ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2018

HOTĂRÂRE

19.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâtul la plata sumei de 35.392 RON reprezentând drepturi de natură salarială.

Prin sentința civilă nr. 6197/20.09.2017 Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în raza căruia își are domiciliul reclamantul, precum și prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd faptul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul București nu a reținut susținerile reclamantei referitoare la locuința în fapt, cu motivarea că, încheierea contractului de comodat în anul 2014 nu poate conduce la prezumția că reclamanta locuia în mod efectiv în București la momentul introducerii acțiunii, respectiv în anul 2017, în absența altor înscrisuri (adeverințe de la asociația de proprietari, chitanțe referitoare la suportarea cotelor de întreținere a spațiilor comune) care să ateste că aceasta locuia în mod statornic la adresa menționată în contract.

Prin urmare, Tribunalul București a apreciat că reclamanta nu a probat faptul că, la momentul introducerii acțiunii, locuia efectiv în București, motiv pentru care s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Astfel învestit, Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 115/7.02.2018, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Olt a reținut că, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la solutionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv.

Ca atare, în măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în speță, situat în județul Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care în speță se află pe raza municipiului Bucuresti, unde reclamanta are încheiat din data de 07.01.2014 un contract de comodat privind o locuință situată în Sectorul 2, pe o perioadă nedeterminată, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța competentă teritorial este Tribunalul București.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 martie 2018, fiind fixat termen pentru soluționare la 19 aprilie 2018.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Normele din Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În acest sens, Curtea Constitutională a României, prin decizia nr. 945 din 07.07.2011 a stabilit că "reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a C. proc. civ., referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmăreste facilitarea accesului la justitie și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant".

Așa fiind, având în vedere că reclamanta locuiește efectiv în Municipiul București, sector 2, într-o locuință pentru care a încheiat un contract de comodat pe durată nedeterminată, în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanța competentă teritorial este Tribunalul București.