ÎCCJ, Decizia nr. 80/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 80/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
În fapt, prin încheierea din camera de consiliu de la 31 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.1, s-a respins cererea formulată de petenții Asociația A. și B. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, întrucât temeiul de drept invocat în susținerea cererii, respectiv dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013, nu este incident, petenții neîncadrându-se în categoriile exceptate de la plata taxei judiciare de timbru, prevăzute expres și limitativ de textul legal menționat.
I.2. Cererea de recurs
La data de 15 decembrie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu 31 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.1.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează încheierea pronunțată de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 12 februarie 2018, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Întrucât, în speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu privire la o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru soluționată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 31 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.1.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2018.
Procesat de GGC - ED