ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2009

HOTĂRÂRE
15.10.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea

reclamanta S.I. solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea

Hotărârii nr. 10949 din 27 aprilie  2008, obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că s-a născut la data de 18 septembrie 1942 în localitatea

Valea Mare, în perioada în care familia sa a fost refugiată din Valea Mare în

Beiuș.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.

125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a

anulat Hotărârea nr. 10949 din 27 aprilie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o

să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a

părinților săi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a

situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de

domiciliu, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În condițiile în care datele

consemnate în declarațiile de martori sunt contradictorii cu declarațiile

martorilor audiați în ședința publică din data de 15 octombrie 2007, rezultă cu

certitudine că martorii nu cunosc realitatea din acea perioadă și ca atare,

declarațiile lor nu pot fi considerate ca probe concludente.

Recurenta mai susține că din

conținutul extrasului din data de 14 octombrie 2004 eliberat de D.J.A.N. Bihor,

rezultă că în Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, numita P.F.

figurează înregistrată anterior datei de 18 mai 1942.

Recurenta mai arată că din

conținutul fișei rezultă cu certitudine că persoanele inserate nu fac parte din

familia intimatei.

În fine, se mai susține că

din actele depuse de reclamantă nu rezultă calitatea acesteia de persoană

refugiată și nici dovada persecuțiilor etnice suferite.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata - reclamantă și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei testimoniale.

Situația creată pentru

reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de

refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta,

începând cu data nașterii sale, respectiv 18 septembrie 1942, a suportat

consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se

bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre

temeinică și legală.

Susținerile

recurentei-pârâte în motivarea recursului nu sunt întemeiate și nu pot fi

primite.

Așa cum corect a reținut și

instanța de fond, reclamanta s-a născut în localitatea Valea Mare, iar din

extrasul nr. C/2510 din 14 octombrie 2004 emis de D.J.A.N. Bihor reiese că în

Registrul cu evidența reiese că în Registrul cu evidența refugiaților figurează

P.F., la poziția 70, numărul fișei fiind 5689 din 29 noiembrie 1941.

De asemenea, martorii L.G. și

G.C. au confirmat faptul că reclamanta, împreună cu părinții săi, s-a refugiat

în perioada octombrie 1942 – martie 1945 din Valea Mare în Beiuș.

Potrivit actului de înfiere

din 30 august 1956, reclamanta a fost înfiată de către bunica ei, P.F.,

împreună cu care s-a aflat în refugiu la Beiuș, iar cum aceasta s-a comportat

ca și părinte înfietoare, sunt de înțeles depozițiile martorilor care au

identificat-o pe bunică ca mamă a reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de C.J. Bihor împotriva sentinței civile nr. 125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 11 aprilie 2008, reclamanta J.V. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2008-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 8 iunie 2007 reclamantul C.P. a solicitat în contradictoriu cu
ÎCCJ 2009-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 3 octombrie 2008, reclamanta B.E. a solicitat în contradictori
ÎCCJ 2009-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a chemat în judecată Casa
ÎCCJ 2004-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7395/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2004, reclamanta C.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 7927 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa
Sursă