ÎCCJ, Decizia nr. 26/2015

Decizia nr. 26/2015

Asupra

admisibilității recursului de față, în conformitate cu

dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;

La data de 10

decembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de A.

împotriva încheierii din camera de consiliu de la 27 noiembrie 2014,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.

x/1/2014/a1, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de

reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de contestatoarea A.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în

speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu

privire la o cerere de reexaminare soluționată de Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor imperative

ale art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă, nemaiputând

fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc.

civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de

reformare pe această cale, determinată ca tare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A., împotriva încheierii din camera de

consiliu de la 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal în Dosarul nr. x/1/2014/a1.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 februarie 2015.

Procesat de

GGC - LM