ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Reclamantul M.L.S., prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. 7837/2004, a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului București de a se pronunța, prin dispoziție motivată asupra notificării expediate în privința imobilului din București. Instanța, prin sentința civilă nr. 5123 din 23 septembrie 2004, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată cu motivarea că persoana deținătoare a încălcat dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1072001, ce obligă notificatul să se pronunțe în termen de 60 de zile asupra cererii în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 376 A din 8 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 5200/2004, a respins, a nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței arătate, pentru motivele ce se vor arăta. Faptul că natura termenului de 60 de zile este aceea de recomandare, nu înseamnă că la momentul împlinirii lui nu se naște în favoarea persoanei care a expediat notificarea, dreptul de a primi răspuns la solicitarea formulată. Inexistența unei sancțiuni în lege pentru nerespectarea terenului, nu poate duce la concluzia că unitatea deținătoare nu are obligația de a răspunde notificării și că persoanei îndreptățite i s-ar închide posibilitatea demersului judiciar.

În caz contrar, dreptul reclamantului, recunoscut prin lege, ar fi un drept fără sancțiune și deci, fără posibilitatea de valorificare. Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate referindu-se la greșita aplicare a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001. Se arată că depășirea termenului de 60 de zile nu poate fi sancționată în condițiile în care notificatorii aveau obligația de a se interesa dacă dosarele erau complete, în caz contrar fiind obligați să aducă documentele lipsă, iar în cazul în care nu au alte acte de depus, să transmită acest lucru printr-o adresă. Analizând hotărârea recurată prin prisma excepției de necompetență materială a instanței invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut cele ce succed.

Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termenul de 60 de zile. În atare condiții nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, tribunalul, deoarece absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, în natură sau prin echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia/dispoziția motivată de respingere a notificării poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

În cauză, au fost încălcate dispozițiile referitoare la competența materială în primă instanță a tribunalului în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a notificării. Drept urmare, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, iar decizia pronunțată în apel va fi casată. În temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., pentru aceleași considerente, apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe va fi admis, cu trimiterea cauzei spre soluționare în fond în primă instanță la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 376/A din 8 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 5123 din 23 septembrie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București, pe care o desființează. Trimite cauza spre soluționare în fond la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.