ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 26 ianuarie 2018, reclamantul A. a solicitat, prin ordonanță președințială, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei la aducerea minorelor C. și D. în București, oraș în care acestea domiciliază, în scopul de a-și continua studiile în cadrul Colegiului Elena Cuza.

Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 1220 din 16 februarie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamant în favoarea Judecătoriei Jibou.

În esență, observând dispozițiile art. 998 C. proc. civ., a constatat că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este cea competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, respectiv instanța competentă potrivit art. 114 din cod, prin raportare la locuința în fapt a minorelor.

Prin sentința civilă nr. 259/C din 19 martie 2018, Judecătoria Jibou a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a ordonanței președințiale în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. A suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

S-a constatat, în esență, că aparține Judecătoriei sectorului 6 București competența soluționării ordonanței președințiale, având în vedere că între părțile din dosar există un proces de divorț înregistrat pe rolul respectivei instanțe sub nr. x/2016.

Înalta Curte, competenta să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă cererea prin care s-a solicitat, prin ordonanță președințială, obligarea pârâtei B. la aducerea minorelor în București, oraș în care acestea domiciliază, în scopul de a-și continua studiile în cadrul unui colegiu.

Pornind de la prevederile art. 998 C. proc. civ., se observă că acest text de lege stipulează în sensul introducerii cererii de ordonanță președințială la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Se constată însă că instanțele care și-au declinat reciproc competența au interpretat diferit dispozițiile respectivului articol privitoare la instanța competentă a se pronunța asupra fondului dreptului.

Se reține că instanța competentă în materie de divorț este reglementată prin art. 915 alin. (1) C. proc. civ. care prevede:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comuna, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

În ceea ce privește cererile accesorii și incidentale în această materie, art. 919 C. proc. civ. prevede că instanța de divorț se pronunță, la cerere, și cu privire la exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta, iar în situația în care soții au copii minori născuți înaintea sau în timpul căsătoriei sau adoptați, se va pronunța asupra acestor aspecte chiar dacă nu au fost solicitate prin cererea de divorț.

Se constată astfel că pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București este înregistrat dosarul nr. x/2016 având ca obiect procesul de divorț între părțile din prezentul dosar.

Or, atâta timp cât a fost formulată o cerere de divorț, fondul dreptului raportat la obiectul ordonanței președințiale este reprezentat de cererile accesorii formulate în cadrul acestui proces, iar nu de eventualele cereri ce ar putea fi formulate conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Cum raportul dintre norma generală și norma specială se rezolvă din perspectiva principiului specialia generalibus derogant, în cauză sunt incidente prevederile art. 915 și art. 919 C. proc. civ., sus menționate, cuprinse în Cartea a VI-a Proceduri speciale și nu ceie ale art. 114 alin. (1) din cod regăsite în Cartea I intitulată Dispoziții generale.

Față de toate cele de mai sus, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 aprilie 2018.