ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3327/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data de 17 martie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, obligarea acestora la plata sumei de 2.500.000 RON, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul adus onoarei și demnității acestuia prin acțiuni abuzive constând în aplicarea de amenzi contravenționale, formularea de plângeri penale îndreptate împotriva sa și a societății pe care a reprezentat-o, respectiv S.C. B. S.R.L.

În motivare, reclamantul a arătat că acțiunile abuzive i-au afectat reputația, sănătatea și activitatea comercială, în final societatea acestuia intrând în procedura insolvenței, fiind valorificate toate bunurile societății, după care s-a dispus radierea.

A mai arătat reclamantul că toate acțiunile abuzive ale pârâtei, amenzi și plângeri penale au fost contestate în instanță de judecată, atât în civil cât și în penal, obținând soluții favorabile.

Prin sentința nr. 491 din 12 aprilie 2017 Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepțiile prescrierii dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovezi privind o reală suferință provocată de întocmirea proceselor-verbale de contravenție sau a modalității în care onoarea și demnitatea sa au avut de suferit, acesta chiar precizând că instanțele de judecată au anulat actele respective, ceea ce este de natură să reprezinte o satisfacție echitabilă, prin anularea proceselor-verbale de contravenție, instanța înlăturând efectele negative pe care un act nelegal întocmit le putea produce asupra reclamantului.

Conform înscrisurilor depuse de intimat, reclamantul a fost administrator la mai multe societăți comerciale care au intrat în procedura insolvenței, iar amenzile contravenționale au fost înlocuite cu sancțiunea avertismentului sau chiar cu muncă in folosul comunității, aspect ce nu poate conduce la susținerea că toate măsurile au fost aplicate abuziv.

În ceea ce privește afectarea stării de sănătate pe durata celor 10 ani, tribunalul a reținut că aceasta nu a fost măsurată și analizată printr-o expertiză medico-legală, reclamantul precizând că nu are alte probe de solicitat.

Prin decizia nr. 193 din 23 ianuarie 2018 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat la comunicarea acestuia, intimatul Statul Român formulând întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, împrejurarea că reclamantul dorește să se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice nefiind de natură să confere Statului Român calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Pe fond, intimatul a arătat că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a fi acordate despăgubiri cu acest titlu, respectiv nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și pretinsa faptă ilicită a autorității, iar susținerea recurentului că intrarea în faliment a societății pe care o reprezenta s-ar datora demersurilor DGFRP Vâlcea nu are justificare, întrucât solicitarea de deschidere a procedurii insolvenței s-a făcut de un alt creditor.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat următoarele aspecte:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, deși instanța de apel respinge acțiunea în răspundere civilă delictuală reținând că reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor angajării acesteia, în realitate nu procedează la analiza și verificarea întrunirii tuturor condițiilor, ci face referire doar la două dintre acestea (existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate).

În ce privește condiția existenței prejudiciului, instanța de apel motivează, incorect și contradictoriu, că reclamantul ar fi făcut referire, în termeni absolut generali, la existența unui prejudiciu și că nu ar fi prezentat alte probe în afară de înscrisuri, fiind necesar să administreze și proba testimonială.

Or, această statuare a instanței, în legătură cu neindicarea prejudiciului, vine în contradicție cu constatarea acesteia conform căreia "reclamantul a arătat că i-a fost prejudiciată reputația în societate și că i-a fost afectată sănătatea, suferind două infarcturi miocardice".

În același sens, în mod eronat se reține că nu ar fi fost administrată proba testimonială, deși la dosar se regăsește declarația martorului C.

- Este, de asemenea, contradictorie și străină de datele cauzei, motivarea instanței de apel privind relația de cauzalitate dintre acțiunile intimaților-pârâți și prejudiciu.

Astfel, instanța prezintă aspecte teoretice legate de natura prejudiciului moral, fără a realiza o analiză, în concret, raportată la afecțiunile medicale și diagnosticele reclamantului (două infarcturi miocardice acute și diabet).

În același context, străin de natura cauzei, instanța de apel prezintă aspecte teoretice generale legate de natura și determinarea prejudiciului în spețe vizând calomnia prin presă sau cauzate de accidente de circulație.

- Hotărârea nu analizează, în niciun fel, dacă cercetarea reclamantului, repetată și desfășurându-se pe parcursul a 10 ani, patru dosare penale (finalizate prin trei clasări și o achitare), numeroasele amenzi contravenționale, aplicate reclamantului și firmei acestuia, executarea silită finalizată prin anularea acesteia, radierea societății reclamantului au sau nu caracterul unor acțiuni abuzive repetate ale pârâtului.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 61, 252, 253, 1349, 1357, 1381 C. civ. referitoare la repararea prejudiciului moral atunci când sunt afectate valori intrinsece ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, demnitatea.

În mod prioritar, asupra cadrului procesual al judecății, Înalta Curte constată că nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contextul în care acestei excepții i s-a dat dezlegare jurisdicțională prin sentința de primă instanță, iar soluția tribunalului n-a fost atacată pe calea apelului de către pârât.

Ca atare, această statuare jurisdicțională, cu consecințe asupra cadrului procesual subiectiv, a intrat în autoritate de lucru judecat, neputând fi dedusă judecății sub formă de critică în recurs întrucât ar fi nesocotit principiul non omisso medio.

În privința criticilor de nelegalitate formulate de către recurentul-reclamant, ele vor fi admise în sensul următoarelor considerente, care constată subzistența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, decizia din apel este pe de o parte, motivată de o manieră generală și abstractă (asimilabilă unei nemotivări, în condițiile în care nu există o analiză particulară, raportată la datele concrete ale speței), iar pe de altă parte, se sprijină pe considerente contradictorii ori străine de elementele cauzei.

În acest sens, se constată că, de o manieră contradictorie, decizia din apel reproșează reclamantului că nu a indicat în ce ar consta prejudiciul a cărui reparare a pretins-o, pentru ca apoi să rețină că reclamantul a arătat că "i-a fost prejudiciată reputația în societate, că i-a fost afectată sănătatea, suferind două infarcturi miocardice", aceste consecințe fiind urmarea acțiunilor pârâtului.

Or, această circumstanțiere a prejudiciului fusese făcută prin chiar motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, cu trimitere la acțiunile pretins abuzive și ilicite ale pârâtului, constituise obiect de analiză pentru prima instanță și ulterior, obiect al criticilor din apel.

De o manieră contradictorie, instanța de apel reține că lipsește indicarea conținutului concret al prejudiciului (descris, în opinia sa, în termeni generali și abstracți) pentru ca apoi, negăsindu-și propria alegație, să-l particularizeze în același considerent.

Revenind la identificarea prejudiciului - a cărui indicare o negase anterior- instanța de apel reține că el nu a fost probat întrucât nu s-a făcut dovada afectării reputației în societate și în același timp, că în ce privește afectarea stării de sănătate, pe lângă acte medicale, trebuia administrată și proba testimonială, pentru a fi stabilită legătura de cauzalitate.

Considerentul instanței de apel ignoră din nou datele concrete ale speței, având în vedere că în fața primei instanțe a fost administrată proba testimonială tocmai pentru dovedirea legăturii între acțiunile pârâtului și rezultatul (prejudiciul) pretins a se fi produs asupra reclamantului.

Așadar, pe de o parte, instanța de apel nu a observat că o astfel de probă testimonială fusese administrată, context în care urma să analizeze dacă evaluarea ei s-a realizat corect de prima instanță.

Pe de altă parte, un astfel de reproș asupra conduitei procesuale a reclamantului-apelant nu putea susține, prin el însuși, aprecierea asupra nelegalității și netemeiniciei demersului judiciar, instanța având obligația, în cadrul efectului devolutiv al apelului, să ordone probele necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt (art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și art. 479 alin. (1) C. proc. civ.), în funcție de care să valideze sau nu hotărârea primei instanțe.

- La fel, străin de ceea ce făcuse, în mod particular, obiectul învestirii în fond și în apel, instanța procedează la o analiză detaliată a modalității în care se stabilește prejudiciul în cazul delictelor prin presă și a cuantificării acestuia, cu trimitere la considerațiuni de ordin teoretic, la dispoziții ale Convenției europene, la jurisprudența instanței de contencios european și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel de considerente nu sunt apte să justifice și să explice soluția adoptată câtă vreme, în speță, faptele ilicite pretinse a fi fost săvârșite nu au nicio legătură cu delictele de presă sau accidentele de circulație.

Pe de altă parte, o analiză a modalității de cuantificare a prejudiciului în contextul în care, în considerente anterioare negase existența lui (în termeni contradictorii, cum s-a arătat, vizând deopotrivă neindicarea și nedovedirea lui) se înscrie în aceeași lipsă de logică juridică.

Aceasta contravine argumentului de interpretare logică qui dicit de uno negat de altero, pentru că, negând existența prejudiciului, nimic care să se înscrie într-o rațiune a considerentelor, de natură să arate caracterul legal al soluției, nu justifica demonstrarea în continuare a modalității în care trebuie să se procedeze la cuantificarea prejudiciului.

Or, în speță, cea mai mare parte a considerentelor deciziei din apel conține referiri la criterii de determinare a prejudiciului în cazul delictelor de presă și al victimelor accidentelor de circulație, considerente străine de natura cauzei (prejudiciul pretins de către reclamant avându-și izvorul în altfel de acțiuni ilicite) nefiind, de aceea, justificative soluției adoptate.

Ca atare, potrivit celor arătate anterior, decizia din apel este afectată de viciul nemotivării, fiind bazată deopotrivă, pe considerente generale, teoretice, fără analiză punctuală la datele speței, pe considerente străine, ignorând elemente de probațiune ori făcând trimitere la tipuri de prejudicii fără legătură cu cel a cărui verificare era chemată să o facă sau, pur și simplu, pe considerente contradictorii (negând indicarea în termeni preciși a prejudiciului pretins, pentru ca apoi să rețină că prejudiciul, identificat pe baza susținerilor reclamantului, n-a fost de fapt demonstrat în ce privește legătura lui de cauzalitate între faptă și rezultat).

Toate aceste aspecte atrag nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe temeiul căruia, coroborat și cu prevederile art. 497 C. proc. civ., hotărârea va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

- În privința celuilalt aspect de nelegalitate, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta vizează fondul raportului juridic, neputând face obiect de analiză în acest stadiu procesual, față de ceea ce s-a impus, în mod prioritar, verificării jurisdicționale în recurs, legat de maniera de redactare a considerentelor deciziei atacate.

La reluarea judecății se va ține seama, în funcție de situația de fapt ce va fi determinată, de textele de lege incidente, inclusiv cele a căror nesocotire a pretins-o reclamantul pe calea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în județul Vâlcea, împotriva deciziei nr. 193 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, și în București "Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, cu sediul în județul Vâlcea.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.10.2018.