ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

4823/2005, reclamanta P.Z. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună repararea pagubei suferite în urma condamnării pe nedrept a

defunctului său soț P.N., la pedeapsa de 25 ani de temniță grea pentru

infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale [prevăzută de art. 209 pct. 2

lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 C. pen. anterior), la 15 ani

detenție grea pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra

clasei muncitoare și a mișcării revoluționare (prevăzută de art. 193

1

alin. (3) și (4) C. pen. anterior) și confiscarea totală a averii, dispusă prin

sentința nr. 241 din 16 decembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a

II-a Militară și decizia nr. 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalului Suprem,

Colegiul militar, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON.

S-a arătat că prin decizia nr. 145

din 26 aprilie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât admiterea

recursului în anulare declarat de procurorul general de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 241 din 16 decembrie 1957 a

Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și deciziei nr. 57 din 22

februarie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar, casând hotărârile

atacate cu privire la mai mulți inculpați printre care și P.N., dispunând

achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193

1

alin. (3) și (4) C. pen. anterior, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. precum și înlăturarea pedepsei complementare a

confiscării totale a averii.

Reclamanta a mai arătat că soțul

său, P.N. a fost o personalitate a vremurilor sale, realizările sale în plan

profesional fiind impresionante: acesta a fost consilier juridic, avocat la

Baroul Ilfov până în 1945, licențiat în drept și filozofie, consilier în

Consiliul Județean Ilfov, deputat al Partidului Conservator în Parlamentul

României, a făcut parte din consiliile de administrare ale unor întreprinderi

economice și președinte al unor societăți de interes național, director general

la Editura Gutenberg, fondator al revistei Ghilotina (1915), fondator al

ziarului Arena din Iași, redactor la Revista Flacăra (1920-1921), a înființat

și finanțat ziarul „Latinul”, a fost membru al Societății Scriitorilor Români,

a avut colaborări publicistice cu „Epoca”, „Latinul”, „Flacăra”, „Steagul”,

„Ghilotina”, „Gazeta Tribunalelor” și altele, a fost autor al mai multor

lucrări de filozofie, parapsihologie, al unor apreciate publicații în domeniul

literar și științific și volume de proză.

După eliberarea din detenție,

lipsurile materiale au făcut imposibilă continuarea muncii sale de o viață,

neavând bani pentru publicarea cărților sale.

Ulterior, reclamanta a depus cerere

precizatoare, evaluând daunele materiale la suma de 70.380 lei, reprezentând

cuantificarea prejudiciului conform art. 1084 C. civ. S-a arătat că acest

prejudiciu reprezintă echivalentul salariului mediu net pentru luna martie 2006

(828 lei), salariu calculat pentru perioada echivalentă detenției, respectiv,

27 iunie 1957-31 iulie 1964. Restul despăgubirilor solicitate reprezintă daune

morale aferente atât perioadei de detenție, cât și consecințelor pe care

acestea le-a avut în plan profesional și personal.

Prin sentința civilă nr. 1307 din 3

noiembrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis în parte acțiunea și

în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 350.000 lei, cu titlu de

daune.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

prima instanță a reținut pe aspectul legitimării procesuale a reclamantei, că

aceasta este dovedită în cauză, față de dispozițiile art. 506 alin. (2) C.

proc. pen. (care dau posibilitatea continuării sau pornirii acțiunii, după

moartea persoanei îndreptățite, de către persoanele care se aflau în

întreținerea sa), de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 (referitoare la

drepturile soțului supraviețuitor al fostului deținut politic) și în raport de

jurisprudența C.E.D.O.

În privința fondului cauzei, s-a

constatat că prin decizia nr. 145 din 26 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 241 din 16

decembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară și a deciziei

nr. 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar,

dispunând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., achitarea lui P.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 209 pct. 1 și art. 193

1

alin. (3) C. pen. anterior, precum și

înlăturarea pedepsei complementare a confiscării totale a averii.

S-a reținut că, prin condamnările

pentru care s-a pronunțat ulterior o hotărâre definitivă de achitare s-a cauzat

persoanei vătămate un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele

dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările

dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor

inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate

totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale,

onoare, reputație, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al

vieții umane, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc

expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate a avut

repercusiuni și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate

din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate

datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea

și chiar sursele de venit.

Fiind întrunite elementele

răspunderii civile instituite de art. 504 C. proc. pen. și art. 48 alin. (3)

din Constituție, s-a reținut că se impune repararea integrală de către stat a

pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor

consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii, pe cât posibil, în

situația anterioară a victimei.

În privința cuantumului

despăgubirilor, s-a apreciat că în materia daunelor morale, principiul

reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter

aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de

echivalat bănește. În schimb, poate fi acordată victimei o indemnitate cu

caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie evaluată în realitate, este

despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.

S-a constatat că satisfacția

echitabilă pretinsă cuprinde în speță, două componente: reparația daunelor

materiale și o compensație pentru prejudiciul moral, acesta din urmă neputând

fi disociat de cel material, întrucât au condiții cauzale asemănătoare. Ca

atare, tribunalul a apreciat că se impune stabilirea unei despăgubiri globale,

fără a se distinge între cele două feluri de prejudicii.

În stabilirea cuantumului, s-a avut

în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare și inculpare pe nedrept

produc celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel

de măsuri lezează demnitatea, onoarea și pe de altă parte, în concret, s-a

ținut seama de personalitatea lui P.N., care s-a remarcat prin multiple

realizări, atât în domeniul artistic, cât și în cel științific.

A fost avută în vedere de asemenea,

împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, acesta era cunoscut ca o

persoană deosebită, iar prin condamnarea abuzivă, a fost lipsit de

posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a obține venituri

corespunzătoare.

Drept urmare, în stabilirea

întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite,

pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei

pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficiență criteriului

unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea a fost admisă pentru suma de

350.000 lei.

Împotriva sentinței au declarat apel

ambele părți.

Reclamanta a criticat soluția

arătând că tribunalul nu a avut în vedere atingerea adusă prestigiului

profesional, față de împrejurarea că arestarea lui P.N. s-a dispus pentru fapte

incompatibile cu natura profesiei de avocat a acestuia. De altfel, după

eliberarea din penitenciar, situația profesională a acestuia s-a schimbat în

mod radical, prin imposibilitatea desfășurării de activități juridice.

Deși instanța a considerat că este

îndreptățită repararea integrală a prejudiciului, nu a reușit să-l cuantifice

și să-l aprecieze în mod just, cuantumul daunelor fiind unul derizoriu.

Ministerul Finanțelor Publice a

susținut caracterul nelegal al soluției, sub aspectul recunoașterii calității

procesuale active a reclamantei și al întinderii despăgubirilor acordate

(inclusiv, acordarea unei sume globale), pretinzând nesocotirea dispozițiilor

art. 504-506 C. proc. civ.

În faza apelului probatoriul a fost

suplimentat, la solicitarea reclamantei administrându-se proba cu înscrisuri și

cea testimonială.

Prin decizia nr. 301 din 2 mai

2007,Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ambele apeluri

ca nefondate.

Cu referire la calitatea procesuală

activă a reclamantei, s-a constatat că aceasta a fost corect apreciată de prima

instanță, față de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., care dau

posibilitatea promovării unei asemenea acțiuni, după moartea celui îndreptățit,

persoanei care se afla în întreținerea acestuia (situație în care se regăsește

și reclamanta).

De asemenea, faptul că instanța a

acordat o sumă globală cu titlu de despăgubiri, fără a disocia prejudiciul

material de cel moral, a fost găsit justificat de perioada lungă de timp

scursă, care a generat imposibilitatea determinării veniturilor pe care le

obținea victima înainte de condamnare (și stabilirea diferențiată, a pierderii

efective și a beneficiului nerealizat).

Criticile reclamantei, concentrate

pe aspectul întinderii despăgubirilor, considerate insuficiente, au fost

apreciate nefondate, în condițiile în care prejudiciul real adus victimei prin

neexecutarea profesiei nu a putut fi probat. Desfășurarea activității de

avocat, ca profesie liberală, nu a permis determinarea cu exactitate a

veniturilor care ar fi putut fi realizate, având în vedere că veniturile

obținute de avocați au caracter aleatoriu.

S-a apreciat că suma acordată de

prima instanță are caracter rezonabil, ținând seama de situația juridică a

victimei.

Împotriva deciziei au declarat

recurs ambii apelanți.

apelanta-reclamantă a criticat decizia sub următoarele aspecte:

- Hotărârea este lipsită de temei

legal, întrucât nu a ținut seama, în evaluarea prejudiciului cauzat, de daunele

provocate în perioada detenției, cât și de consecințele ireparabile pe care

hotărârea de condamnare le-a lăsat asupra întregii vieți, analiză în cadrul

căreia o atenție deosebită trebuia acordată calității persoanei prejudiciate,

anterior săvârșirii erorii judiciare.

- În mod inexplicabil instanța de

apel stabilește identic cu instanța de fond daunele provocate, deși aprecierea

unui prejudiciu de natură nepatrimonială are o doză de aproximare, lăsată la

latitudinea judecătorului.

În acest context, aproximarea

identică cu cea a instanței de fond creează suspiciuni asupra modului de

analiză a prejudiciului nepatrimonial, cu atât mai mult cu cât în apel au fost

administrate probe noi, de natură să confirme amplitudinea prejudiciului.

- Hotărârea instanței de apel nu a

făcut niciun fel de referire la faptul că prejudiciul constă totodată în

atingerea adusă prestigiului profesional, în raport de împrejurarea că măsura

arestării s-a dispus pentru fapte care au atras imposibilitatea exercitării

profesiei de avocat.

- Ca efect al hotărârii de

condamnare, lui P.N. i-au fost confiscate toate bunurile, acesta fiind nevoit

să locuiască împreună cu alte trei familii într-un singur apartament.

- Perioada detenției a avut

repercusiuni negative asupra stării de sănătate, generând suferințe fizice care

ar putea fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri bănești.

În consecință, deși instanța de apel

a găsit îndreptățită solicitarea de reparare a prejudiciului, nu a oferit o

analiză suficientă asupra cuantumului acestuia, păstrarea soluției instanței de

fond fiind inexplicabilă, mai ales raportat la materia daunelor morale.

În drept , au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Finanțelor Publice a susținut greșita apreciere a incidenței în cauză a

dispozițiilor art. 504-506 C. proc. pen., deși temeiul unei astfel de acțiuni

nu putea fi reprezentat decât de dispozițiile art. 94-96 din Legea nr.

303/2004, în funcție de care acțiunea era tardivă.

În plus, reclamanta nu a făcut

dovada calității sale procesuale active, instanțele interpretând greșit

dispozițiile art. 506 alin. 2, care i-ar fi dat reclamantei îndreptățirea să

promoveze acțiunea.

Cu privire la cele două recursuri

declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1). Recursul reclamantei este

nefondat.

Pretinzând nelegalitatea soluției,

recurenta invocă în realitate, elemente de fapt relevate de probele

administrate în cauză, de natură să conducă, în aprecierea acesteia, la un alt

cuantum al despăgubirilor.

Situația de fapt, privind arestarea,

condamnarea și ulterior, achitarea lui P.N., personalitatea marcantă a

acestuia( cu multiple realizări în domeniul științific și artistic) au fost

stabilite de instanțele fondului, pe baza acestor elemente realizându-se

cuantificarea daunelor.

Au fost avute în vedere de asemenea,

contrar susținerii recurentei, consecințele pe care le-a avut condamnarea

asupra victimei pe plan profesional, inclusiv imposibilitatea exercitării

activității de avocat.

Sub acest aspect însă, s-a reținut

că prejudiciul material, constând în veniturile pe care P.N. nu le-a mai

realizat în calitate de avocat, nu pot fi stabilite distinct, ele făcând

obiectul unei aprecieri globale și al cumulului cu despăgubirile morale.

Raționamentul instanței este just,

având în vedere pe de o parte, natura liberală a profesiei de avocat, pe de

altă parte, intervalul mare de timp scurs de la data condamnării, ceea ce a

generat, sub aspect probatoriu, imposibilitatea stabilirii veniturilor pe care

le obținea victima înainte de condamnare și ca atare, pierderea suferită și

beneficiul nerealizat.

Deși susține caracterul nelegal al

soluției, recurenta nu este în măsură să indice textele de lege care au fost

nesocotite la adoptarea hotărârilor.

Aceasta, în condițiile în care

criteriile legale ce se regăsesc în dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc.

pen., care au constituit fundamentul cererii de chemare în judecată au în

vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori

asupra familiei celui privat de libertate, elemente de care instanțele fondului

au ținut seama.

De altfel, recurenta susține în mod

contradictoriu, pe de o parte, că stabilirea unui prejudiciu de natură

nepatrimonială are o doză de aproximare, lăsată la aprecierea judecătorului,

pentru ca apoi, să nege această putere de aproximare instanței de apel.

Or, împrejurarea că instanța de apel

a considerat că nivelul daunelor a fost corect stabilit de prima instanță a

fondului nu înseamnă, astfel cum s-a pretins, că a lipsit propria analiză pe

acest aspect.

Probele suplimentare administrate în

faza apelului nu au fost de natură să conducă la stabilirea altei situații de

fapt, ci doar să confirme întrunirea cerințelor angajării răspunderii statului

pentru condamnarea nelegală, cu toate consecințele negative pe care le-a atras

asupra victimei, pe plan personal și profesional .

Critica recurentei legată de

aprecierea subiectivă a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor,

îndeosebi a celor de natură morală, nu poate fi primită așadar, întrucât, în

absența unor criterii pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a

acestor despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorilor

fondului pe acest aspect.

Jurisprudența are, în această

materie, putere creatoare, fiind chemată să se pronunțe în condițiile în care

dispozițiile legale nu oferă criterii stricte de cuantificare a daunelor.

De altfel, fără să nege acest drept

al instanțelor de fond, recurenta critică faptul că aprecierea subiectivă a

judecătorului nu se suprapune cu nivelul pretențiilor formulate de aceasta.

Or, în situația daunelor morale,

datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu

este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat

la elementele de fapt.

Tot astfel, nu poate fi susținută

ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor

morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității

umane, al suferințelor fizice și psihice.

În consecință, pentru considerentele

expuse, criticile de nelegalitate formulate cu referire la dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. au fost găsite nefondate, recursul reclamantei urmând

să fie respins ca atare.

2). Recursul Statului Român (prin

Ministerul Finanțelor Publice) a fost exercitat cu încălcarea dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., respectiv, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la

comunicarea hotărârii.

Astfel, potrivit actului procedural

(dovada aflată la fila 95, apel), comunicarea hotărârii către pârât s-a

realizat la 15 iunie 2007, cererea de recurs fiind transmisă (prin poștă) la 6

iulie 2007.

Rezultă, față de dispozițiile art.

102 alin. (1) (termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de

procedură, dacă legea nu dispune altfel), ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

(referitor la modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe zile), că

exercitarea căii de atac s-a făcut cu depășirea termenului defipt de lege.

În consecință, recursul pârâtului va

fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge , ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta P.(fostă V.)Z. împotriva deciziei nr. 301 din 2 mai 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca tardiv declarat,

recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.