Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2007

HOTĂRÂRE
24.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1399 din 24 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.G. și pârâții M.A.D.R., A.D.S., A.N.R.P., O.C.P.I. Arad, C.J.S.D.P.P.T. Arad și C.L.S.D.P.P. Zăbrani. În motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: anularea radierii din poziția nr. 1, a anexei nr. 29, la care se face referire la fila nr. 5, a pct. 2 din procesul - verbal din 07 martie 2007 al C.J.S.D.P.P.T.

Arad, obligarea pârâtelor să-i comunice în scris hotărârea de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 59,92 ha., obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de autorii săi și atribuirea suprafeței de 59,92 ha., obligarea pârâtelor la daune în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere până la rămânerea definitivă a hotărârii de reconstituire în natură a dreptului de proprietate. La data de 24 mai 2007, reclamantul și-a completat acțiunea cu următoarele capete de cerere: constatarea calității de moștenitor în termen și în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, obligarea pârâtelor la reconstituirea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate pentru suprafața de 59,92 ha.

teren, pe vechile amplasamente, sau în situația imposibilității reconstituirii în natură pe vechile amplasamente, obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenurilor în sumă de aproximativ 900.000 euro. În ședința publică din data de 24 mai 2007, Curte a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, având în vedere următoarele: Conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,prin lege organică, o altă procedură judiciară. Dispozițiile art. 53 și următoarele din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează competența judecătoriei, în a cărei rază teritorială se află situat terenul, de a soluționa contestațiile privind reconstituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul acestui act normativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs T.G., susținând că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), competența de judecare a cauzei aparținând Curții de Apel București, întrucât a chemat în judecată M.A.D.R., în temeiul H.G. nr. 385/2007 publicată în M. Of. Partea I, nr. 282/IV/2007. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, Instanța de Fond a stabilit în mod corect obiectul cauzei, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Dispozițiile art. 53 și următoarele din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează competența judecătoriei, în a cărei rază teritorială se află situat terenul de a soluționa contestațiile privind reconstituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul acestui act normativ. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 1399 din 24 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2004 reclamanta D.D. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC C. SA Ar
ÎCCJ 2009-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6942/2009
dispună restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul situat în Zăbrani nr. 240 (nr. vechi 80), reprezentând casa și teren în suprafață de 144 mp, înscris în C.F. 3738 Zăbrani cu nr. top 179 - 180 și despăgubiri pentru partea demolată d
ÎCCJ 2007-06-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5293/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 8031/2006 S.R. a acționat în judecată Primăria Municipiului Arad, solicitând obligarea acesteia să soluționeze printr-o
ÎCCJ 2008-05-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2008
unitate de cercetare încă din acea perioadă și folosind în mod exclusiv, până în prezent, terenurile în discuție, care nu au aparținut altor persoane fizice sau juridice. Toți reclamanții din prezenta cauză, anterior enumerați, au formulat
ÎCCJ 2007-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2007
arătat că întrucât imobilele au fost preluate de stat fără titlu valabil, se consideră că acestea nu au ieșit niciodată din patrimoniul persoanei juridice care Ie-a deținut. Pârâta, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă