ÎCCJ, Decizia nr. 321/2017

Decizia

civilă nr. 321/2017

Asupra admisibilității în

principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 1.144 din camera de

consiliu, complet de filtru, de la 28 iunie 2017, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/300/2013/a1.2., s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de petenta A. împotriva Încheierii de ședință din 1 februarie

2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a1.2.

Instanța

a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport

cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., ale art. 43 alin. (5)

din O.U.G. nr. 80/2013 și cu faptul că încheierea atacată a fost

pronunțată în soluționarea unei cereri de reexaminare a taxei

judiciare de timbru și nu este supusă niciunei căi de atac.

I.2. Cererea

de recurs

La data de 11

iulie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.

împotriva Decizia nr. 1.144 din camera de consiliu, complet de filtru, de la 28

iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a1.2.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire

a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art.

493 C. proc. civ.

Prin Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, întrucât vizează decizia pronunțată de către

secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în procedura de filtru tot într-un recurs, hotărâre care,

potrivit dispozițiilor imperative ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu

este supusă niciunei căi de atac.

Prin Încheierea

din camera de consiliu de la 9 octombrie 2017, Completul de filtru a analizat

raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în

speță, recursul vizează o decizie pronunțată de

către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în procedura de filtru, tot într-un recurs, hotărâre

care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi

supusă, astfel, reformării și dat fiind faptul că

reclamanta a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv

recursul), aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc.

civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de

reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1.144 din camera de

consiliu, complet de filtru, de la 28 iunie 2017, pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul

nr. x/300/2013/a1.2.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2017.

Procesat de

GGC - N