ÎCCJ, Decizia nr. 91/2017

Decizia civilă nr.

91/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 15 decembrie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva încheierii

din camera de

consiliu de la 17 noiembrie 2016,pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015/a2

, prin care a fost

respinsă cererea formulată de petentul A., privind reexaminarea taxei

judiciare de timbru stabilite în sarcina sa pentru soluționarea recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 2005 din 9 iunie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât,

în speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu

privire la o cerere de reexaminare soluționată de secția de

contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

39 alin. (2)

din O.U.G. nr. 80/2013

, este definitivă, nemaiputând fi supusă

reformării,

aceste condiții nu sunt îndeplinite

.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ.,

cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii

din camera de

consiliu de la 17 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015/a2

.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.