ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2862/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2862/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 265 de la 20 februarie 2007 a Tribunalului

București, secția a ll-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 28300/3/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul C.G., în prezent aflat în

Arestul S.R.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în prezenta cauză de la 25

iunie 2006 la zi.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen.,

s-a dispus punerea de

îndată în libertate a inculpatului

dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, deși

unele indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul C.G. există în prezenta cauză și ele se bazează pe depoziția

martorului asistent N.D.D. care a participat la recunoașterea făcută în fața

organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea vătămată, precum și

pe încercarea de a-și crea un alibi fals prin fotografiile făcute de către

martora L.N., totuși, față de majoritatea probelor administrate în cauză, chiar

și la urmărirea penală, dar îndeosebi la cercetarea judecătorească, rezulta un

mare dubiu în legătură cu autorul infracțiunii de tâlhărie săvârșite asupra

părții vătămate l.A.C., în data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte

probabil ca acesta să fie numitul N.M., care se afla în cercetări la poliție

pentru săvârșirea acestei fapte.

Datele care au condus la concluzia că mai degrabă acesta ar fi autorul

unicei tâlhării petrecute pe pasarela C.F.R. Grivița, la sfârșitul lunii

februarie 2006, sunt actele depuse în copie la

dosarul cauzei la

dosar instanță, care cuprind declarațiile a doi

martori oculari, numiții

P.L.C. și Ș.P. la

care s-a făcut referire mai

sus, dar și rezultatul textului poligraf din

concluziile căruia a rezultat că inculpatul C.G. nu a prezentat modificări

psihofiziologice

semnificative care să fie

interpretate ca indicii ai comportamentului simulat

.

În plus, din depozițiile martorilor l.V., l.F. și S.N. a rezultat că

inculpatul a fost în ziua respectivă la barul din comuna Costeștii de Vale,

unde a stat între orele 11,30 - 21,00 și a băut

bere. Pe de altă parte, chiar și partea vătămată l.A.C., în

depoziția

dată în fața instanței, a revenit asupra declarației date la urmărirea penală

și a afirmat că nu mai este atât de sigur că inculpatul ce i-a fost prezentat

în boxă este aceeași persoană cu aceea care l-a tâlhărit pe pasarela C.F.R.

Grivița.

Chiar dacă instanța a avut intima convingere că s-au exercitat presiuni

de către inculpat, prin familia sa, asupra părții vătămate și

martorului l.F.E., care a fost de față la

momentul săvârșirii

faptei, fiind la rândul său tâlhărit în aceeași

împrejurare, dar refuzând categoric să participe la proces în calitate de parte

vătămată, față de probele care tind să dovedească că autorul faptei este o altă

persoană și conform principiului in dubio pro reo, a dispus achitarea

inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București ce a vizat greșita achitare a inculpatului C.

G. cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În motivarea apelului declarat s-a arătat că prima instanță, în

aprecierea probelor a avut în vedere doar declarațiile martorilor date în faza

de cercetare judecătorească, declarații nesincere, ignorând declarațiile date

în faza de urmărire penală care au probat, fără dubiu, vinovăția inculpatului

și, totodată, încercarea de a zădărnici aflarea adevărului pe toate căile (mărturia

mincinoasă a martorei L.N., presiunea pe care mama inculpatului a făcut-o

asupra familiei l.). De asemenea, toate probele converg către concluzia că

inculpatul a săvârșit fapte, având în vedere că era cunoscut că una din

persoanele care vindea telefoane mobile furate (declarația martorului M.D.).

În faza căii de atac a apelului s-a

procedat la reaudierea inculpatului,

părții vătămate și a

martorilor l.V., l.F. și S.N., precum și la ascultarea martorilor Ș.P. și P.L.C.,

depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate și atașate la

dosarul cauzei.

De asemenea, s-a procedat la

reactualizarea fișei de cazier judiciar a

intimatului-inculpat.

Prin decizia penală nr. 99/ A de la 14 aprilie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 28300/3/2006 (nr. format vechi 1458/2007), a fost

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 265 din 20 februarie 2007 a Tribunalului București, secția

a ll-a penală, s-a desființat, în totalitate, sentința penală apelată și

rejudecând în fond:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 7 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată prevenția

de la data de 25 iunie 2006

până la data de 20 februarie 2007 inclusiv.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durate de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea

vătămată l.A.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

raportat la art. 17 C. proc. pen.,

a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de daune materiale către minorul l.F.E.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a

confiscat în folosul statului de la

inculpat suma de 690

lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că în considerentele

hotărârii atacate s-a arătat

că „deși unele indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.G. există în prezenta cauză

și ele se bazează pe depoziția martorului asistent, N.D. care a participat la recunoașterea

făcută în fața organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea

vătămată, precum și pe încercarea de a-și crea un alibi fals prin fotografiile

făcute de către martora L.N., totuși față

de

majoritatea probelor administrate în cauză, chiar și la urmărirea penală,

dar

îndeosebi la cercetarea judecătorească a rezultat un mare dubiu în legătură cu

autorul infracțiunii de tâlhărie săvârșită asupra părții vătămate I.A.C., în

data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte probabil că acesta să fie

numitul N.M., care se afla în cercetări la poliție pentru săvârșirea acestei

fapte."

S-a mai arătat că „chiar dacă instanța are intima convingere că s-au

exercitat presiuni de către inculpat, prin familia sa, asupra părții vătămate

și martorului l.F.E., care a fost de față la momentul săvârșirii faptei . față

de probele care dovedesc că autorul faptei este o

altă persoană și conform principiului in dubio pro reo, urmează să

dispună

achitarea inculpatului.”

Curtea de apel a constatat că instanța de fond în aprecierea

probatoriului administrat în cauză a avut în vedere anumite „probe”

administrate în faza de cercetare judecătorească, ignorând probatoriul din faza

de urmărire penală care dovedește, fără dubiu, vinovăția inculpatului și,

totodată, încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

În acest sens, curtea de apel a avut în

vedere mărturia mincinoasă a

martorei L.N., presiunea pe

care mama inculpatului a făcut-o asupra familiei părții vătămate.

S-a constatat că instanța de fond, la pronunțarea soluției de achitare

a avut în vedere următoarele:

„așa-ziși” oculari, numiții P.L.C. și Ș.P., audiați, în mod nemijlocit, în fața

instanței de apel. De altfel, s-a constatat că acești martori oculari au

telefonat și s-au prezentat la sediul S.R.P.T. București pentru a declara cu

privire la infracțiunea de tâlhărie din prezenta cauză ulterior întocmirii

rechizitoriului și trimiterii în judecată a intimatului-inculpat și respectiv,

înregistrării cauzei pe rolul instanței de fond.

În aprecierea veridicității depozițiilor martorilor P.L.C. și Ș.P.,

curtea de apel a constatat că, instanța de fond, în mod eronat, nu a avut în

vedere anumite aspecte relevante în aprecierea concludentei probei testimoniale

respective:

Martorii respectivi au înțeles să declare

cu privire la fapta la care au

asistat abia la data de 25

august 2006, ulterior trimiterii în judecată a inculpatului, invocând, în mod pueril,

faptul că, în urmă cu câteva zile, au observat într-un ziar mai vechi că

tâlharul ce acționa în zona pasarelei respective a fost prins. Prin prisma

acestui aspect trebuie apreciată buna-credință a martorilor și sinceritatea

depozițiilor acestora, dat fiind faptul că denunțul acestora a fost făcut după

trecerea unei perioade mari de timp de la săvârșirea faptei la care pretind că

au asistat. Din acest

punct de vedere,

curtea de apel a avut dubii cu privire la sinceritatea celor

doi

martori, întrucât, orice persoană, de bună-credință care intenționează să

colaboreze cu organele de poliție în vederea aflării adevărului într-o cauză

penală și identificării făptuitorilor trebuie să o facă, în mod activ, într-un

timp cât mai scurt cu putință.

Sinceritatea depoziției martorului P.L.C. trebuie apreciată și prin

prisma propriei sale declarații, dată în fața instanței de apel, din care a

rezultat că știe jurământul pe care trebuie să-l depună, în fața instanței, în

calitate de martor, pentru că „s-a întâmplat, în trecut, să am calitatea de

inculpat, în mai multe dosare, pentru niște copilării, furturi.”

Nu în ultimul rând, s-a constatat că martorul Ș.P. l-a recunoscut, după

albumul foto, ca fiind unul dintre autorii faptei din prezenta cauză, pe

martorul l.F.D., acesta din urmă și intimatul inculpat, susținând că și-au

petrecut timpul împreună în ziua de 25 februarie 2006 și totuși, l.F.D. a fost

indicat de martorul Ș.

P. ca fiind unul

dintre autorii tâlhăriei de la acea dată.

Rezultatul testului poligraf, din concluziile

căruia a reieșit faptul că

intimatul inculpat nu a

prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca

indici ai comportamentului simulat, or, testul poligraf nu reprezintă un mijloc

de probă în sensul legii procesual-penale.

Depozițiile martorilor l.V., l.F. și S.N., martori care fac parte din

cercul de prieteni ai inculpatului și pe care instanța de apel Ie-a apreciat ca

fiind subiective și total necredibile. Subiectivismul depozițiilor acestor

martori a fost apreciat prin prisma naturii raporturilor dintre aceștia și

inculpat, iar credibilitatea declarațiilor s-a apreciat prin prisma faptului

că, deși audiați după aproximativ 5 luni de la data faptei, o perioadă relativ

mare de timp, acești martori au relevat date exacte cu privire la ziua de 25

februarie 2006 și care nu erau atât de semnificative pentru a fi reținute cu

atâta exactitate, cu atât mai mult cu cât, martorii l.V. și l.F. și inculpatul,

fiind prieteni, frecventau acel bar.

Nu trebuie ignorat nici faptul că martorul Ș.P. l-a indicat pe martorul

l.F. ca fiind unul dintre autorii faptei, or, în

asemenea condiții, nu putea fi prezent, atât în barul din comună între

orele

11,30 - 21,00, cât și pe pasarela C.F.R. ce face legătura între

Calea Griviței și Calea Giulești, în jurul orelor 17,00.

judecătorească, prin care a revenit asupra declarației dată în faza de urmărire

penală.

Instanța de apel a reținut că intimatul inculpat a încercat, prin

intermediul mamei sale, numita F.M. să influențeze declarațiile părții

vătămate, vizitând-o la domiciliu și contactând-o telefonic de mai multe ori

inclusiv, membrii familiei acesteia, și încercând să-i inoculeze convingerea că

nu inculpatul este autorul faptei. Evident că, această situație a fost de

natură să afecteze emoțional partea vătămată și, astfel, explicându-se ezitarea

sa, în a recunoaște cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul faptei, cu

ocazia audierii sale în fața instanței de fond și de apel.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și analizând întregul

material probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 25 februarie 2006, în jurul orelor 17,00, partea vătămată I.A.C.,

însoțit de martorul l.F.E., circulau pe pasarela C.F. din dreptul haltei

București-Basarab, ce face legătura între Calea Griviței și Calea Giulești.

La capătul scărilor cei doi au fost acostați de trei indivizi

necunoscuți. Unul dintre aceștia, mai în vârstă,

a scos din buzunar un cuțit

cu buton și i-a amenințat pe cei doi tineri.

Urmare a amenințării, unul dintre însoțitorii agresorului i-a luat din

buzunar părții vătămate telefonul mobil marca Nokia 3100 și suma de 20 lei, iar

celălalt individ necunoscut l-a deposedat pe martorul l.F.E. de telefonul mobil

marca Sagem.

Ulterior, agresorul i-a amenințat, din nou, pe cei doi, cu cuțitul,

cerându-le să plece, iar partea vătămată a fost îmbrâncit de cel care îi luase

telefonul și suma de bani.

Pe baza informațiilor furnizate de partea vătămată a fost întocmit

portretul-robot al celor doi indivizi necunoscuți cu care a intrat în contact

partea vătămată.

Folosind imaginile obținute, organele de cercetare penale au introdus

în cercul de suspecți pe inculpatul C.G.l. și numitul P.l., ambii domiciliați

în comuna Costeștii din Vale, județul Dâmbovița.

La data de 8 iunie 2006, partea vătămată a recunoscut din planșa foto

prezentată, fotografia inculpatului, indicându-l ca fiind persoana care, la

data de 25 februarie 2006, l-a amenințat cu un cuțit, în timp ce alt individ

necunoscut i-a sustras telefonul mobil și suma de 20 lei.

La data de 25 iunie 2006, inculpatul a fost prezentat spre

recunoaștere, părții vătămate, dintr-un grup

format din patru persoane. Cu

această ocazie, partea vătămată l-a

indicat pe inculpat ca fiind unul dintre autorii faptei, în prezența martorilor

asistenți N.D.D. și C.M.

În ziua de 19 iulie 2006, organul de

cercetare penală s-a deplasat în

orașul Motru, pentru a

prezenta martorului minor l.F.E. fotografiile mai multor persoane suspecte,

între care și cea a inculpatului. în prezența martorului asistent G.N. și a

mamei sale, martorul minor a indicat fotografia inculpatului, precizând că, în

proporție de 80 %, acesta este persoana care i-a amenințat cu cuțitul.

Martorul M.D., lăcătuș mecanic la revizia de vagoane București Grivița

a declarat că la locul său de muncă veneau numeroase persoane care vindeau, în

special, telefoane mobile, iar dintre acele persoane a recunoscut, în fotografii,

pe inculpatul C.G.l.

Și martorii l.V., R.M.D. și M.G. au confirmat că inculpatul a

valorificat, în mod repetat, telefoane mobile sustrase.

În cursul urmăririi penale, inculpatul, prin apărătorul său ales, a

depus la dosar mai multe fotografii care îl înfățișau pe inculpat la o

petrecere.

Martora L.N. a arătat că a executat personal acele fotografii, la data

de 26 februarie 2006, în locuința inculpatului care purta barbă la acea dată.

Cu ajutorul acestor fotografii coroborate cu depoziția martorei

l.N., inculpatul urmărea să dovedească

împrejurarea că, atât

partea

vătămată, cât și martorul l.F.E. l-au indicat, în mod

greșit, ca fiind

unul dintre autorii faptei, întrucât, la data respectivă, purta barbă.

La data de 15 august 2006, martora L.N. și-a retras mărturia, precizând

că, la începutul lunii martie 2006, a făcut fotografiile prezentate de

apărătorul ales al inculpatului după alte fotografii pe care Ie-a primit de la

concubina acestuia din urmă.

În vederea exonerării de răspundere penală a inculpatului, familia

acestuia a luat din dosar adresa părinților părții vătămate și a încercat să

facă presiuni asupra acestora. În acest sens, mama

inculpatului a mers la

domiciliul

acestora și, împreună cu concubina inculpatului, a dat mai multe

telefoane

familiei părții vătămate, creând o stare de tulburare și, evident, spaimă acestora,

motiv pentru care, declarațiile ulterioare ale părții vătămate au devenit

nesigure, ambigue și ezitante.

Chiar dacă intimatul inculpat purta barbă (cioc) la data comiterii

faptei, acest aspect nu are relevanță în cauză, întrucât, partea vătămată nu

i-a văzut bărbia, fiind acoperită de giacă. în acest sens, s-a reținut că, atât

partea vătămată, cât și martorul ocular au văzut doar partea de mijloc a feței

inculpatului, aceștia, precizând că intimatul inculpat era neras, iar părul de

pe față era mai intens în dreptul mustății.

Instanța de apel a reținut că, inculpatul a negat, în mod constant

săvârșirea faptei, încercând, prin mijloace frauduloase, fotografii

contrafăcute, martori „de ocazie”, să demonstreze

că, la acea dată, purta

barbă, se afla în alt loc sau că altă persoană

ar fi comis fapta, astfel încât, nu putea fi identificat de partea vătămată și

martorul ocular. Totodată a exercitat presiuni pentru a o determina pe partea

vătămată să revină asupra declarațiilor inițiale și, în acest fel, să fie

exonerat de răspunderea penală.

Situația de fapt a fost stabilită de instanța de apel în urma

coroborării următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, ale

inculpatului și ale martorilor audiați în cauză; procese-verbale; planșe foto

și raport de constatare tehnico-științifică.

Față de considerentele expuse anterior, curtea de apel a constatat că

prezumția de nevinovăție reglementată de dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen.,

raportat la art. 66 alin. (1)

C. proc. pen., a fost răsturnată în speță, din probele administrate în cauză,

rezultând, cu certitudine, că inculpatul este unul dintre autorii faptei dedusă

judecății.

În drept, fapta săvârșită de inculpatul C.G.l. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată

inculpatului, curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., constând în dispozițiile părții generale a Codului penal incidente

în cauza dedusă judecății, dispoziții ce privesc forma

consumată în care s-a realizat infracțiunea, contribuția adusă la

săvârșirea

faptei în calitate de coautor, limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a Codului penal, gradul concret de pericol social ridicat al

faptei reieșit din modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, în funcție

de valoarea socială patrimonială și umană lezată și de urmarea produsă sau care

s-ar fi putut produce, persoana și conduita inculpatului, ținând seama de

atitudinea procesuală constant nesinceră a

acestuia, de mijloacele expuse

mai sus, pe care Ie-a folosit pentru a se

sustrage de la răspunderea penală, de faptul că este cunoscut cu antecedente

penale, nu are o ocupație sau un loc de muncă stabil, vârsta acestuia, precum

și faptul că are doi copii minori în întreținere.

Față de datele personale ale inculpatului, având în vedere criteriile

generale de individualizare a pedepsei, precum și stările și circumstanțele

în care a fost comisă fapta, instanța de apel a

apreciat că scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins, în

condiții optime, numai prin

aplicarea unei pedepse cu închisoarea

orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu executarea în regim de

detenție.

Față de considerentele expuse anterior, apreciind sentința penală

atacată nelegală și netemeinică, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

curtea de apel a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința penală

atacată și rejudecând în fond:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., a condamnat intimatul inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 25 iunie 2006 la 20

februarie 2007 inclusiv.

Apreciind că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările

cauzei și persoana inculpatului, aplicarea pedepsei complimentare a

interzicerii unor drepturi este necesară, în baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a luat act că partea vătămată

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

raportat la art. 17 C. proc. pen.,

a fost obligat

inculpatul să plătească minorului l.F.E. suma de 50 lei, cu titlu de daune

materiale, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sagem sustras.

În baza art. 18 lit. e) C. pen., a confiscat, în folosul statului, de

la inculpat, suma de 690 lei constând în contravaloarea telefonului mobil marca

Nokia 3100 și suma de 20 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost

obligat la plata contravalorii cheltuielilor

judiciare avansate de stat în fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare în

apel au rămas în sarcina

statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul C.G., inițial fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 19 iunie 2008, în recurs, înalta Curte a

apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în

raport cu dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 alin. (1) și (3)

C. proc. pen., pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și angajeze un

apărător, acordând termen la 18 septembrie 2008.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost

înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 25504

la 11 septembrie 2008, motivele de recurs

formulate de recurentul inculpat

C.G.l., aflate la dosarul Înaltei

Curți.

În motivele de recurs, recurentul inculpat a arătat că în cursul

urmăririi penale, existând indicii că este cunoscut cu antecedente penale s-a

dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unei infracțiuni petrecute

la data de 25 februarie 2006 pe pasarela C.F. Basarab față de partea vătămată l.F.E.

Organele de cercetare penală au fost sesizate de tatăl părții vătămate l.M., la

data de 1 martie 2006, cu privire la fapta săvârșită față de fiul său, l.F.E.

Pe baza informațiilor furnizate de partea vătămată s-a realizat

portretul robot al celor doi indivizi necunoscuți cu care a intra în contact

partea vătămată. Abia în data de 8 iunie 2006, la mai mult de 3 luni, de la

data sesizării faptei, părții vătămate i s-au prezentat patru fotografii din

albumul cu persoanele suspecte de săvârșirea unor infracțiuni. în data de 25

iunie 2006, inculpatul C.G.l. a fost prezentat spre recunoaștere părții

vătămate, într-un grup din patru persoane.

La procedura recunoașterii din grup, deși partea vătămată nu era

absolut sigură cu privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o, deposedând-o

de telefonul mobil și suma de 20 lei, totuși la insistențele organelor de

urmărire penală (S.R.P.T. București) partea vătămată l-a indicat ca fiind cel

care a agresat-o.

În fața instanței de fond, partea vătămată a arătat că nu este sigură

în privința identității inculpatului, deoarece la data când s-a făcut

recunoașterea din grup acesta avea capul

descoperit, era proaspăt ras și

purta un tricou verde, în timp ce la

data săvârșirii faptei avea fața acoperită de un fes și de gulerul canadienei,

fiind neras.

Tot referitor la inculpat, partea

vătămată a arătat că persoana care a

recunoscut-o din

fotografie era ca statură mai mică decât el, iar despre inculpat constata că

este mai înalt decât el.

Recurentul inculpat a menționat încă de la prima declarație dată în

cursul urmăririi penale că nu este persoana care a săvârșit respectiva

infracțiune, fiind o eroare, întrucât la data de 25 februarie 2006 nu se afla

în București, între orele 9,00 - 11,00, fiind la piața din orașul Titu, județul

Dâmbovița, apoi între orele 11,30 - 21,00, s-a aflat într-un bar din

localitate, fără a părăsi în acest interval locația precizată. în dovedirea

celor menționate, instanța a audiat martorii l.V. și l.F., precum și numita S.N.,

în calitate de barmaniță a localului.

Instanța de judecată având dubii cu privire la vinovăția sa a emis

adrese către Ministerul Administrației și Internelor - D.G.P.M.B. (adresa

1808676 din 26 decembrie 2006), fiind primite răspunsuri ce releva faptul că se

afla în curs de cercetare lucrarea nr. 1808032 din 31 august 2008 privind o

sesizare a numiților P.L.C. și Ș.P., persoane care au fost martorii unui

incident petrecut la sfârșitul lunii februarie 2006 pe pasarele C.F.R. ce face

legătura între Calea Giulești

și Calea

Griviței, iar din cercetări s-au conturat indicii că alte persoane au

comis

tâlhăria.

Astfel, cele două persoane ce au făcut sesizarea au recunoscut o

altă persoană decât inculpatul, ca fiind autoarea

tâlhăriei față de 2 tineri cu

vârste între 16 - 18 ani.

În concluzie, instanța a reținut că este una și aceeași faptă comisă

împotriva părții vătămate I.A.C. și a vărului acestuia, l.F.E., fiind

descoperiți 2 martori oculari care, prin depozițiile lor au evidențiat că nu

inculpatul C. a comis tâlhăria față de partea vătămată.

Având o poziție sinceră și dorind a-și dovedi nevinovăția, prin orice

probă utilă și concludentă cauzei, recurentul inculpat a menționat că a

acceptat testul poligraf, din concluziile căruia a rezultat că nu a prezentat

modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii

ai comportamentului simulat.

Recurentul inculpat a precizat faptul că a fost arestat în cauză la

data de 25 iunie 2006, instanța de fond dispunând achitarea sa în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

și punerea în libertate în data de 21 februarie 2007, după aproximativ 8 luni

de arest preventiv.

Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, iar

curtea de apel a dispus reaudierea martorilor l.V., l.F. și S.N. Martorii

audiați și-au menținut declarațiile date în fața instanței de fond și au

susținut că inculpatul în data de 25 februarie 2006 nu s-a aflat în București,

ci în localitatea de domiciliu.

La data de 18 februarie 2008 instanța de apel a dispus amânarea

pronunțării pentru data de 25 februarie 2008, iar la data de 27 februarie

2008 a repus cauza pe rol, în vederea audierii

martorilor P.L.

C. și Ș.P.

La termenul din 31 martie 2008 au fost audiați martorii P.

L.C. și Ș.P., fiind întrebați în fața instanței

dacă

inculpatul prezent în calitate de intimat inculpat este cel pe care

l-au recunoscut din planșele foto la P.T.F. Răspunsul acestora a fost negativ,

precizând că au recunoscut o altă persoană, iar inculpatul nu le este cunoscut.

La data de 14 aprilie 2008, instanța de apel, prin decizia penală nr.

99/ A din 14 aprilie 2008, a dispus admiterea

apelului declarat de parchet și

condamnarea sa la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

Recurentul inculpat apreciază că instanța de apel a comis o gravă

eroare, considerând că martorul audiat l.F. este

una și aceeași

persoană cu l.F.D., recunoscut din planșele foto de către

martorul Ș.P. la data de 25 august 2006.

Astfel, în mod eronat s-a reținut faptul

că martorul l.F. în

depoziția sa a ascuns adevărul, în

sensul că, la data săvârșirii faptei, nu putea fi împreună cu inculpatul în

barul din localitatea de domiciliu, deoarece în opinia instanței de apel, a

participat la comiterea faptei.

În realitate, ambele persoane cunoscute sub numele de l., au domiciliul

în comuna Costești, județul Dâmbovița, însă sunt două persoane diferite, având

identități și date de stare civilă diferite.

Contrar tuturor martorilor reaudiați, instanța de apel, în mod

netemeinic și nelegal a considerat că el a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.

211 C. pen.

Recurentul inculpat a apreciat că s-a produs o gravă eroare, cu

consecințe deosebit de grave pentru el, fiind

întreținător de familie, având

copii minori, a fost trimis în judecată

pe nedrept, executând 8 luni de arestare preventivă nelegală, iar în prezent

condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune pe care în mod cert nu a

săvârșit-o.

Față de motivele invocate, recurentul inculpat a solicitat admiterea

recursului, desființarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii

instanței de fond privind achitarea sa.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei atacate și

menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, respectiv de achitare a

inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., deoarece din probele administrate nu a rezultat că inculpatul a

comis tâlhăria. Totodată, a învederat că instanța de apel a reținut, în mod

greșit, că inculpatul a fost confundat cu o altă persoană, fiind imposibil ca o

persoană recunoscută din planșele foto să fie în același timp cu inculpatul și

să participe la săvârșirea faptei. De asemenea, a mai arătat că în declarațiile

martorilor de la dosar fond, unii dintre ei au arătat că au fost amenințați de

organele de anchetă, fiind influențați de organele de urmărire penală,

reținându-se greșit că familia inculpatului ar fi influențat partea vătămată,

declarațiile nefiind menținute la instanțe, depunând la dosar concluzii scrise.

Concluziile apărătorului intimatului parte vătămată, ale

reprezentantului Ministerului Public, cuvântul în replică al apărătorului

recurentului inculpat asupra recursului declarat de recurentul inculpat,

poziția apărătorului recurentului inculpat desemnat din oficiu, precum și

poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În concluziile scrise depuse în ședința publică de astăzi, la dosarul

cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curți, apărătorul recurentului inculpat a

menționat că urmare a probatoriului administrat în faza de cercetare

judecătorească, atât la instanța de fond, Tribunalul București, secția a ll-a penală,

cât și la instanța de apel, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, s-a

putut constata nelegalitatea activităților desfășurate de organele de urmărire

penală, în cursul urmăririi penale, respectiv influențarea declarațiilor părții

vătămate l.F.E.; stăruința și insistența organelor de poliție de a indica pe

recurentul

inculpat, la procedeul

recunoașterii din grup, deși partea vătămată nu era

absolut sigură cu

privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o; influențarea martorilor l.V., M.D.

și amenințarea martorului R.M.D.

În fața instanței de fond, partea vătămată a arătat că nu este sigură

în privința identității inculpatului, deoarece la data când s-a făcut

recunoașterea din grup acesta avea capul descoperit, era proaspăt ras și purta

un tricou verde, în timp ce la data săvârșirii faptei avea fața acoperită de un

fes și de gulerul canadienei, fiind neras. Tot referitor la inculpat, partea

vătămată a arătat că persoana care a recunoscut-o din fotografie era ca statură

mai mică decât el, iar despre inculpat constata că este mai înalt decât el.

Potrivit depozițiilor martorilor l.V., l.F.

și S.

N. s-a dovedit faptul că, la data de 25 februarie

2006, recurentul inculpat nu se afla în București, între orele 9,00 - 11,00,

fiind la piața din

orașul Titu, județul

Dâmbovița, apoi între orele 11,30 - 21,00, într-un bar din

localitate,

fără a părăsi în acest interval locația precizată.

Instanța de fond a dispus efectuarea

testului poligraf, din concluziile

căruia a rezultat că

recurentul C.G.l. nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care

să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat.

De asemenea, apărătorul a mai menționat că în fața instanței de apel,

la termenul din 31 martie 2008 au fost audiați martorii P.L.C. și Ș.P.,

persoane care au fost martorii unui incident petrecut la sfârșitul lunii

februarie 2006 pe pasarela C.F.R. ce face legătura între Calea Giulești și

Calea Griviței. întrebați în fața instanței dacă îl cunosc pe inculpatul

prezent în sala de judecată, aceștia au răspuns negativ, menționând că au

recunoscut din planșele foto la P.T.F. alte persoane.

Totodată, au fost arătate soluțiile dispuse prin hotărârile pronunțate

de prima instanță și de instanța de apel, considerându-se că aceasta din urmă a

comis o gravă eroare, deoarece martorul audiat l.F. este una și aceeași

persoană cu l.F.D., recunoscut din planșele foto de către martorul Ș.P. la data

de 25 august 2006.

Contrar materialului probator și a

tuturor martorilor audiați în cauză, instanța de apel, în mod netemeinic și

nelegal, a considerat că recurentul

inculpat a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 211 C. pen., fiind

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen.

Față de motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului,

desființarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii instanței de fond,

privind achitarea inculpatului, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.G.l. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se

vor analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte

constată recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat

rezultă că în mod greșit instanța de apel a stabilit situația de fapt și

vinovăția intimatului inculpat C.G.l. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

, ignorând conținutul unor

mijloace de probă administrate în cursul cercetării judecătorești, în primă

instanță, cât și în apel, cu privire la împrejurări faptice, respectiv

declarația părții civile I.A.C., declarațiile martorilor R.M.D., M.D., N.L., l.V.,

l.F.E., S.N., l.V., l.F., declarațiilor martorilor I.A.C., acesta fiind

ascultat în această calitate la instanța de apel, l.V., l.F., S.N., Ș.P., P.L.C.,

asupra cărora a făcut aprecieri care nu se susțin probator.

În procesul de evaluare a materialului probator administrat, instanța

de apel a stabilit în mod eronat situația de fapt, prin interpretarea

mijloacelor de probă administrate pe baza unor raționamente proprii, ignorând

conținutul acestora, așa încât considerentele deciziei sunt contrare în mod

evident cu probele administrate, relevând o vădită neconcordanță între modul

cum au fost percepute și analizate, ceea ce a

influențat

hotărâtor soluția pronunțată, respectiv aceea de condamnare, în

condițiile

în care acestea conduceau la soluția de achitare a inculpatului C.G.l., ca

urmare a imposibilității identificării, cu certitudine, a acestuia, ca autor al

comiterii infracțiunii de tâlhărie, dubiul profitându-i conform principiului

„in dubio pro reo”.

În consecință, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la

aprecierea probelor, constatând, pe de-o parte că prima instanță, a avut în

vedere numai anumite probe administrate în cursul cercetării judecătorești și a

ignorat pe cele din cursul urmăririi penale, iar

pe de altă parte, în propriul examen probator a conferit o valoare

probantă

eronată în mod vădit și esențial mijloacelor de probă ce au

fost administrate în mod direct, nemijlocit și contradictoriu, potrivit art. 289

C. proc. pen.

, în fața primei instanțe, cât

și instanței de apel,

respectiv a ceea ce chiar aceasta din urmă a

administrat, în raport cu probele din faza urmăririi penale, în condițiile în

care instanțele sunt organe judiciare instituite de lege, independente și

imparțiale, atribute conferite prin lege organică, precum și de art. 6 și 1 din

C.E.D.O.

Astfel, în declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță,

martorul R.M.D. a arătat că „Eu am fost solicitat de organul de poliție pentru

a da declarație în cauză, întrucât acesta cunoștea că eu dețin celulare la mâna

a doua, lucru pe care îl recunosc. Cu aceste telefoane mă aprovizionam de la

amici, cunoștințe și rude, nu și de la inculpat. Nu este adevărat că aș fi

cumpărat telefoane mobile de la inculpat, eu fiind forțat să declar acest lucru

de către organul

de poliție. Nu îl cunosc

pe inculpat. Eu am fost amenințat de organele de

poliție cu pistolul.”

În declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță, martorul M.D.

a menționat că „Nu cunosc nimic despre inculpat, e prima oară când îl văd azi

în boxă. Declarația pe care am dat-o la poliție, am dat-o la constrângerea

polițiștilor. Organele de poliție mi-au dictat declarația la postul de poliție

feroviar Gara Basarab, amenințându-mă cu închisoarea. Astfel am dat declarația.

Îl cunosc pe M., acesta este angajat la unitatea noastră la R.G.”

În declarația dată la 31 octombrie 2006, în primă instanță, martora N.L.

a precizat că „Eu sunt consăteană cu inculpatul, astfel îl cunosc. Noi nu

suntem prieteni, doar îl cunosc din sat, știu că lucrează ocazional pe șantier.

Eu sunt aceea care a făcut pozele de la ziua inculpatului și alte legături nu

am cu el, nu cunosc nimic de prezenta cauză. Am făcut pozele aflate la dosarul

de

urmărire la rugămintea concubinei

inculpatului, R. care mi-a spus că

numai pe acestea le mai are și vrea

să mai facă alte poze de pe acelea

pentru

a-i rămâne ca amintire. Nu mi-a spus altceva privind scopul acestor

poze.”

Martorul l.V. în declarația dată, în faza cercetării judecătorești, la

tribunal a arătat că „Nu îl cunosc pe inculpat, nu l-am văzut în viața mea. Eu

lucrez la Revizia de vagoane București - Grivița și în ziua respectivă a venit

la mine un locotenent de poliție care mi-a cerut să dau o declarație în sensul

că inculpatul ar veni cu telefoane de vânzare în zona Gării de Nord și dacă am

cumpărat de la

el. Am cumpărat un telefon

mai de mult dar nu de la inculpat ci de la o altă

persoană. Deși l-am

indicat pe inculpat de pe planșele foto la poliție, eu totuși nu îl cunosc,

probabil că l-am confundat cu o altă persoană de la care am cumpărat telefonul.

Acum în sală, văzându-l pe inculpat îmi dau seama că l-am confundat. Telefonul

l-am cumpărat de mai bine de un an și jumătate în condițiile în care oferta

mi-a fost făcută de persoana care a venit cu telefonul, alta decât inculpatul.

Persoana de la care am luat telefonul arăta exact ca inculpatul și de aceea

l-am confundat. Doar

statura diferă,

inculpatul este puțin mai înalt. M. este colegul meu

de muncă de la

revizie. Eu am cumpărat de la M. un telefon Samsung pentru soția mea dar nu are

obiceiul de a vinde telefoane în unitate, a fost un caz izolat. M. este de

etnie rromă.”

Martorul l.F.E., în declarația dată la 23

ianuarie 2007,

în faza cercetării judecătorești a

menționat că „Nu cunosc absolut nimic despre inculpatul C.G.l. Nu l-am văzut pe

inculpat. Nu cunosc cu ce anume se ocupă acesta. Mențin declarațiile date la

urmărirea penală în sensul că l-am zărit pe inculpat doar în partea de mijloc a

feței, deoarece avea în cap un fes și nu am putut observa fruntea și părul însă

am remarcat că era neras și părul de pe față era mai intens în dreptul

mustății. Inculpatul din boxă este același cu individul pe care l-am văzut

atunci, doar că acum e mai slab față de individul pe care l-am văzut atunci. La

momentul faptei inculpatul se afla aproape lipit de

mine ca și cum m-ar ține de braț. Nu pot să-mi amintesc cum era

îmbrăcat

inculpatul. Îmi amintesc exact că am văzut din față inculpatul

nasul și mustața precum și aspectul de neras. Nu am pretenții civile în cauză.

M-am speriat foarte tare când am fost victima acelei tâlhări. Și vărul meu de

asemenea. Ceilalți doi indivizi care erau cu inculpatul erau mai înalți ca el.

Altceva nu îmi amintesc. Nu am mai trecut de atunci prin zonă și nu mai știu

nimic despre ce s-a întâmplat cu telefoanele noastre mobile. La recunoașterea

din grup am spus că din profil l-am văzut pe inculpat și că cel din fotografie

ar semăna cu el. Niciodată nu am afirmat cu certitudine că l-am recunoscut pe

inculpatul din boxă ca fiind persoana care m-a deposedat pe mine și pe vărul

meu.”

Martora S.N., în declarația dată la 23 ianuarie 2007, în primă instanță

a precizat că „Mențin declarațiile date la urmărirea penală. Eu lucrez la bar

în comuna Costeștii din Vale și, în data de 25 februarie 2006, inculpatul

împreună cu alți doi indivizi, l.V. și l.F. au venit la bar ca să bea câte o

bere în jurul orelor 11,30. Deoarece inculpatul și cei doi s-au întins la

băutură, am rămas după terminarea programului meu, respectiv după orele 13,00

ca

să îi servesc respectiv până la orele

21,00. Pentru că barul era deschis au

mai venit și alți clienți, nu am

mai închis și am stat până la orele 21,00. Nu a lipsit nicio perioadă

semnificativă inculpatul din bar, doar ducându-se la toaletă și înapoi.”

Martorul l.V., în declarația dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanță,

a arătat că „în ziua de 25 februarie 2006, inculpatul m-a rugat să îl duc cu

mașina mea la București ca să cumpere

diverse

produse din piață, întrucât urma să-și aniverseze ziua de maștere.

Am

plecat împreună cu el și cu l.F. respectiv cu soția inculpatului la piața din

orașul Titu și de la orele 9,00 până la 11,00 am făcut cumpărături după care

ne-am întors acasă. Văzând inculpatul că eu nu vreau să iau banii de benzină a

insistat să-mi dea ceva de băut astfel că am mers la bar unde am stat de la

orele 11,30 până la orele 21,00. în acest interval de timp inculpatul nu a

plecat nicăieri. Au mai fost și alte persoane în bar pe care le cunosc din

vedere, fiind din localitate dar nu pot să le identific cu numele.”

Martorul l.F., în declarația dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanță,

a menționat că „în ziua de 25 februarie 2006 am plecat pe post de șofer

împreună cu inculpatul, soția acestuia și l.V. în orașul Titu ca să facem

cumpărături pentru

ziua acestuia. Ziua inculpatului

urma să fie sărbătorită pe data de 27. Am plecat împreună, deoarece eu eram

șofer, l.V. era proprietarul

mașinii, iar cei doi soți doreau să facă

cumpărături. Nu sunt prieten nici eu și nici l.V. cu inculpatul ci doar consăteni

dar am vrut să-l ajut. Nu am vrut să iau bani pentru deranjul meu care nu era

mare lucru și am acceptat să merg împreună cu ceilalți, la bar pentru deranjul

meu care nu era mare lucru și am acceptat să merg împreună cu ceilalți, la bar

pentru

a bea o bere. Am stat la bar între

orele 11,30 și până pe la 20,30 - 21,00. în

acest interval nimeni nu a

părăsit incinta barului. Au fost și alți consumatori prezenți în bar, diverși

consăteni printre care un băiat A.D. și V.E. Aceștia au stat puțin și au

plecat, și-au cumpărat doar țigări.”

În declarația dată în fața instanței de apel la 19 noiembrie 2007,

martorul I.A.C. a arătat că „Am suferit o pagubă de pe urma, telefonul mobil,

dar în acest cadru procesual nu am pretenție de nicio natură. În data de 25

februarie 2006 întorcându-mă de la înmormântarea bunicii mele, însoțit de vărul

meu l.E. am fost acostați în zona Pasarela Grivița - Giulești de trei

necunoscuți dintre care unul sub amenințarea cuțitului m-a deposedat de

telefonul mobil pe mine și pe vărul meu. La fața locului am reușit să îmi

imprim în memorie figura a doi dintre cei trei, mai ales că fiind și iarnă,

erau înfofoliți, cel care m-a atacat cu cuțitul având gulerul ridicat și un fes

de culoare albastru cu o dungă gri, îndesată pe urechi. Am reclamat la poliție

și pe baza semnalmentelor s-a realizat un portret robot la doi dintre

ei, adică cei pe care îi reținusem eu mai bine.

După o perioadă de timp m-

am dus la poliție și mi-au arătat fotografii

fiind întru-un oarecare fel

influențat să

declar în momentul în care am văzut fotografia inculpatului că

este el.

Eu inițial am spus că nu este el, dar pe urmă mi-a fost sugerat să spun că el

este mai ales că făcuse un portret robot, așa că până la urmă am zis că el, e,

dar aveam dubii. în cea mai mare parte excludeam cu

desăvârșire să fie el, cu alte cuvinte aveam dubii mari că ar putea să

fie el.

Am declarat totuși că el este într-un final, în mare parte din cauza

influențelor poliției și într-o mică măsură și pentru că mi s-a părut că totuși

semăna un pic. Acum însă, văzându-l pe inculpat în sala de judecată nu mai pot

să precizez dacă seamănă cu cel pe care l-am văzut în realitate sau cu

fotografia lui. Persoana care m-a agresat era îmbrăcată cu o pufoaică, albastru

închis, cu gulerul ridicat. Precizez că gulerul îl avea ridicat până aproape de

bărbie dar era în așa fel încât să pot să observ dacă era bărbierit sau nu sau

dacă avea barbă sau nu. Arăt că, era nebărbierit de câteva zile. Nu mai știu

dacă mi-a ieșit în evidență faptul că ar fi purtat cioc sau mustață. Am primit

pe timpul anchetei penale un telefon de la o persoană de sex feminin, care mi-a

spus că atunci când

merg la parchet să

declar că inculpatul este nevinovat și are copii. Nu mai

știu dac am

văzut fotografii, la cercetări, în care inculpatul să fie prezentat cu barbă

sau cioc. Persoana care m-a agresat era mai scundă decât mine, venindu-mi cu

totul până la nivelul nasului și era mai gras. Precizez că la recunoașterea din

grup s-au exercitat presiuni asupra mea din partea poliției în sensul că mi

s-au prezentat fotografiile înainte și mi-au spus că el este cel din poze.”

Martorul l.V., în declarația dată la 19 noiembrie 2007 la instanța de

apel, a declarat că „în data de 25 februarie 2006 am mers împreună cu C.G.l.,

soția sa și l.F. la piață Titu gară să facă cumpărături. Ne-am întors pe la

11,30 și fiindcă C.G.l., zis G. a vrut că îmi plătească cursa, iar eu am

refuzat a insistat să ne facă cinste cu o bere. Am mers la bar, unde am stat

din vorbă în vorbă până pe la orele 21. Fiind întrebat de instanță cu

privire la amănunte legate de aceste împrejurări

arată următoarele: Nu îmi

mai amintesc cu ce era îmbrăcat, sau ce avea

pe cap. La barul din comună vindea N. La bar am băut bere U., la sticle de

1

/4,

am

băut multe nu îmi aduc aminte câte. Nu

am mâncat nimic la masă. Eu am

luat un pachet de cipsuri. Am fumat

țigări Kent 8.”

În declarația dată la instanța de apel la 19 noiembrie 2007

, martorul l.F. a menționat că „Pe data de

25

februarie 2006, m-am deplasat la Titu împreună cu C.G.l, soția lui și l.V., să

facem cumpărături. Ne-am întors pe la 11,30 și pentru că C.G.l. a vrut să ne

dea bani pentru transport și am

refuzat, am

fost de acord să mergem la bar să ne cinstească unde am stat până la ora 21 și

am băut bere. întrebat de instanță în legătură cu anumite

amănunte arată

că: Nu îmi aduc aminte că ar fi purtat ceva pe cap, în schimb avea cioc, așa

cum se lasă în mod normal. Am stat și am băut

multe

beri, nu știu exact, bere U., în valoare de 20 lei bucata. Timp cât

am

sta la bar a plecat, puțin, la toaletă C.G.l.”

În declarația dată la instanța de apel la 18 februarie 2008, martora S.N.

a precizat că „Declarațiile

pe care le-am

dat la organele de urmărire penală reflectă adevărul și mi le

reamintesc.

În urmă cu cea. un an jumătate sau doi, în luna februarie, nu

mai rețin ziua, eram de serviciu la barul din

comună și a venit inculpatul cu încă 2 prieteni, i-am servit cu bere, iar la un

moment dat, vroiam să închid,

însă aceștia mi-au cerut să-i servesc în

continuare, astfel că i-am servit. Au plecat pe înserat. Nu îmi amintesc dacă

inculpatul purta barbă.”

Martorul Ș.P., în declarația dată la instanța de apel la 31 martie 2008,

a arătat că „Mențin declarația extrajudiciară dată în cauză. Nu îl cunosc pe

inculpat. Precizez că incidentul la care am asistat s-a petrecut pe la

începutul lunii martie 2006, în jurul orelor 16,30 - 17,00. Incidentul s-a

petrecut pe pasarela de la

Griviței, ce

făcea legătura cu Calea Griviței, unde am văzut când 3 indivizi au agresat pe

cineva. Era vorba despre 2 indivizi mai tineri, în jur de 16,00 – 17,00,

ani

și unul mai în vârstă, de peste 30 de ani. Cei tineri erau mai mici decât mine

de statură, eu având în jur de 1,74 m și celălalt era mai înalt cam cu

vreo 10 cm decât mine. Toți 3 erau mai slăbuți

decât inculpatul prezent în

sală. Pe cel care l-am recunoscut îl văzusem

pentru prima oară cu câteva momente înaintea acelui incident, acesta s-a luat

de mine, întrebându-mă ce am prin buzunare, cerându-mi să îi dau o țigară.

Refuzându-I, am

început să ne adresăm

injurii reciproc, iar numitul P.L.C. a venit

din spate și i-a dat o

palmă. Am plecat, noi spre Calea Griviței și cei 3 indivizi spre pasarela, în

partea cealaltă. Depărtându-ne ne mai adresam injurii și atunci am văzut că cei

3 s-au luat de doi tineri.”

Martorul P.L.C., în declarația dată la instanța de apel la 31 martie

2008, a menționat că „Cunosc jurământul pe dinafară pentru că s-a întâmplat în

trecut să am calitatea de inculpat în mai multe dosare pentru niște copilării,

furturi. Nu îl

cunosc pe inculpatul prezent

în sală. Mențin declarațiile extrajudiciare date

în cauză. Era înainte

de mărțișor, 2006, în jurul orelor 18,00 – 19,00 căci se înnopta mai devreme,

când am asistat la acest incident. Cei trei indivizi erau cam de statura mea,

eu am înălțimea de 1,74 - 1,75 m. Doi dintre ei erau mai copilăroși, avea cam

în jur de 16 - 17 ani și avea o constituție

atletică

medie, iar celălalt avea cam statura mea, avea în jur de 28 - 30 ani.

Acesta

din urmă avea un fular la gură și un fes de culoare închisă în cap. Cu acesta

din urmă am avut și discuții și l-am recunoscut din grup. Mersesem împreună să

luăm mărțișoare pentru verișoara lui Ș.P., care a fo