ÎCCJ, Decizia nr. 87/2017

Decizia civilă nr.

87/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 7 decembrie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători recursul declarat de

A. împotriva

încheierii din camera de consiliu de la 27 septembrie 2016 și a tuturor

hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2015/a1

.

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile

și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din

dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Astfel,

Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu

recursul

declarat împotriva

încheierii din camera de

consiliu de la 27 septembrie 2016 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2015/a1

,

având ca obiect un recurs,

prin care

s-a respins

cererea de

acordare de facilități la plata taxei judiciare de timbru

formulată de petenta

A.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Pentru a da

eficiență acestor reglementări legale, instanța este

obligată să examineze căile de atac cu care este învestită

prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea

procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale

de atac neconformă acestora.

Prin recursul

declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra tuturor

încheierilor pronunțate într-un dosar de recurs, în considerarea de

către recurentă a caracterului autonom al acestora.

Însă,

caracterul autonom al încheierilor este exclus, în raport cu dispozițiile art.

424 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul

judecății.

Pe de

altă parte, potrivit art. 483 C. proc. civ., raportat la art. 466 alin. (4)

și la art. 494 din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs

numai odată cu fondul.

În

speță, încheierile recurate au fost pronunțate în materia recursului.

Potrivit

dispozițiilor

art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea asupra

recursului este definitivă

.

Așadar,

în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia

dintre cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat în cauză nu poate fi primit.

Împrejurarea

că unele dintre încheierile atacate vizează aspecte de procedură

reglementate de legi speciale, care prevăd anumite alte căi de atac,

nu atrage admisibilitatea recursului în discuție, având în vedere gradul

instanței care a pronunțat hotărârile atacate, competența

de soluționare a unei atare căi de atac, materia în care a fost

formulată și caracterul definitiv al hotărârii ce urmează a

se pronunța în respectiva cauză.

Așa

fiind, în mod evident, încheierile pronunțate de secția a II-a civilă,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul

specificat, având ca obiect un recurs, nu mai pot fi supuse controlului

judiciar specific reformării, având în vedere considerentele

menționate și dispozițiile exprese ale legii de organizare

judiciară.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ.,

cu referire la existența unor hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Prin urmare,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de

A.

nu poate fi

primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de

A. împotriva încheierii din camera de

consiliu de la 27 septembrie 2016 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2015/a1.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.