ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele:

Reclamantul M.L.S., prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. 7837/2004, a

solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului București de a se pronunța,

prin dispoziție motivată asupra notificării expediate în privința imobilului

din București.

Instanța, prin sentința civilă nr.

5123 din 23 septembrie 2004, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată cu

motivarea că persoana deținătoare a încălcat dispozițiile art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 1072001, ce obligă notificatul să se pronunțe în termen de 60 de zile

asupra cererii în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării

sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 376

A din 8 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 5200/2004, a respins, a nefondat,

apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței arătate,

pentru motivele ce se vor arăta.

Faptul că natura termenului de 60 de

zile este aceea de recomandare, nu înseamnă că la momentul împlinirii lui nu se

naște în favoarea persoanei care a expediat notificarea, dreptul de a primi

răspuns la solicitarea formulată.

Inexistența unei sancțiuni în lege

pentru nerespectarea terenului, nu poate duce la concluzia că unitatea

deținătoare nu are obligația de a răspunde notificării și că persoanei

îndreptățite i s-ar închide posibilitatea demersului judiciar. În caz contrar,

dreptul reclamantului, recunoscut prin lege, ar fi un drept fără sancțiune și

deci, fără posibilitatea de valorificare.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelantul-pârât, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticile formulate referindu-se la greșita aplicare a dispozițiilor art. 23

din Legea nr. 10/2001.

Se arată că depășirea termenului de

60 de zile nu poate fi sancționată în condițiile în care notificatorii aveau

obligația de a se interesa dacă dosarele erau complete, în caz contrar fiind

obligați să aducă documentele lipsă, iar în cazul în care nu au alte acte de

depus, să transmită acest lucru printr-o adresă.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma excepției de necompetență materială a instanței invocată din oficiu,

Înalta Curte a reținut cele ce succed.

Legea nr. 10/2001 nu face nicio

precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a

imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, republicată, în termenul de 60 de zile.

În atare condiții nu se poate refuza

persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, tribunalul,

deoarece absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un

refuz de restituire a imobilului, în natură sau prin echivalent, care trebuie

cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia/dispoziția motivată de respingere a

notificării poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la

secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare.

În cauză, au fost încălcate

dispozițiile referitoare la competența materială în primă instanță a

tribunalului în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei/dispoziției

de respingere a notificării.

Drept urmare, reținând incidența

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va fi admis

recursul declarat, iar decizia pronunțată în apel va fi casată.

În temeiul dispozițiilor art. 297

alin. (2) C. proc. civ., pentru aceleași considerente, apelul declarat de pârât

împotriva hotărârii primei instanțe va fi admis, cu trimiterea cauzei spre

soluționare în fond în primă instanță la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 376/A din 8

martie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

casează.

Admite apelul declarat de pârât

împotriva sentinței civile nr. 5123 din 23 septembrie 2004 a Judecătoriei

sectorului 5 București, pe care o desființează.

Trimite cauza spre soluționare în

fond la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.