ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2862/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 265 de la 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 28300/3/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.G., în prezent aflat în Arestul S.R.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în prezenta cauză de la 25 iunie 2006 la zi. În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, deși unele indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.G. există în prezenta cauză și ele se bazează pe depoziția martorului asistent N.D.D. care a participat la recunoașterea făcută în fața organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea vătămată, precum și pe încercarea de a-și crea un alibi fals prin fotografiile făcute de către martora L.N., totuși, față de majoritatea probelor administrate în cauză, chiar și la urmărirea penală, dar îndeosebi la cercetarea judecătorească, rezulta un mare dubiu în legătură cu autorul infracțiunii de tâlhărie săvârșite asupra părții vătămate l.A.C., în data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte probabil ca acesta să fie numitul N.M., care se afla în cercetări la poliție pentru săvârșirea acestei fapte.

Datele care au condus la concluzia că mai degrabă acesta ar fi autorul unicei tâlhării petrecute pe pasarela C.F.R. Grivița, la sfârșitul lunii februarie 2006, sunt actele depuse în copie la dosarul cauzei la dosar instanță, care cuprind declarațiile a doi martori oculari, numiții P.L.C. și Ș.P. la care s-a făcut referire mai sus, dar și rezultatul textului poligraf din concluziile căruia a rezultat că inculpatul C.G. nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat . În plus, din depozițiile martorilor l.V., l.F. și S.N. a rezultat că inculpatul a fost în ziua respectivă la barul din comuna Costeștii de Vale, unde a stat între orele 11,30 - 21,00 și a băut bere.

Pe de altă parte, chiar și partea vătămată l.A.C., în depoziția dată în fața instanței, a revenit asupra declarației date la urmărirea penală și a afirmat că nu mai este atât de sigur că inculpatul ce i-a fost prezentat în boxă este aceeași persoană cu aceea care l-a tâlhărit pe pasarela C.F.R. Grivița. Chiar dacă instanța a avut intima convingere că s-au exercitat presiuni de către inculpat, prin familia sa, asupra părții vătămate și martorului l.F.E., care a fost de față la momentul săvârșirii faptei, fiind la rândul său tâlhărit în aceeași împrejurare, dar refuzând categoric să participe la proces în calitate de parte vătămată, față de probele care tind să dovedească că autorul faptei este o altă persoană și conform principiului in dubio pro reo, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București ce a vizat greșita achitare a inculpatului C. G. cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. În motivarea apelului declarat s-a arătat că prima instanță, în aprecierea probelor a avut în vedere doar declarațiile martorilor date în faza de cercetare judecătorească, declarații nesincere, ignorând declarațiile date în faza de urmărire penală care au probat, fără dubiu, vinovăția inculpatului și, totodată, încercarea de a zădărnici aflarea adevărului pe toate căile (mărturia mincinoasă a martorei L.N., presiunea pe care mama inculpatului a făcut-o asupra familiei l.).

De asemenea, toate probele converg către concluzia că inculpatul a săvârșit fapte, având în vedere că era cunoscut că una din persoanele care vindea telefoane mobile furate (declarația martorului M.D.). În faza căii de atac a apelului s-a procedat la reaudierea inculpatului, părții vătămate și a martorilor l.V., l.F. și S.N., precum și la ascultarea martorilor Ș.P. și P.L.C., depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate și atașate la dosarul cauzei. De asemenea, s-a procedat la reactualizarea fișei de cazier judiciar a intimatului-inculpat.

Prin decizia penală nr. 99/ A de la 14 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 28300/3/2006 (nr. format vechi 1458/2007), a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 265 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, s-a desființat, în totalitate, sentința penală apelată și rejudecând în fond: În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 25 iunie 2006 până la data de 20 februarie 2007 inclusiv. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durate de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată l.A.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de daune materiale către minorul l.F.E. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat în folosul statului de la inculpat suma de 690 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în considerentele hotărârii atacate s-a arătat că „deși unele indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.G. există în prezenta cauză și ele se bazează pe depoziția martorului asistent, N.D.

care a participat la recunoașterea făcută în fața organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea vătămată, precum și pe încercarea de a-și crea un alibi fals prin fotografiile făcute de către martora L.N., totuși față de majoritatea probelor administrate în cauză, chiar și la urmărirea penală, dar îndeosebi la cercetarea judecătorească a rezultat un mare dubiu în legătură cu autorul infracțiunii de tâlhărie săvârșită asupra părții vătămate I.A.C., în data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte probabil că acesta să fie numitul N.M., care se afla în cercetări la poliție pentru săvârșirea acestei fapte." S-a mai arătat că „chiar dacă instanța are intima convingere că s-au exercitat presiuni de către inculpat, prin familia sa, asupra părții vătămate și martorului l.F.E., care a fost de față la momentul săvârșirii faptei . față de probele care dovedesc că autorul faptei este o altă persoană și conform principiului in dubio pro reo, urmează să dispună achitarea inculpatului.” Curtea de apel a constatat că instanța de fond în aprecierea probatoriului administrat în cauză a avut în vedere anumite „probe” administrate în faza de cercetare judecătorească, ignorând probatoriul din faza de urmărire penală care dovedește, fără dubiu, vinovăția inculpatului și, totodată, încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

În acest sens, curtea de apel a avut în vedere mărturia mincinoasă a martorei L.N., presiunea pe care mama inculpatului a făcut-o asupra familiei părții vătămate. S-a constatat că instanța de fond, la pronunțarea soluției de achitare a avut în vedere următoarele: 1. O probă extrajudiciară constând în depozițiile a doi martori „așa-ziși” oculari, numiții P.L.C. și Ș.P., audiați, în mod nemijlocit, în fața instanței de apel. De altfel, s-a constatat că acești martori oculari au telefonat și s-au prezentat la sediul S.R.P.T. București pentru a declara cu privire la infracțiunea de tâlhărie din prezenta cauză ulterior întocmirii rechizitoriului și trimiterii în judecată a intimatului-inculpat și respectiv, înregistrării cauzei pe rolul instanței de fond.

În aprecierea veridicității depozițiilor martorilor P.L.C. și Ș.P., curtea de apel a constatat că, instanța de fond, în mod eronat, nu a avut în vedere anumite aspecte relevante în aprecierea concludentei probei testimoniale respective: Martorii respectivi au înțeles să declare cu privire la fapta la care au asistat abia la data de 25 august 2006, ulterior trimiterii în judecată a inculpatului, invocând, în mod pueril, faptul că, în urmă cu câteva zile, au observat într-un ziar mai vechi că tâlharul ce acționa în zona pasarelei respective a fost prins. Prin prisma acestui aspect trebuie apreciată buna-credință a martorilor și sinceritatea depozițiilor acestora, dat fiind faptul că denunțul acestora a fost făcut după trecerea unei perioade mari de timp de la săvârșirea faptei la care pretind că au asistat.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a avut dubii cu privire la sinceritatea celor doi martori, întrucât, orice persoană, de bună-credință care intenționează să colaboreze cu organele de poliție în vederea aflării adevărului într-o cauză penală și identificării făptuitorilor trebuie să o facă, în mod activ, într-un timp cât mai scurt cu putință. Sinceritatea depoziției martorului P.L.C. trebuie apreciată și prin prisma propriei sale declarații, dată în fața instanței de apel, din care a rezultat că știe jurământul pe care trebuie să-l depună, în fața instanței, în calitate de martor, pentru că „s-a întâmplat, în trecut, să am calitatea de inculpat, în mai multe dosare, pentru niște copilării, furturi.” Nu în ultimul rând, s-a constatat că martorul Ș.P.

l-a recunoscut, după albumul foto, ca fiind unul dintre autorii faptei din prezenta cauză, pe martorul l.F.D., acesta din urmă și intimatul inculpat, susținând că și-au petrecut timpul împreună în ziua de 25 februarie 2006 și totuși, l.F.D. a fost indicat de martorul Ș. P. ca fiind unul dintre autorii tâlhăriei de la acea dată. Rezultatul testului poligraf, din concluziile căruia a reieșit faptul că intimatul inculpat nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat, or, testul poligraf nu reprezintă un mijloc de probă în sensul legii procesual-penale. Depozițiile martorilor l.V., l.F. și S.N., martori care fac parte din cercul de prieteni ai inculpatului și pe care instanța de apel Ie-a apreciat ca fiind subiective și total necredibile.

Subiectivismul depozițiilor acestor martori a fost apreciat prin prisma naturii raporturilor dintre aceștia și inculpat, iar credibilitatea declarațiilor s-a apreciat prin prisma faptului că, deși audiați după aproximativ 5 luni de la data faptei, o perioadă relativ mare de timp, acești martori au relevat date exacte cu privire la ziua de 25 februarie 2006 și care nu erau atât de semnificative pentru a fi reținute cu atâta exactitate, cu atât mai mult cu cât, martorii l.V. și l.F. și inculpatul, fiind prieteni, frecventau acel bar. Nu trebuie ignorat nici faptul că martorul Ș.P. l-a indicat pe martorul l.F. ca fiind unul dintre autorii faptei, or, în asemenea condiții, nu putea fi prezent, atât în barul din comună între orele 11,30 - 21,00, cât și pe pasarela C.F.R.

ce face legătura între Calea Griviței și Calea Giulești, în jurul orelor 17,00. 4. Depoziția părții vătămate l.A.C. din faza de cercetare judecătorească, prin care a revenit asupra declarației dată în faza de urmărire penală. Instanța de apel a reținut că intimatul inculpat a încercat, prin intermediul mamei sale, numita F.M. să influențeze declarațiile părții vătămate, vizitând-o la domiciliu și contactând-o telefonic de mai multe ori inclusiv, membrii familiei acesteia, și încercând să-i inoculeze convingerea că nu inculpatul este autorul faptei. Evident că, această situație a fost de natură să afecteze emoțional partea vătămată și, astfel, explicându-se ezitarea sa, în a recunoaște cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul faptei, cu ocazia audierii sale în fața instanței de fond și de apel.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a reținut următoarea situație de fapt: La data de 25 februarie 2006, în jurul orelor 17,00, partea vătămată I.A.C., însoțit de martorul l.F.E., circulau pe pasarela C.F. din dreptul haltei București-Basarab, ce face legătura între Calea Griviței și Calea Giulești. La capătul scărilor cei doi au fost acostați de trei indivizi necunoscuți. Unul dintre aceștia, mai în vârstă, a scos din buzunar un cuțit cu buton și i-a amenințat pe cei doi tineri. Urmare a amenințării, unul dintre însoțitorii agresorului i-a luat din buzunar părții vătămate telefonul mobil marca Nokia 3100 și suma de 20 lei, iar celălalt individ necunoscut l-a deposedat pe martorul l.F.E.

de telefonul mobil marca Sagem. Ulterior, agresorul i-a amenințat, din nou, pe cei doi, cu cuțitul, cerându-le să plece, iar partea vătămată a fost îmbrâncit de cel care îi luase telefonul și suma de bani. Pe baza informațiilor furnizate de partea vătămată a fost întocmit portretul-robot al celor doi indivizi necunoscuți cu care a intrat în contact partea vătămată. Folosind imaginile obținute, organele de cercetare penale au introdus în cercul de suspecți pe inculpatul C.G.l. și numitul P.l., ambii domiciliați în comuna Costeștii din Vale, județul Dâmbovița. La data de 8 iunie 2006, partea vătămată a recunoscut din planșa foto prezentată, fotografia inculpatului, indicându-l ca fiind persoana care, la data de 25 februarie 2006, l-a amenințat cu un cuțit, în timp ce alt individ necunoscut i-a sustras telefonul mobil și suma de 20 lei.

La data de 25 iunie 2006, inculpatul a fost prezentat spre recunoaștere, părții vătămate, dintr-un grup format din patru persoane. Cu această ocazie, partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind unul dintre autorii faptei, în prezența martorilor asistenți N.D.D. și C.M. În ziua de 19 iulie 2006, organul de cercetare penală s-a deplasat în orașul Motru, pentru a prezenta martorului minor l.F.E. fotografiile mai multor persoane suspecte, între care și cea a inculpatului. în prezența martorului asistent G.N. și a mamei sale, martorul minor a indicat fotografia inculpatului, precizând că, în proporție de 80 %, acesta este persoana care i-a amenințat cu cuțitul. Martorul M.D., lăcătuș mecanic la revizia de vagoane București Grivița a declarat că la locul său de muncă veneau numeroase persoane care vindeau, în special, telefoane mobile, iar dintre acele persoane a recunoscut, în fotografii, pe inculpatul C.G.l.

Și martorii l.V., R.M.D. și M.G. au confirmat că inculpatul a valorificat, în mod repetat, telefoane mobile sustrase. În cursul urmăririi penale, inculpatul, prin apărătorul său ales, a depus la dosar mai multe fotografii care îl înfățișau pe inculpat la o petrecere. Martora L.N. a arătat că a executat personal acele fotografii, la data de 26 februarie 2006, în locuința inculpatului care purta barbă la acea dată. Cu ajutorul acestor fotografii coroborate cu depoziția martorei l.N., inculpatul urmărea să dovedească împrejurarea că, atât partea vătămată, cât și martorul l.F.E. l-au indicat, în mod greșit, ca fiind unul dintre autorii faptei, întrucât, la data respectivă, purta barbă. La data de 15 august 2006, martora L.N.

și-a retras mărturia, precizând că, la începutul lunii martie 2006, a făcut fotografiile prezentate de apărătorul ales al inculpatului după alte fotografii pe care Ie-a primit de la concubina acestuia din urmă. În vederea exonerării de răspundere penală a inculpatului, familia acestuia a luat din dosar adresa părinților părții vătămate și a încercat să facă presiuni asupra acestora. În acest sens, mama inculpatului a mers la domiciliul acestora și, împreună cu concubina inculpatului, a dat mai multe telefoane familiei părții vătămate, creând o stare de tulburare și, evident, spaimă acestora, motiv pentru care, declarațiile ulterioare ale părții vătămate au devenit nesigure, ambigue și ezitante.

Chiar dacă intimatul inculpat purta barbă (cioc) la data comiterii faptei, acest aspect nu are relevanță în cauză, întrucât, partea vătămată nu i-a văzut bărbia, fiind acoperită de giacă. în acest sens, s-a reținut că, atât partea vătămată, cât și martorul ocular au văzut doar partea de mijloc a feței inculpatului, aceștia, precizând că intimatul inculpat era neras, iar părul de pe față era mai intens în dreptul mustății. Instanța de apel a reținut că, inculpatul a negat, în mod constant săvârșirea faptei, încercând, prin mijloace frauduloase, fotografii contrafăcute, martori „de ocazie”, să demonstreze că, la acea dată, purta barbă, se afla în alt loc sau că altă persoană ar fi comis fapta, astfel încât, nu putea fi identificat de partea vătămată și martorul ocular.

Totodată a exercitat presiuni pentru a o determina pe partea vătămată să revină asupra declarațiilor inițiale și, în acest fel, să fie exonerat de răspunderea penală. Situația de fapt a fost stabilită de instanța de apel în urma coroborării următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, ale inculpatului și ale martorilor audiați în cauză; procese-verbale; planșe foto și raport de constatare tehnico-științifică. Față de considerentele expuse anterior, curtea de apel a constatat că prezumția de nevinovăție reglementată de dispozițiile art. 5 2 C. proc. pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. proc. pen., a fost răsturnată în speță, din probele administrate în cauză, rezultând, cu certitudine, că inculpatul este unul dintre autorii faptei dedusă judecății.

În drept, fapta săvârșită de inculpatul C.G.l. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., constând în dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în cauza dedusă judecății, dispoziții ce privesc forma consumată în care s-a realizat infracțiunea, contribuția adusă la săvârșirea faptei în calitate de coautor, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul concret de pericol social ridicat al faptei reieșit din modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, în funcție de valoarea socială patrimonială și umană lezată și de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita inculpatului, ținând seama de atitudinea procesuală constant nesinceră a acestuia, de mijloacele expuse mai sus, pe care Ie-a folosit pentru a se sustrage de la răspunderea penală, de faptul că este cunoscut cu antecedente penale, nu are o ocupație sau un loc de muncă stabil, vârsta acestuia, precum și faptul că are doi copii minori în întreținere.

Față de datele personale ale inculpatului, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum și stările și circumstanțele în care a fost comisă fapta, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins, în condiții optime, numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu executarea în regim de detenție. Față de considerentele expuse anterior, apreciind sentința penală atacată nelegală și netemeinică, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința penală atacată și rejudecând în fond: În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat intimatul inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 25 iunie 2006 la 20 februarie 2007 inclusiv. Apreciind că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi este necesară, în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească minorului l.F.E. suma de 50 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sagem sustras.

În baza art. 18 lit. e) C. pen., a confiscat, în folosul statului, de la inculpat, suma de 690 lei constând în contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 3100 și suma de 20 lei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.G., inițial fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de judecată de la 19 iunie 2008, în recurs, înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în raport cu dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc.

pen. și art. 6 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și angajeze un apărător, acordând termen la 18 septembrie 2008. La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 25504 la 11 septembrie 2008, motivele de recurs formulate de recurentul inculpat C.G.l., aflate la dosarul Înaltei Curți. În motivele de recurs, recurentul inculpat a arătat că în cursul urmăririi penale, existând indicii că este cunoscut cu antecedente penale s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unei infracțiuni petrecute la data de 25 februarie 2006 pe pasarela C.F. Basarab față de partea vătămată l.F.E.

Organele de cercetare penală au fost sesizate de tatăl părții vătămate l.M., la data de 1 martie 2006, cu privire la fapta săvârșită față de fiul său, l.F.E. Pe baza informațiilor furnizate de partea vătămată s-a realizat portretul robot al celor doi indivizi necunoscuți cu care a intra în contact partea vătămată. Abia în data de 8 iunie 2006, la mai mult de 3 luni, de la data sesizării faptei, părții vătămate i s-au prezentat patru fotografii din albumul cu persoanele suspecte de săvârșirea unor infracțiuni. în data de 25 iunie 2006, inculpatul C.G.l. a fost prezentat spre recunoaștere părții vătămate, într-un grup din patru persoane. La procedura recunoașterii din grup, deși partea vătămată nu era absolut sigură cu privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o, deposedând-o de telefonul mobil și suma de 20 lei, totuși la insistențele organelor de urmărire penală (S.R.P.T.

București) partea vătămată l-a indicat ca fiind cel care a agresat-o. În fața instanței de fond, partea vătămată a arătat că nu este sigură în privința identității inculpatului, deoarece la data când s-a făcut recunoașterea din grup acesta avea capul descoperit, era proaspăt ras și purta un tricou verde, în timp ce la data săvârșirii faptei avea fața acoperită de un fes și de gulerul canadienei, fiind neras. Tot referitor la inculpat, partea vătămată a arătat că persoana care a recunoscut-o din fotografie era ca statură mai mică decât el, iar despre inculpat constata că este mai înalt decât el.

Recurentul inculpat a menționat încă de la prima declarație dată în cursul urmăririi penale că nu este persoana care a săvârșit respectiva infracțiune, fiind o eroare, întrucât la data de 25 februarie 2006 nu se afla în București, între orele 9,00 - 11,00, fiind la piața din orașul Titu, județul Dâmbovița, apoi între orele 11,30 - 21,00, s-a aflat într-un bar din localitate, fără a părăsi în acest interval locația precizată. în dovedirea celor menționate, instanța a audiat martorii l.V. și l.F., precum și numita S.N., în calitate de barmaniță a localului. Instanța de judecată având dubii cu privire la vinovăția sa a emis adrese către Ministerul Administrației și Internelor - D.G.P.M.B. (adresa 1808676 din 26 decembrie 2006), fiind primite răspunsuri ce releva faptul că se afla în curs de cercetare lucrarea nr. 1808032 din 31 august 2008 privind o sesizare a numiților P.L.C.

și Ș.P., persoane care au fost martorii unui incident petrecut la sfârșitul lunii februarie 2006 pe pasarele C.F.R. ce face legătura între Calea Giulești și Calea Griviței, iar din cercetări s-au conturat indicii că alte persoane au comis tâlhăria. Astfel, cele două persoane ce au făcut sesizarea au recunoscut o altă persoană decât inculpatul, ca fiind autoarea tâlhăriei față de 2 tineri cu vârste între 16 - 18 ani. În concluzie, instanța a reținut că este una și aceeași faptă comisă împotriva părții vătămate I.A.C. și a vărului acestuia, l.F.E., fiind descoperiți 2 martori oculari care, prin depozițiile lor au evidențiat că nu inculpatul C. a comis tâlhăria față de partea vătămată.

Având o poziție sinceră și dorind a-și dovedi nevinovăția, prin orice probă utilă și concludentă cauzei, recurentul inculpat a menționat că a acceptat testul poligraf, din concluziile căruia a rezultat că nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat. Recurentul inculpat a precizat faptul că a fost arestat în cauză la data de 25 iunie 2006, instanța de fond dispunând achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și punerea în libertate în data de 21 februarie 2007, după aproximativ 8 luni de arest preventiv. Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, iar curtea de apel a dispus reaudierea martorilor l.V., l.F.

și S.N. Martorii audiați și-au menținut declarațiile date în fața instanței de fond și au susținut că inculpatul în data de 25 februarie 2006 nu s-a aflat în București, ci în localitatea de domiciliu. La data de 18 februarie 2008 instanța de apel a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25 februarie 2008, iar la data de 27 februarie 2008 a repus cauza pe rol, în vederea audierii martorilor P.L. C. și Ș.P. La termenul din 31 martie 2008 au fost audiați martorii P. L.C. și Ș.P., fiind întrebați în fața instanței dacă inculpatul prezent în calitate de intimat inculpat este cel pe care l-au recunoscut din planșele foto la P.T.F. Răspunsul acestora a fost negativ, precizând că au recunoscut o altă persoană, iar inculpatul nu le este cunoscut.

La data de 14 aprilie 2008, instanța de apel, prin decizia penală nr. 99/ A din 14 aprilie 2008, a dispus admiterea apelului declarat de parchet și condamnarea sa la pedeapsa de 7 ani închisoare. Recurentul inculpat apreciază că instanța de apel a comis o gravă eroare, considerând că martorul audiat l.F. este una și aceeași persoană cu l.F.D., recunoscut din planșele foto de către martorul Ș.P. la data de 25 august 2006. Astfel, în mod eronat s-a reținut faptul că martorul l.F. în depoziția sa a ascuns adevărul, în sensul că, la data săvârșirii faptei, nu putea fi împreună cu inculpatul în barul din localitatea de domiciliu, deoarece în opinia instanței de apel, a participat la comiterea faptei.

În realitate, ambele persoane cunoscute sub numele de l., au domiciliul în comuna Costești, județul Dâmbovița, însă sunt două persoane diferite, având identități și date de stare civilă diferite. Contrar tuturor martorilor reaudiați, instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal a considerat că el a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 211 C. pen. Recurentul inculpat a apreciat că s-a produs o gravă eroare, cu consecințe deosebit de grave pentru el, fiind întreținător de familie, având copii minori, a fost trimis în judecată pe nedrept, executând 8 luni de arestare preventivă nelegală, iar în prezent condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune pe care în mod cert nu a săvârșit-o.

Față de motivele invocate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii instanței de fond privind achitarea sa. La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, respectiv de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate nu a rezultat că inculpatul a comis tâlhăria. Totodată, a învederat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că inculpatul a fost confundat cu o altă persoană, fiind imposibil ca o persoană recunoscută din planșele foto să fie în același timp cu inculpatul și să participe la săvârșirea faptei.

De asemenea, a mai arătat că în declarațiile martorilor de la dosar fond, unii dintre ei au arătat că au fost amenințați de organele de anchetă, fiind influențați de organele de urmărire penală, reținându-se greșit că familia inculpatului ar fi influențat partea vătămată, declarațiile nefiind menținute la instanțe, depunând la dosar concluzii scrise. Concluziile apărătorului intimatului parte vătămată, ale reprezentantului Ministerului Public, cuvântul în replică al apărătorului recurentului inculpat asupra recursului declarat de recurentul inculpat, poziția apărătorului recurentului inculpat desemnat din oficiu, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În concluziile scrise depuse în ședința publică de astăzi, la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curți, apărătorul recurentului inculpat a menționat că urmare a probatoriului administrat în faza de cercetare judecătorească, atât la instanța de fond, Tribunalul București, secția a ll-a penală, cât și la instanța de apel, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, s-a putut constata nelegalitatea activităților desfășurate de organele de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, respectiv influențarea declarațiilor părții vătămate l.F.E.; stăruința și insistența organelor de poliție de a indica pe recurentul inculpat, la procedeul recunoașterii din grup, deși partea vătămată nu era absolut sigură cu privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o; influențarea martorilor l.V., M.D.

și amenințarea martorului R.M.D. În fața instanței de fond, partea vătămată a arătat că nu este sigură în privința identității inculpatului, deoarece la data când s-a făcut recunoașterea din grup acesta avea capul descoperit, era proaspăt ras și purta un tricou verde, în timp ce la data săvârșirii faptei avea fața acoperită de un fes și de gulerul canadienei, fiind neras. Tot referitor la inculpat, partea vătămată a arătat că persoana care a recunoscut-o din fotografie era ca statură mai mică decât el, iar despre inculpat constata că este mai înalt decât el. Potrivit depozițiilor martorilor l.V., l.F. și S. N. s-a dovedit faptul că, la data de 25 februarie 2006, recurentul inculpat nu se afla în București, între orele 9,00 - 11,00, fiind la piața din orașul Titu, județul Dâmbovița, apoi între orele 11,30 - 21,00, într-un bar din localitate, fără a părăsi în acest interval locația precizată.

Instanța de fond a dispus efectuarea testului poligraf, din concluziile căruia a rezultat că recurentul C.G.l. nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat. De asemenea, apărătorul a mai menționat că în fața instanței de apel, la termenul din 31 martie 2008 au fost audiați martorii P.L.C. și Ș.P., persoane care au fost martorii unui incident petrecut la sfârșitul lunii februarie 2006 pe pasarela C.F.R. ce face legătura între Calea Giulești și Calea Griviței. întrebați în fața instanței dacă îl cunosc pe inculpatul prezent în sala de judecată, aceștia au răspuns negativ, menționând că au recunoscut din planșele foto la P.T.F.

alte persoane. Totodată, au fost arătate soluțiile dispuse prin hotărârile pronunțate de prima instanță și de instanța de apel, considerându-se că aceasta din urmă a comis o gravă eroare, deoarece martorul audiat l.F. este una și aceeași persoană cu l.F.D., recunoscut din planșele foto de către martorul Ș.P. la data de 25 august 2006. Contrar materialului probator și a tuturor martorilor audiați în cauză, instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a considerat că recurentul inculpat a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 211 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Față de motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii instanței de fond, privind achitarea inculpatului, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.G.l. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod greșit instanța de apel a stabilit situația de fapt și vinovăția intimatului inculpat C.G.l. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

, ignorând conținutul unor mijloace de probă administrate în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, cât și în apel, cu privire la împrejurări faptice, respectiv declarația părții civile I.A.C., declarațiile martorilor R.M.D., M.D., N.L., l.V., l.F.E., S.N., l.V., l.F., declarațiilor martorilor I.A.C., acesta fiind ascultat în această calitate la instanța de apel, l.V., l.F., S.N., Ș.P., P.L.C., asupra cărora a făcut aprecieri care nu se susțin probator.

În procesul de evaluare a materialului probator administrat, instanța de apel a stabilit în mod eronat situația de fapt, prin interpretarea mijloacelor de probă administrate pe baza unor raționamente proprii, ignorând conținutul acestora, așa încât considerentele deciziei sunt contrare în mod evident cu probele administrate, relevând o vădită neconcordanță între modul cum au fost percepute și analizate, ceea ce a influențat hotărâtor soluția pronunțată, respectiv aceea de condamnare, în condițiile în care acestea conduceau la soluția de achitare a inculpatului C.G.l., ca urmare a imposibilității identificării, cu certitudine, a acestuia, ca autor al comiterii infracțiunii de tâlhărie, dubiul profitându-i conform principiului „in dubio pro reo”.

În consecință, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, constatând, pe de-o parte că prima instanță, a avut în vedere numai anumite probe administrate în cursul cercetării judecătorești și a ignorat pe cele din cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte, în propriul examen probator a conferit o valoare probantă eronată în mod vădit și esențial mijloacelor de probă ce au fost administrate în mod direct, nemijlocit și contradictoriu, potrivit art. 289 C. proc. pen. , în fața primei instanțe, cât și instanței de apel, respectiv a ceea ce chiar aceasta din urmă a administrat, în raport cu probele din faza urmăririi penale, în condițiile în care instanțele sunt organe judiciare instituite de lege, independente și imparțiale, atribute conferite prin lege organică, precum și de art. 6 și 1 din C.E.D.O.

Astfel, în declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță, martorul R.M.D. a arătat că „Eu am fost solicitat de organul de poliție pentru a da declarație în cauză, întrucât acesta cunoștea că eu dețin celulare la mâna a doua, lucru pe care îl recunosc. Cu aceste telefoane mă aprovizionam de la amici, cunoștințe și rude, nu și de la inculpat. Nu este adevărat că aș fi cumpărat telefoane mobile de la inculpat, eu fiind forțat să declar acest lucru de către organul de poliție. Nu îl cunosc pe inculpat. Eu am fost amenințat de organele de poliție cu pistolul.” În declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță, martorul M.D. a menționat că „Nu cunosc nimic despre inculpat, e prima oară când îl văd azi în boxă.

Declarația pe care am dat-o la poliție, am dat-o la constrângerea polițiștilor. Organele de poliție mi-au dictat declarația la postul de poliție feroviar Gara Basarab, amenințându-mă cu închisoarea. Astfel am dat declarația. Îl cunosc pe M., acesta este angajat la unitatea noastră la R.G.” În declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță, martora N.L. a precizat că „Eu sunt consăteană cu inculpatul, astfel îl cunosc. Noi nu suntem prieteni, doar îl cunosc din sat, știu că lucrează ocazional pe șantier. Eu sunt aceea care a făcut pozele de la ziua inculpatului și alte legături nu am cu el, nu cunosc nimic de prezenta cauză. Am făcut pozele aflate la dosarul de urmărire la rugămintea concubinei inculpatului, R. care mi-a spus că numai pe acestea le mai are și vrea să mai facă alte poze de pe acelea pentru a-i rămâne ca amintire.

Nu mi-a spus altceva privind scopul acestor poze.” Martorul l.V. în declarația dată, în faza cercetării judecătorești, la tribunal a arătat că „Nu îl cunosc pe inculpat, nu l-am văzut în viața mea. Eu lucrez la Revizia de vagoane București - Grivița și în ziua respectivă a venit la mine un locotenent de poliție care mi-a cerut să dau o declarație în sensul că inculpatul ar veni cu telefoane de vânzare în zona Gării de Nord și dacă am cumpărat de la el. Am cumpărat un telefon mai de mult dar nu de la inculpat ci de la o altă persoană. Deși l-am indicat pe inculpat de pe planșele foto la poliție, eu totuși nu îl cunosc, probabil că l-am confundat cu o altă persoană de la care am cumpărat telefonul.

Acum în sală, văzându-l pe inculpat îmi dau seama că l-am confundat. Telefonul l-am cumpărat de mai bine de un an și jumătate în condițiile în care oferta mi-a fost făcută de persoana care a venit cu telefonul, alta decât inculpatul. Persoana de la care am luat telefonul arăta exact ca inculpatul și de aceea l-am confundat. Doar statura diferă, inculpatul este puțin mai înalt. M. este colegul meu de muncă de la revizie. Eu am cumpărat de la M. un telefon Samsung pentru soția mea dar nu are obiceiul de a vinde telefoane în unitate, a fost un caz izolat. M. este de etnie rromă.” Martorul l.F.E., în declarația dată la 23 ianuarie 2007, în faza cercetării judecătorești a menționat că „Nu cunosc absolut nimic despre inculpatul C.G.l.

Nu l-am văzut pe inculpat. Nu cunosc cu ce anume se ocupă acesta. Mențin declarațiile date la urmărirea penală în sensul că l-am zărit pe inculpat doar în partea de mijloc a feței, deoarece avea în cap un fes și nu am putut observa fruntea și părul însă am remarcat că era neras și părul de pe față era mai intens în dreptul mustății. Inculpatul din boxă este același cu individul pe care l-am văzut atunci, doar că acum e mai slab față de individul pe care l-am văzut atunci. La momentul faptei inculpatul se afla aproape lipit de mine ca și cum m-ar ține de braț. Nu pot să-mi amintesc cum era îmbrăcat inculpatul. Îmi amintesc exact că am văzut din față inculpatul nasul și mustața precum și aspectul de neras.

Nu am pretenții civile în cauză. M-am speriat foarte tare când am fost victima acelei tâlhări. Și vărul meu de asemenea. Ceilalți doi indivizi care erau cu inculpatul erau mai înalți ca el. Altceva nu îmi amintesc. Nu am mai trecut de atunci prin zonă și nu mai știu nimic despre ce s-a întâmplat cu telefoanele noastre mobile. La recunoașterea din grup am spus că din profil l-am văzut pe inculpat și că cel din fotografie ar semăna cu el. Niciodată nu am afirmat cu certitudine că l-am recunoscut pe inculpatul din boxă ca fiind persoana care m-a deposedat pe mine și pe vărul meu.” Martora S.N., în declarația dată la 23 ianuarie 2007, în primă instanță a precizat că „Mențin declarațiile date la urmărirea penală.

Eu lucrez la bar în comuna Costeștii din Vale și, în data de 25 februarie 2006, inculpatul împreună cu alți doi indivizi, l.V. și l.F. au venit la bar ca să bea câte o bere în jurul orelor 11,30. Deoarece inculpatul și cei doi s-au întins la băutură, am rămas după terminarea programului meu, respectiv după orele 13,00 ca să îi servesc respectiv până la orele 21,00. Pentru că barul era deschis au mai venit și alți clienți, nu am mai închis și am stat până la orele 21,00. Nu a lipsit nicio perioadă semnificativă inculpatul din bar, doar ducându-se la toaletă și înapoi.” Martorul l.V., în declarația dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanță, a arătat că „în ziua de 25 februarie 2006, inculpatul m-a rugat să îl duc cu mașina mea la București ca să cumpere diverse produse din piață, întrucât urma să-și aniverseze ziua de maștere.

Am plecat împreună cu el și cu l.F. respectiv cu soția inculpatului la piața din orașul Titu și de la orele 9,00 până la 11,00 am făcut cumpărături după care ne-am întors acasă. Văzând inculpatul că eu nu vreau să iau banii de benzină a insistat să-mi dea ceva de băut astfel că am mers la bar unde am stat de la orele 11,30 până la orele 21,00. în acest interval de timp inculpatul nu a plecat nicăieri. Au mai fost și alte persoane în bar pe care le cunosc din vedere, fiind din localitate dar nu pot să le identific cu numele.” Martorul l.F., în declarația dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanță, a menționat că „în ziua de 25 februarie 2006 am plecat pe post de șofer împreună cu inculpatul, soția acestuia și l.V.

în orașul Titu ca să facem cumpărături pentru ziua acestuia. Ziua inculpatului urma să fie sărbătorită pe data de 27. Am plecat împreună, deoarece eu eram șofer, l.V. era proprietarul mașinii, iar cei doi soți doreau să facă cumpărături. Nu sunt prieten nici eu și nici l.V. cu inculpatul ci doar consăteni dar am vrut să-l ajut. Nu am vrut să iau bani pentru deranjul meu care nu era mare lucru și am acceptat să merg împreună cu ceilalți, la bar pentru deranjul meu care nu era mare lucru și am acceptat să merg împreună cu ceilalți, la bar pentru a bea o bere. Am stat la bar între orele 11,30 și până pe la 20,30 - 21,00. în acest interval nimeni nu a părăsit incinta barului. Au fost și alți consumatori prezenți în bar, diverși consăteni printre care un băiat A.D.

și V.E. Aceștia au stat puțin și au plecat, și-au cumpărat doar țigări.” În declarația dată în fața instanței de apel la 19 noiembrie 2007, martorul I.A.C. a arătat că „Am suferit o pagubă de pe urma, telefonul mobil, dar în acest cadru procesual nu am pretenție de nicio natură. În data de 25 februarie 2006 întorcându-mă de la înmormântarea bunicii mele, însoțit de vărul meu l.E. am fost acostați în zona Pasarela Grivița - Giulești de trei necunoscuți dintre care unul sub amenințarea cuțitului m-a deposedat de telefonul mobil pe mine și pe vărul meu. La fața locului am reușit să îmi imprim în memorie figura a doi dintre cei trei, mai ales că fiind și iarnă, erau înfofoliți, cel care m-a atacat cu cuțitul având gulerul ridicat și un fes de culoare albastru cu o dungă gri, îndesată pe urechi.

Am reclamat la poliție și pe baza semnalmentelor s-a realizat un portret robot la doi dintre ei, adică cei pe care îi reținusem eu mai bine. După o perioadă de timp m- am dus la poliție și mi-au arătat fotografii fiind întru-un oarecare fel influențat să declar în momentul în care am văzut fotografia inculpatului că este el. Eu inițial am spus că nu este el, dar pe urmă mi-a fost sugerat să spun că el este mai ales că făcuse un portret robot, așa că până la urmă am zis că el, e, dar aveam dubii. în cea mai mare parte excludeam cu desăvârșire să fie el, cu alte cuvinte aveam dubii mari că ar putea să fie el. Am declarat totuși că el este într-un final, în mare parte din cauza influențelor poliției și într-o mică măsură și pentru că mi s-a părut că totuși semăna un pic.

Acum însă, văzându-l pe inculpat în sala de judecată nu mai pot să precizez dacă seamănă cu cel pe care l-am văzut în realitate sau cu fotografia lui. Persoana care m-a agresat era îmbrăcată cu o pufoaică, albastru închis, cu gulerul ridicat. Precizez că gulerul îl avea ridicat până aproape de bărbie dar era în așa fel încât să pot să observ dacă era bărbierit sau nu sau dacă avea barbă sau nu. Arăt că, era nebărbierit de câteva zile. Nu mai știu dacă mi-a ieșit în evidență faptul că ar fi purtat cioc sau mustață. Am primit pe timpul anchetei penale un telefon de la o persoană de sex feminin, care mi-a spus că atunci când merg la parchet să declar că inculpatul este nevinovat și are copii. Nu mai știu dac am văzut fotografii, la cercetări, în care inculpatul să fie prezentat cu barbă sau cioc.

Persoana care m-a agresat era mai scundă decât mine, venindu-mi cu totul până la nivelul nasului și era mai gras. Precizez că la recunoașterea din grup s-au exercitat presiuni asupra mea din partea poliției în sensul că mi s-au prezentat fotografiile înainte și mi-au spus că el este cel din poze.” Martorul l.V., în declarația dată la 19 noiembrie 2007 la instanța de apel, a declarat că „în data de 25 februarie 2006 am mers împreună cu C.G.l., soția sa și l.F. la piață Titu gară să facă cumpărături. Ne-am întors pe la 11,30 și fiindcă C.G.l., zis G. a vrut că îmi plătească cursa, iar eu am refuzat a insistat să ne facă cinste cu o bere.

Am mers la bar, unde am stat din vorbă în vorbă până pe la orele 21. Fiind întrebat de instanță cu privire la amănunte legate de aceste împrejurări arată următoarele: Nu îmi mai amintesc cu ce era îmbrăcat, sau ce avea pe cap. La barul din comună vindea N. La bar am băut bere U., la sticle de 1 /4, am băut multe nu îmi aduc aminte câte. Nu am mâncat nimic la masă. Eu am luat un pachet de cipsuri. Am fumat țigări Kent 8.” În declarația dată la instanța de apel la 19 noiembrie 2007 , martorul l.F. a menționat că „Pe data de 25 februarie 2006, m-am deplasat la Titu împreună cu C.G.l, soția lui și l.V., să facem cumpărături. Ne-am întors pe la 11,30 și pentru că C.G.l. a vrut să ne dea bani pentru transport și am refuzat, am fost de acord să mergem la bar să ne cinstească unde am stat până la ora 21 și am băut bere.

întrebat de instanță în legătură cu anumite amănunte arată că: Nu îmi aduc aminte că ar fi purtat ceva pe cap, în schimb avea cioc, așa cum se lasă în mod normal. Am stat și am băut multe beri, nu știu exact, bere U., în valoare de 20 lei bucata. Timp cât am sta la bar a plecat, puțin, la toaletă C.G.l.” În declarația dată la instanța de apel la 18 februarie 2008, martora S.N. a precizat că „Declarațiile pe care le-am dat la organele de urmărire penală reflectă adevărul și mi le reamintesc. În urmă cu cea. un an jumătate sau doi, în luna februarie, nu mai rețin ziua, eram de serviciu la barul din comună și a venit inculpatul cu încă 2 prieteni, i-am servit cu bere, iar la un moment dat, vroiam să închid, însă aceștia mi-au cerut să-i servesc în continuare, astfel că i-am servit.

Au plecat pe înserat. Nu îmi amintesc dacă inculpatul purta barbă.” Martorul Ș.P., în declarația dată la instanța de apel la 31 martie 2008, a arătat că „Mențin declarația extrajudiciară dată în cauză. Nu îl cunosc pe inculpat. Precizez că incidentul la care am asistat s-a petrecut pe la începutul lunii martie 2006, în jurul orelor 16,30 - 17,00. Incidentul s-a petrecut pe pasarela de la Griviței, ce făcea legătura cu Calea Griviței, unde am văzut când 3 indivizi au agresat pe cineva. Era vorba despre 2 indivizi mai tineri, în jur de 16,00 – 17,00, ani și unul mai în vârstă, de peste 30 de ani. Cei tineri erau mai mici decât mine de statură, eu având în jur de 1,74 m și celălalt era mai înalt cam cu vreo 10 cm decât mine.

Toți 3 erau mai slăbuți decât inculpatul prezent în sală. Pe cel care l-am recunoscut îl văzusem pentru prima oară cu câteva momente înaintea acelui incident, acesta s-a luat de mine, întrebându-mă ce am prin buzunare, cerându-mi să îi dau o țigară. Refuzându-I, am început să ne adresăm injurii reciproc, iar numitul P.L.C. a venit din spate și i-a dat o palmă. Am plecat, noi spre Calea Griviței și cei 3 indivizi spre pasarela, în partea cealaltă. Depărtându-ne ne mai adresam injurii și atunci am văzut că cei 3 s-au luat de doi tineri.” Martorul P.L.C., în declarația dată la instanța de apel la 31 martie 2008, a menționat că „Cunosc jurământul pe dinafară pentru că s-a întâmplat în trecut să am calitatea de inculpat în mai multe dosare pentru niște copilării, furturi.

Nu îl cunosc pe inculpatul prezent în sală. Mențin declarațiile extrajudiciare date în cauză. Era înainte de mărțișor, 2006, în jurul orelor 18,00 – 19,00 căci se înnopta mai devreme, când am asistat la acest incident. Cei trei indivizi erau cam de statura mea, eu am înălțimea de 1,74 - 1,75 m. Doi dintre ei erau mai copilăroși, avea cam în jur de 16 - 17 ani și avea o constituție atletică medie, iar celălalt avea cam statura mea, avea în jur de 28 - 30 ani. Acesta din urmă avea un fular la gură și un fes de culoare închisă în cap. Cu acesta din urmă am avut și discuții și l-am recunoscut din grup. Mersesem împreună să luăm mărțișoare pentru verișoara lui Ș.P., care a fo