ÎCCJ, Decizia nr. 228/2017

Decizia civilă nr. 228/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

încheierea din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a2, s-a respins cererea formulată de

petenta Asociația A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru

stabilite pentru soluționarea cererii de strămutare a judecării

cauzei, ce formează obiectul dosarului menționat.

Instanța

a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport

cu obiectul cererii de chemare în judecată, cu dispozițiile art. 9

lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cu faptul că cererea de

reexaminare nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.

I.2. Cererea

de recurs

La data de 9

iunie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 16 mai

2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a2.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, întrucât vizează încheierea pronunțată de

către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție asupra unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de

timbru, hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza

l din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în

speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu

privire la o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru

soluționată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor

imperative ale art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă,

nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt

îndeplinite.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ.,

cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația A. nu poate fi

primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii din

camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/1/2017/a2.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.