ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamanta S.I. solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10949 din 27 aprilie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a născut la data de 18 septembrie 1942 în localitatea Valea Mare, în perioada în care familia sa a fost refugiată din Valea Mare în Beiuș. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 10949 din 27 aprilie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinților săi. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În condițiile în care datele consemnate în declarațiile de martori sunt contradictorii cu declarațiile martorilor audiați în ședința publică din data de 15 octombrie 2007, rezultă cu certitudine că martorii nu cunosc realitatea din acea perioadă și ca atare, declarațiile lor nu pot fi considerate ca probe concludente. Recurenta mai susține că din conținutul extrasului din data de 14 octombrie 2004 eliberat de D.J.A.N. Bihor, rezultă că în Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, numita P.F. figurează înregistrată anterior datei de 18 mai 1942. Recurenta mai arată că din conținutul fișei rezultă cu certitudine că persoanele inserate nu fac parte din familia intimatei. În fine, se mai susține că din actele depuse de reclamantă nu rezultă calitatea acesteia de persoană refugiată și nici dovada persecuțiilor etnice suferite.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimata - reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei testimoniale. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 18 septembrie 1942, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Susținerile recurentei-pârâte în motivarea recursului nu sunt întemeiate și nu pot fi primite. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta s-a născut în localitatea Valea Mare, iar din extrasul nr. C/2510 din 14 octombrie 2004 emis de D.J.A.N. Bihor reiese că în Registrul cu evidența reiese că în Registrul cu evidența refugiaților figurează P.F., la poziția 70, numărul fișei fiind 5689 din 29 noiembrie 1941. De asemenea, martorii L.G.

și G.C. au confirmat faptul că reclamanta, împreună cu părinții săi, s-a refugiat în perioada octombrie 1942 – martie 1945 din Valea Mare în Beiuș. Potrivit actului de înfiere din 30 august 1956, reclamanta a fost înfiată de către bunica ei, P.F., împreună cu care s-a aflat în refugiu la Beiuș, iar cum aceasta s-a comportat ca și părinte înfietoare, sunt de înțeles depozițiile martorilor care au identificat-o pe bunică ca mamă a reclamantei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J. Bihor împotriva sentinței civile nr. 125/CA/2008/PI din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.