ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2954/2008

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare sub nr. 292/83/2006, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Carei, F. Satu-Mare, restituirea în natură a imobilului situat în Carei, nr. top 1535/1, 1535/2 ( casă și teren în suprafață de 1561 mp), și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, că a fost solicitat de către reclamantă spre a-i fi restituit conform Legii nr. 10/2001, fără a primi însă vreun răspuns la notificare, deși au trecut mai mulți ani de la data transmiterii acesteia. Prin sentința civilă nr. 1013/D din 10 noiembrie 2006, Tribunalul Satu-Mare, secția civilă, a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cu privire la casă, întrucât aceasta a fost înstrăinată de către parte conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 247/1983, către F. Carei, nefiind vorba așadar, de un imobil preluat abuziv de către stat. Referitor la terenul aferent construcției, s-a constatat că acesta a fost preluat de către Stat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, așa încât restituirea în natură nu este posibilă, dobânditorul construcției având vocație, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, la atribuirea în proprietate a acestuia. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a arătat că este îndreptățită la restituire, întrucât a făcut dovada dreptului său de proprietate cu extrasele de carte funciară depuse la dosar, iar principiul restituirii proprietății se regăsește în dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care și-a fundamentat acțiunea.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 329/A din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, potrivit extrasului de carte funciară, dreptul de proprietate asupra construcției menționat în foaia de avere sub B8, apare înscris în favoarea Uniunii Județene a Cooperativelor de Producție Satu Mare, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu apelanta. Pe de altă parte, Statul apare intabulat în temeiul Legii nr. 58/1974, astfel încât reclamanta ar fi fost îndreptățită la restituire pentru cota-parte din imobil (înscris sub B4 din C.F. nr. 7445 Carei), respectiv, cota de 1/6 din cota de 483/1461 părți, preluate fără titlu de stat.

Întrucât reclamanta nu a depus contractul din 1983, în baza căruia a avut loc înstrăinarea și nici nu au putut fi administrate probe suplimentare pe situația de fapt, datorită neprezentării reclamantei, instanța a concluzionat asupra caracterului nefondat al apelului. Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susținut caracterul nelegal al soluției, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 312 alin. (5) C. proc. civ., sub următoarele aspecte: - Aprecierea greșită asupra inexistenței probelor în dosar, pe baza cărora să se stabilească situația de fapt, în condițiile în care fusese depusă cartea funciară, din care rezultă dreptul de proprietate al reclamantei.

Or, extrasele de carte funciară demonstrează dreptul de proprietate și nicio altă stare de fapt nu se poate crea și nici reține, în contradicție cu ceea ce rezultă din aceste acte. - În mod contradictoriu instanța stabilește pe de o parte, că reclamanta deținea o cotă-parte de proprietate din imobil, că aceasta i-a fost preluată abuziv de către stat, pentru ca pe de altă parte, să concluzioneze că demersul judiciar al acesteia este nejustificat și să-i respingă apelul. S-a susținut că a avut loc o necercetare a apelului solicitându-se, în principal, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recursul este fondat. Fundamentându-și soluția, instanța de apel a apreciat că nu poate determina situația imobilului a cărui restituire se solicita, în absența depunerii la dosar a unui contract de vânzare-cumpărare.

Totodată, s-a considerat că era necesară o suplimentare a probatoriului pe situația de fapt și aceasta nu s-a putut realiza, datorită neprezentării reclamantei în instanță. Reținând aceste aspecte, considerate de instanță ca fiind hotărâtoare în dezlegarea pricinii, a fost ignorată forța juridică a extraselor de carte funciară aflate în dosar, acte pe baza cărora instanța trebuia să tragă concluzii în legătură cu situația juridică a bunului ce făcea obiectul litigiului. Astfel cum în mod corect susține recurenta, extrasele de carte funciară dovedesc dreptul de proprietate, nici o situație contrară neputându-se crea ori reține în contra mențiunilor conținute de acesta. Aceasta, întrucât funcțiunea cărții funciare este de a asigura publicitatea integrală a drepturilor, actelor și faptelor juridice privitoare la imobilele ce fac obiectul acestora.

Ca atare, totalitatea raporturilor juridice referitoare la bunurile imobile se regăsesc în evidențele de carte funciară, presupuse în temeiul principiului legalității și al forței probante a înscrisurilor funciare, că exprimă realitatea, fără posibilitatea de a pretinde contrariul. În acest sens, potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 (act normativ sub imperiul căruia s-au făcut operațiunile de carte funciară) „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei”, iar potrivit art. 33 „cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate”.

Această prezumție de valabilitate a înscrierilor în cartea funciară, instituită prin dispozițiile art. 32-33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a fost preluată și în noua reglementare a cărții funciare (prin dispozițiile art. 33-34 din Lega nr. 7/1996). În pofida acestor dispoziții legale și a extraselor de carte funciară din care rezulta situația imobilului, instanța de apel a pretins imposibilitatea determinării acesteia, în absența depunerii actelor juridice pe baza cărora se realizează operațiunile de carte funciară. În același timp, în mod contradictoriu instanța a reținut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei și că în privința unei cote-părți din acesta (preluată abuziv de către Stat), ar fi îndreptățită la restituire, dar că aceasta nu poate fi dispusă deoarece ar fi fost necesară o suplimentare a probatoriului.

Rezultă că, prin soluția adoptată, instanța de apel pe de o parte, a ignorat forța juridică a înscrierilor de carte funciară (nesocotind astfel, dispozițiile legale care guvernează materia), iar pe de altă parte, a statuat în mod contradictoriu asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei și în același timp, asupra imposibilității restituirii cotei-părți de proprietate, dedusă din nedepunerea la doar a unor acte, solicitate peste conținutul extraselor de carte funciară. S-a procedat astfel nelegal, ajungându-se la o necercetare a fondului pricinii, prin refuzul stabilirii situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză. În consecință, văzând dispozițiile art. 313 C. proc.

civ. și ale art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 329/A din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.