ÎCCJ, Decizia nr. 45/2017

Decizia civilă nr. 45/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 28 octombrie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1145 din 21 iunie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a3. În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”. În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite. Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat unei plângeri formulate împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat o contestație privind tergiversarea soluționării procesului, formulată de A. Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 525 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. , decizia atacată în speță nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă reformării, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1145 din 21 iunie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a3. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2017.