile la care se referă excepția de neconstituționalitate invocată de petenta B. au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale Împotriva Încheierii din 14 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2014, a declarat recurs petenta B., pentru argumentele și criticile arătate în continuare. Recurenta expune circumstanțele litigiului, arătând că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea la plata sumei de 500.000 lei. Conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii respective și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei, inclusiv. Astfel, hotărârea pronunțată într-o astfel de cauză nu este supusă recursului, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta susține că este încălcat principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție și principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât în litigiul de față nu este prevăzut dreptul la recurs în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la valoarea dreptului dedus judecății, fiind încălcat dreptul părții de a-și prezenta apărările prin raportare la suma în litigiu. Susține recurenta că este încălcat principiul egalității, comparativ cu persoanele care au posibilitatea financiară de a realiza operațiuni de valoare mai mare și care astfel au deschisă calea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește principiul nediscriminării, recurenta invocă art. 7 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și argumente raportate la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mai arată recurenta că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât, prin aplicarea acestor dispoziții, este discriminată comparativ cu alți cetățeni care au o situație economico-financiară superioară.

Considerentele Înaltei Curți În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, examinând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. În cauză, chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Excepția de neconstituționalitate invocată de petenta B. are ca obiect dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 referitoare la faptul că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Or, prin încheierea recurată, în mod corect s-a reținut că dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de B. au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017. Astfel fiind, este lipsit de orice echivoc faptul că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a se putea dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată. Instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are de analizat îndeplinirea condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că argumentele și criticile formulate de recurentă pentru a demonstra faptul că dispozițiile contestate sunt neconstituționale nu se circumscriu analizei efectuate de instanța învestită cu cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional. Pentru toate considerentele expuse, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de B.