LACOTE c. BELGIQUE

Publicat la 8 ianuarie 2024 Secțiunea a doua Cerere nr. 17596/23 Jean-Claude LACOTE împotriva Belgiei, introdusă la 19 aprilie 2023, comunicată la 11 decembrie 2023, CU PRIVIRE LA LIMBARE, prezenta cauză se referă la procedura penală desfășurată în sarcina reclamantului la sfârșitul căreia a fost condamnat pentru crimă de către curtea din Bruges. La 15 decembrie 2011, reclamantul a fost condamnat în mod implicit la condamnare pe viață de către tribunalul din Bruges. Reclamantul a formulat o opoziție. La 24 septembrie 2020, printr-o hotărâre preliminară, președintele tribunalului a stabilit lista martorilor care urmau să fie ascultați. 20 de martori au fost chemați la cererea reclamantului, în timp ce convocarea celor nouă pe care i-a solicitat să-i citeze (din care P.J. și J.M.) a fost respinsă. Prin hotărârile din 16 martie 2021 și 17 martie 2021, reclamantul a fost ulterior declarat vinovat și condamnat la 30 de ani de închisoare. La 20 decembrie 2022, Curtea de Casație a declarat recursurile introduse de recurent împotriva hotărârii preliminare și a hotărârii pronunțate cu privire la vinovăția sa admisibilă, dar nefondate pe motiv că instanța judecătorească a motivat în mod corespunzător refuzul de a convoca martorii și că nu reiese din aceste hotărâri că cei doi martori ar fi fost determinanți pentru vinovăția reclamantului. Pe de altă parte, Curtea de Casație a invocat posibilitatea pe care o avea reclamantul, în temeiul articolului 3 din Codul de procedură penală, de a solicita prezentarea martorilor neincluși în lista reținută în hotărârea preliminară de către președintele Tribunalului de Justiție. În fața Curții, invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 și art. 13 din convenție, recurentul se plânge că martorii acuzați ar fi fost interogați, dintre care cel puțin doi ar fi fost esențiali pentru a stabili motivul pentru care s-a ajuns la concluzia vinovăției sale și susține, de asemenea, că respingerea cererii sale s-a bazat pe o motivare standardizată și nu pe motive serioase. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Posibilitatea oferită de art. 3 din Codul de procedură penală, așa cum a fost subliniată de Curtea de Casație, constituia o cale de atac efectivă în sensul art. 35 alin. (1) din Convenția care permite reclamantului să solicite prezentarea martorilor Refuzul de a-i interoga pe cei nouă martori care au fost citați de reclamant, inclusiv martorii P.J. și J.M., în timpul procesului, a afectat în mod negativ legalitatea procesului în sensul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (d) (a se vedea, cu privire la criteriile aplicabile, Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nr 26766/05 și 22228/06, § 118 147, CEDH 2011, și Schatschwili c. Germania [GC], n 9154/10, § 107 și următoarele: CEDO 2015; a se vedea, de asemenea, Riahi c. Belgia, n 65400/10, § 27-33, 14 iunie 2016)

Publié le 8 janvier 2024

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

17596/23

Jean-Claude LACOTE

contre la Belgique

introduite le 19 avril 2023

communiquée le 11 décembre 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La présente affaire concerne la procédure pénale menée à charge du requérant au terme de laquelle il fut condamné pour meurtre par la cour d’assises de Bruges.

Le 15 décembre 2011, le requérant fut condamné par défaut à la réclusion à perpétuité par la cour d’assises de Bruges. Le requérant forma opposition.

Le 24 septembre 2020, par un arrêt préliminaire, le président de la cour d’assises fixa la liste des témoins à entendre. Vingt témoins furent convoqués à la demande du requérant, tandis que la convocation des neuf autres qu’il avait demandé de citer (dont P.J. et J.M.) fut rejetée.

Par des arrêts du 16 mars 2021 et du 17 mars 2021, le requérant fut successivement déclaré coupable et condamné à 30 ans de réclusion.

Le 20 décembre 2022, la Cour de cassation déclara les pourvois introduits par le requérant contre l’arrêt préliminaire et l’arrêt relatif à sa culpabilité recevables mais non fondés au motif que la cour d’assises avait dûment motivé le refus de convoquer les témoins et qu’il ne ressort pas de ces arrêts que les deux témoins auraient été déterminants pour la culpabilité du requérant. Par ailleurs, la Cour de cassation invoqua la possibilité qu’avait le requérant, en vertu de l’article 306 du Code d’instruction criminelle, de demander la comparution des témoins non-inscrits sur la liste retenue dans l’arrêt préliminaire par le président de la cour d’assises.

Devant la Cour, invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 et l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’impossibilité d’interroger des témoins à charge, dont au moins deux auraient été essentiels pour établir le motif retenu pour conclure à sa culpabilité. Il soutient en outre que le rejet de sa demande reposait sur une motivation standardisée et non des raisons sérieuses.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La possibilité offerte par l’article 306 du Code d’instruction criminelle telle que mise en exergue par la Cour de cassation, constituait-elle une voie de recours effective au sens de l’article 35 § 1 de la Convention permettant au requérant de solliciter la comparution des témoins

?

2.

Le refus d’interroger les neuf témoins à charge que le requérant avait demandé de citer, dont les témoins P.J. et J.M., lors du procès a-t-il porté atteinte à l’équité du procès au sens de l’article 6 §§ 1 et 3 d) (

voir, sur les critères applicables,

Al-Khawaja et Tahery c.

Royaume

‑

Uni

[GC], n

os

26766/05 et 22228/06, §§ 118

‑

147, CEDH 2011, et

Schatschaschwili c.

Allemagne

[GC], n

o

9154/10, § 107 et suiv., CEDH 2015; voir également

Riahi c.

Belgique

, n

o

65400/10, §§

27-33, 14 juin 2016)

?