ÎCCJ, Decizia nr. 45/2017

Decizia civilă nr. 45/2017

Asupra admisibilității în

principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art.

499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 28 octombrie 2016, a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5

judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1145 din 21

iunie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/300/2013/a3.

În temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va

examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art.

493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță, însă, se

constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de 5 Judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția a

II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat unei

plângeri formulate împotriva unei încheieri prin care s-a

soluționat o contestație privind tergiversarea soluționării

procesului, formulată de

A.

Având în

vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

525 alin. (1)

teza a ll-a C. proc. civ.

, decizia atacată în speță nu

este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă

reformării, Înalta Curte constată că recursul dedus

judecății nu este admisibil.

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii

și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1145 din 21 iunie 2016 și a tuturor

hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a3.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 februarie 2017.