ÎCCJ, Decizia nr. 85/2017

Decizia civilă nr.

85/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 7 decembrie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva încheierii

din camera de

consiliu de la 27 septembrie 2016 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.1

, prin care a fost

respinsă, ca tardivă, cererea de reexaminare a taxei judiciare de

timbru, formulată de petenta A.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile

din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât,

în speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu

privire la o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru

soluționată de secția a II-a civilă, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, încheiere care, potrivit

dispozițiilor imperative ale art.

39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013

, este

definitivă, nemaiputând fi supusă reformării,

aceste

condiții nu sunt îndeplinite

.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ.,

cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii

și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii

din camera de

consiliu de la 27 septembrie 2016 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.1.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.