ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2018

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei nr. VL 199066 emisă de pârâtă la 18 decembrie 2014 în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 47843 din 21 septembrie 2011 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantei cu debitoarea SC B. SRL Rm. Vâlcea.

Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 13 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, a anulat Decizia nr. VL 199066/18.12.2014, a admis contestația formulată de reclamantă și a desființat Decizia nr. 47843/21.09.2011, ambele emise de pârâtă, obligând pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței nr. 13 din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, solicitând casarea ei, și în rejudecare, pe fond, respingerea acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că la data săvârșirii eventualului delict nu exista temei al atragerii răspunderii solidare pentru persoana fizică care dobândește active corporale de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. a) din C. proc. fisc. în prezenta cauză a rezultat cu ocazia efectuării controlului fiscal al SC B. SRL, urmare căruia a fost emisă decizia de impunere din 12.05.2011 și aveau următorul conținut: "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea." Față de prevederile acestui articol se observă că, intimata-reclamantă în calitatea sa de reprezentant legal al unei societăți comerciale care anterior declarării stării de insolvabilitate a beneficiat de disponibilitățile bănești ale SC B. SRL. Așa cum se consemnează în raportul de inspecție fiscală x/26.04.2011 emis de AJFP Vâlcea referitor la relația SC B. SRL - SC C. SRL se pot reține următoarele: "SC B. SRL a încasat de la SC C. SRL în perioada mai 2008 - iulie 2008 suma de 2.552.000 RON [...] Din datele furnizate de declarațiile cod 394 depusă de către SC C. SRL se constată că aceasta a efectuat achiziții în semestrul I de la SC B. SRL în sumă totală de 3.998.880 RON, din care TVA 638.476 RON și livrări către SC B. SRL în sumă totală de 430.787 RON din care TVA aferent în sumă de 68.781 RON. Mia departe se face mențiunea că SC C. SRL a desfășurat activități comerciale în perioada martie - iulie 2008 fără a înregistra în evidența financiar-contabilă un număr de 102 facturi emise de către SC D. SRL și SC E. SRL, ambele din Bihor. Reaua-credință a intimatei A. este argumentată în decizia de răspundere solidară." Contestatoarea din prezenta cauză, împreună cu alte persoane a creat un mecanism prin folosirea SC B. SRL drept societate generatoare de documente prin care justificau achiziția de produse petroliere și obținerea de sume de bani din valorificarea acestora pentru societățile pe care le conduceau. Intimata, în calitate de acționar administrator al SC C., a înregistrat achiziții de motorină în semestrul I de la SC B. în sumă de 3.998.880 RON pe care ulterior le-a comercializat către o altă societate din circuitul fraudulos. Prin finanțarea de către SC C., a cărei reprezentant este intimata, a achizițiilor de produse petroliere efectuate de SC B. s-a urmărit de la început insolvabilitatea acestei societăți precum și neplata accizelor și a taxei pe valoarea adăugată, sumele înaintate de către aceasta cuprinzând numai prețul de achiziție al motorinei, fără a cuprinde TVA și acciza, cunoscând faptul că pentru achizițiile intracomunitare de uleiuri minerale se datorează acciza de către cumpărător și mizând pe faptul că SC B. SRL nu putea fi verificată pentru nedeclararea acestora, știindu-se de la început că aceasta nu le va achita, neavând patrimoniu pentru a fi executată. Toate operațiunile efectuate de către intimata-reclamantă au condus la starea de insolvabilitate a SC B. SRL, fapte ce conduc la concluzia că sunt îndeplinite dispozițiile art. 27 din C. proc. fisc.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului deoarece, motivele de recurs redate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenta se limitează să preia din cuprinsul actelor administrative atacate și a întâmpinării depuse la dosarul de fond. Recurenta nu indică normele de drept material cu privire la care ar aprecia că s-a realizat încălcarea sau aplicarea lor greșită, singura referire este cea care vizează art. 27 alin. (2) lit. a) din C. proc. fisc. Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat având în vedere că aprecierea asupra răspunderii personale se impune a fi efectuată prin raportare la forma în vigoare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. a) din C. proc. fisc. în vigoare la data săvârșirii pretinselor fapte prejudiciabile.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 01 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

Soluția instanței de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, o va respinge pentru următoarele considerente: Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), considerând că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale incidente cauzei deduse judecății, iar criticile aduce sentinței atacate se încadrează în motivele prevăzute de aceste dispoziții. Față de această împrejurare, se constată că motivele formulate de către recurenta-pârâtă pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar excepția nulității recursului va fi respinsă. Cu privire la fondul cauzei, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect anularea Deciziei nr. VL 199066 emisă de recurenta-pârâtă la 18 decembrie 2014 în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 47843 din 21 septembrie 2011 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantei cu debitoarea SC B. SRL Rm. Vâlcea. Prima instanță a admis cererea reclamantei, a anulat Decizia nr. VL 199066/18.12.2014, a admis contestația formulată de reclamantă și a desființat Decizia nr. 47843/21.09.2011, ambele emise de recurenta-pârâtă. Soluția primei instanțe este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"). Sub acest aspect recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. potrivit cărora: "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea". Înalta Curte constată că aplicarea dispozițiilor sus-menționate privind atragerea răspunderii solidare, la care se referă textul din C. proc. fisc. trebuie raportată la forma textului de lege existent la data săvârșirii pretinselor fapte prejudiciabile, deoarece răspunderea la care se referă art. 27 și art. 28 din C. proc. fisc. are caracteristicile unei răspunderi delictuale, ea devenind operantă atunci când o persoană fizică sau juridică, circumstanțiată de lege și cu o anumită poziție subiectivă, nu îndeplinește o obligație legală ce era în sarcina sa sau o îndeplinește defectuos. Din conținutul Raportului de inspecție fiscală încheiat la 26 aprilie 2011 rezultă că tranzacțiile incriminate sunt cele din perioada mai - iulie a anului 2008, perioadă în care răspunderea solidară reglementată de art. 27 alin. (2) lit. a) din C. proc. fisc. avea următoarea formă: "(2) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului; (...)". În acest context, temeiul juridic al atragerii răspunderii solidare pentru terța persoană care dobândește active corporale de la debitor era circumstanțiat la categoria persoanelor juridice, categorie în care nu poate fi inclusă intimata-reclamanta persoană fizică. Prin urmare, antrenarea răspunderii solidare pentru terța persoană se putea realiza în raport de conținutul textului de lege sus-menționat, însă autoritatea fiscală a avut în vedere faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care nu erau prevăzute pe perioada exercitării mandatului de către intimata-reclamantă. Astfel, recurenta-pârâtă susține că sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. a) din C. proc. fisc. în vigoare la data constatării încălcării dispozițiilor fiscale în materie, respectiv de la data efectuării inspecției fiscale conform cărora: "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea; (...)". În susținerea acestei teorii arată că anterior declarării stării de insolvabilitate a SC B. SRL intimata-reclamantă în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale a beneficiat de disponibilitățile bănești ale acesteia, fapt consemnat în raportul de inspecție fiscală. Or, textul de lege impune că pentru stabilirea răspunderii solidare trebuie îndeplinite mai multe condiții cerute în mod cumulativ: 1) persoana fizică sau juridică să fie de rea-credință; 2) persoană fizică sau juridică să fi dobândit active de la debitorul declarat ulterior ca insolvabil. Cu privire la îndeplinirea acestor cerințe în mod cumulativ, Înalta Curte constată că se impune verificarea cu prioritate a îndeplinirii celei de-a doua condiții și anume dacă persoana fizică a dobândit active de la debitorul declarat ulterior ca insolvabil. În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că din actele încheiate de către recurenta-pârâtă rezultă fără putință de tăgadă că achizițiile de produse petroliere au fost făcute de SC C. SRL Oradea, deci de o altă persoană decât cea a cărei răspundere solidară s-a atras. Faptul că intimata-reclamantă a deținut calitatea de administrator statutar în perioada realizării achizițiilor de bunuri nu este de natură să justifice adăugarea la textul de lege și deci nu oferă suport legal celor două acte administrative. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că la emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare a intimatei-reclamante A. pentru datoriile societății SC B. SRL, în vederea realizării creanței în valoare totală de 14.165.929 RON, autoritatea pârâtă a avut în vedere faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010, care însă nu erau prevăzute pe durata exercitării mandatului de administrator al societății de către intimata-reclamantă. Prin urmare, organele fiscale trebuiau să invoce, să dovedească și să rețină în sarcina intimatei-reclamante fie dobândirea cu rea-credință, în orice mod, de active de la debitorul care își provoacă astfel insolvabilitatea, fie provocarea insolvabilității persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia. Cum niciuna dintre aceste fapte nu a fost invocată în decizia de angajare a răspunderii solidare, în mod just prima instanță a reținut nelegalitatea acesteia, precum și a deciziei de soluționare a contestației administrative. În aceste circumstanțe, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.