ÎCCJ, Decizia nr. 82/2019

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1427 din 19 decembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, a dispus suspendarea analizării cererii de eliberare din funcție prin pensionare a doamnei judecător A., judecător la Curtea de Apel Cluj, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

În motivare, s-a arătat că prin Hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară nr. 4/J din 14 martie 2018 a fost admisă în parte acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. și s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare constând în avertisment pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, hotărâre ce nu este definitivă, întrucât dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 mai 2018 în vederea soluționării recursului formulat de magistratul în cauză împotriva acestei hotărâri, astfel încât, în cauză, sunt incidente prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Totodată, prin Hotărârea nr. 1293/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus că prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora "pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare" trebuie să fie interpretate în sensul că suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu poate interveni din momentul începerii cercetării disciplinare până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, moment care poate fi diferit, după cum hotărârile celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii au fost sau nu atacate.

Împotriva hotărârii menționate s-a formulat contestație, solicitându-se admiterea contestației și anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, invocându-se drept temei prevederile 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În susținerea contestației, s-au învederat următoarele:

- hotărârea contestată este nelegală, întrucât intimatul refuză în mod aprioric să analizeze o cerere, iar suspendarea analizării unei cereri echivalează cu un refuz, respectiv o denegare de dreptate;

- hotărârea contestată este nelegală și pentru faptul că măsura adusă nu are o bază legală, iar interpretarea făcută reprezintă o adăugare nepermisă la lege, între cererea de acordare a pensiei de serviciu și cererea de eliberare din funcție prin pensionare existând o diferență substanțială, ele fiind total diferite;

- intimata nu a ținut seama de faptul că, la soluționarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare formulate de judecători și procurori, se impune a se analiza doar existența deciziei de pensionare, constatarea îndeplinirii condițiilor legale pentru a beneficia de pensie fiind atributul Casei de Pensii; în speță, decizia de pensionare există, astfel încât refuzul C.S.M. de a analiza cererea de eliberare din funcție este unul nelegal, iar hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Cluj, excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea contestației ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 494 și art. 248 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei contestații, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o.

Hotărârea nr. 1427 din 19 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, nu a fost emisă în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv Legea nr. 304/2004.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.

Așadar, dând eficiență acestor dispoziții din Legea nr. 304/2004, raportate la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată, potrivit cărora reclamantul persoană fizică (...) se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său (...), instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză ar fi fost Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul contestatoarea.

Având, însă, în vedere faptul că la această instanță contestatoarea are funcția de judecător, Înalta Curte este obligată să dea eficiență dispozițiilor speciale prevăzute de C. proc. civ. în materia alegerii de competență, respectiv dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, rațiunea acestui text de lege constând în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, având în vedere calitatea părții. Astfel, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea (în speță, Curtea de Apel Cluj), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care își desfășoară activitatea.

În acest caz, intervine o prorogare legală a competenței teritoriale, prorogare ce nu poate opera, însă, cu încălcarea normelor de competență materială. Norma este imperativă sub aspectul obligativității sesizării unei alte instanțe, facultativă, fiind din punct de vedere teritorial, numai alegerea unei alte instanțe de același grad, aflată, însă, în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va da eficiență prevederilor legale anterior menționate și va declina competența materială de soluționare a contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1427 din 19 decembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența materială de soluționare a contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1427 din 19 decembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT