ÎCCJ, Decizia nr. 128/2017

Decizia civilă nr.

128/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 13 februarie 2017, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători recursul declarat de

A. împotriva

încheierii

din camera de consiliu de la 4 octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/3/2015/a1.

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac

deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele

ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Astfel,

Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva

încheierii din camera de consiliu de la

4 octombrie

2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015/a1,

prin care s-a respins

cererea formulată de Antonescu Ioan privind acordarea ajutorului public

judiciar în cadrul recursului declarat de

A.

Pentru a da

eficiență acestor reglementări legale, instanța este

obligată să examineze căile de atac cu care este învestită

prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea

procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale

de atac neconformă acestora.

Prin recursul

declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii

pronunțate într-un dosar de recurs, în considerarea de către

recurentă a caracterului autonom al acesteia.

Însă,

caracterul autonom al încheierilor este exclus, în raport cu dispozițiile art.

424 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul

judecății.

Pe de

altă parte, potrivit art. 483 C. proc. civ., raportat la art. 466 alin. (4)

și la art. 494 din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs

numai odată cu fondul.

În

speță, încheierea recurată a fost pronunțată în

materia recursului.

Potrivit

dispozițiilor

art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea

asupra recursului este definitivă

.

Așadar,

în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia

dintre cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat în cauză nu poate fi primit.

Împrejurarea

că unele dintre încheierile atacate vizează aspecte de procedură

reglementate de legi speciale, care prevăd anumite alte căi de atac,

nu atrage admisibilitatea recursului în discuție, având în vedere gradul

instanței care a pronunțat hotărârile atacate, competența

de soluționare a unei atare căi de atac, materia în care a fost

formulată și caracterul definitiv al hotărârii ce urmează a

se pronunța în respectiva cauză.

Așa

fiind, în mod evident, încheierea pronunțată de Secția a II-a civilă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul

specificat, având ca obiect un recurs, nu mai poate fi supusă controlului

judiciar specific reformării, având în vedere considerentele

menționate și dispozițiile exprese ale legii de organizare

judiciară.

Se

constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca

urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ.,

cu referire la existența unor hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Prin urmare,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de

A.

nu poate fi

primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din camera de

consiliu de la 04 octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr.

x/3/2015/a1.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2017.