ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3264/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3264/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. x/2016 la data de 02.06.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligați, în solidar, la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit în perioada 07.09.2012-04.07.2013 și 07.09.2012-03.02.2016, când s-a aflat în arestul IPJ Gorj, în Penitenciarul Tg-Jiu și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, beneficiind de condiții inumane și degradante de detenție și, respectiv, de arest.

Prin sentința civilă nr. 52 din data de 24 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul IPJ Gorj cu sediul în județul Gorj și, în consecință:

A respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestui pârât ca fiind prescrisă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și în consecință a rrespins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

A admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor.

A obligat pârâtul Penitenciarul Tg-Jiu, în solidar cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, să plătească reclamantului suma de 1000 RON, cu titlul de daune morale.

A obligat pârâtul Penitenciarul de Maximă Siguiranță Craiova, în solidar cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, să plătească reclamantului suma de 5000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin decizia civilă nr. 3395 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A. și de pârâții Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și Administrația Națională a Penitenciarelor. Motivele de recurs formulate de pârâții Penitenciarul Tg-Jiu și Administrația Națională a Penitenciarelor au fost încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar cele formulate de pârâtul Penitenciarul Craiova au fost încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 9 februarie 2018 și repartizat aleatoriu completului de filtru CF11.

Prin rezoluția din 13 februarie 2018 a fost dispusă comunicarea cererii de recurs formulată de către pârâtul Penitenciarul Tg-Jiu către celelalte părți litigante, iar prin rezoluția instanței supreme din data de 15 februarie 2018, urmare a înregistrării ulterioare a recursurilor declarate de pârâții Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și Administrația Națională a Penitenciarelor, față de adresa de înaintare emisă de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus și comunicarea motivelor acestora, cu mențiunea de a se depune întâmpinări.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare la recursurile formulate de pârâții Penitenciarul Tg-Jiu și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, solicitând admiterea acestora, precum și judecata cauzei în lipsă.

Reclamantul A. a depus întâmpinare la recursurile formulate în cauză, solicitând respingerea acestora.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și reclamantul A. au depus răspuns la întâmpinări.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor s-a reținut că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului

Prin rezoluția din data de 2 iulie 2018 s-a fixat termen pentru analiza admisibilității, în principiu, a recursurilor la data de 27 septembrie 2018, în complet de filtru.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursurilor, față de decizia nr. 52/18.06.2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 17 iulie 2018, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligați, în solidar, la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit în perioada 07.09.2012-04.07.2013 și 07.09.2012-03.02.2016, când s-a aflat în arestul IPJ Gorj, în Penitenciarul Tg-Jiu și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, beneficiind de condiții inumane și degradante de detenție și, respectiv, de arest.

Această acțiune este una patrimonială, evaluabilă în bani, pretențiile reclamantului fiind sub 1.000.000 RON (100.000 Euro).

Potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.:"(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

Se reține astfel că valoarea obiectului litigiului are relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.’’

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 02 iunie 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În acest sens, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis:

"

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțe.

În consecință, în raport de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, hotărârea recurată fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Așa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecății, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile exercitate în speță.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Tg. Jiu și Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova împotriva deciziei nr. 3395 din data de 28 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2020
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 20 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, pri
ÎCCJ 2020-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2020
Ședința publică din data de 7 iulie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Târgu-Jiu la data de 12 septembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2590/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 20.03.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Național
ÎCCJ 2023-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2023
.R.L.. La dosarul cauzei a fost înaintat dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Tg-Jiu, urmare a admiterii excepției conexității. În drept, au fost invocate dispozițiilor Legii nr. 554/2004 reportat la prevederile art. 106, art. 58, 61, 1349, 1
ÎCCJ 2018-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2018
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2016, pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub dosarul nr. x/2016, prin declinarea dosarului nr. x/2015 de la Judecătoria Sector 4 București reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, p
Sursă