ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1979/2018

Primul motiv de recurs se raportează la nemotivarea deciziei civile recurate sub aspectul existenței unei exproprieri în fapt cu privire la terenul recurenților, fără acordarea unei drepte și prealabile despăgubiri, fiind astfel ignorate prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (5) din Constituția României, aspect de nelegalitate care se încadrează în art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Deși reclamanții au susținut constant existența în speță a unei exproprieri în fapt, instanța de apel s-a mărginit a afirma (pagina 15 penultimul aliniat) că "o eventuală expropriere în fapt o poate face doar autoritatea publică, pentru că în alt fel atingerea dreptului de proprietate, dacă este făcută de pe raporturi de drept civil, nu poate da naștere unor pretenții de genul celor care pot fi pretinse prin expropriere". Această susținere a instanței de apel nu echivalează cu o motivare sub aspectul respingerii existenței unei exproprieri în fapt, decizia din apel nefiind ca atare motivată sub acest aspect, ceea pe atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.

Al doilea motiv de recurs critică decizia atacată sub aspectul susținerii conform căreia atingerea dreptului de proprietate prin exproprierea în fapt este incompatibilă cu răspunderea civilă, motive contradictorii sau străine de natura pricinii, cu aplicarea greșita a prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ. prin raportare la art. 1349 C. civ., art. 44 din Constituție, aspecte de nelegalitate care se încadrează în art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Exproprierea în fapt nu este reglementată de vreun text din dreptul intern, fiind recunoscută și instituită de jurisprudența C.E.D.O. Prevederile legale raportate la stabilirea cuantumul despăgubirii în situația exproprierii în fapt se raportează, prin similitudine, la criteriile cuprinse în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și în Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale. Instanța de apel nu a indicat vreun text de lege care să susțină motivarea conform căreia exproprierea în fapt este incompatibilă cu raporturile de drept civil.

Al treilea motiv de recurs se raportează la greșita aplicare a normelor de drept material, susținându-se greșit de către instanța de apel că nu pot fi solicitate despăgubiri la instanța civilă generate de prejudiciul cauzat prin efectele încadrării terenului într-o zonă urbanistică, doar instanța de contencios fiind competentă în această situație, ignorându-se prevederile art. art. 1381 și art. 1385 C. civ. prin raportare la art. 1349 C. civ., art. 44 din Constituție, aspecte de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Un prim aspect se referă la faptul că recurenții nu doresc schimbarea regimului urbanistic al zonei, prin anularea HCL nr. 493/22.12.2014. În al doilea rând, este evident că anularea vreunui act administrativ nu ar schimba cu nimic situația în fapt și nu ar putea repara ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților, deoarece zona de gunoaie Pata Rât și extinderea acesteia au înaintat până la 500 m.p. de proprietatea recurenților, acesta fiind un fapt, care nu poate fi modificat de anularea unui act administrativ. Terenul reclamanților a devenit din teren construibil, conform certificatului de urbanism nr. x/02.07.2009, un teren lipsit de atributele dreptului de proprietate, neconstruibil, nefolosibil nici măcar ca teren agricol, conform certificatelor de urbanism nr. x din 16.11.2015 și nr. x din 16.11.2015, fiind inclus în zona de protecție sanitară a gropii de gunoi. În al treilea rând, în concluzie la cele expuse mai sus, nu includerea terenului recurenților în zona de protecție sanitară prin HCL nr. 493/2014 este nelegală, această schimbare a regimului urbanistic fiind impusă de extinderea necontrolată a zonei de depozitare a deșeurilor; nelegală este utilizarea faptică în acest mod a terenului de către autorități, prin afectarea acestui teren unui obiectiv de interes public, fără ca recurenții să fie despăgubiți pentru deprecierea valorii terenului astfel generată, Acoperirea prejudiciului cauzat subsemnaților nu ar putea fi realizat prin anularea HCL nr. 493/2014 de aprobare a PUG, ci doar prin plata despăgubirii solicitate pentru prejudiciul cauzat de atitudinea culpabilă a autorităților.

Al patrulea motiv de recurs se raportează la nerespectarea principiului proporționalității, prin ignorarea art. 53 aliniat 3 din Constituție, motivarea instanței de apel reținând că interesul general este intangibil, interesul public neputând fi pus în discuție în opoziție cu interesul particular aspecte de nelegalitate care se încadrează în greșita aplicare a normelor de drept material, anume în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. S-a ajuns la situația în care autoritățile locale intimate beneficiază do terenul recurenților ca și cum le-ar aparține, acest teren fiind integrat ca zonă de protecție sanitară în obiectivul local care asigură spațiul necesar depozitării gunoaielor județului Cluj. Prin restricțiile impuse se aduce o atingere evidentă dreptului de proprietate al reclamanților care, deși formal sunt proprietari tabulari, nu pot utiliza în niciun fel proprietatea lor, nici măcar pentru culturi, terenul fiind în fapt exclus din circuitul civil.

Motivul cinci de recurs se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a prevederilor art. 44 din Constituție și art. 555 C. civ., raportat la caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, aspect de nelegalitate care se încadrează în greșita aplicare a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. A afirma în motivare că reclamanții trebuiau să construiască într-o anume perioadă, atunci când imobilul avea regimul juridic de teren construibil și că nu au justificat de ce au stat în pasivitate până la încadrarea imobilului în alt regim urbanistic, neconstruibil, ignoră caracterul perpetuu al dreptului de proprietate și anihilează principiul constituțional cuprins în art. 44 punct 1 și 2, care garantează dreptul de proprietate. Reclamanții nu aveau cum să anticipeze în anul 2009 că terenul va fi inclus vreodată în zona de protecție sanitară, ceea ce va determina schimbarea regimului urbanistic al acestuia, cât timp cunoșteau că autoritățile au un termen limită de închidere a zonei Pata Rât, stabilit prin H.G. nr. 349/2005, acest termen fiind 2010. Totodată, instanța de apel reiterează în decizia atacată, cuvânt cu cuvânt, susținerile instanței de fond, fără a argumenta de ce ar fi trebuit ca recurenții sa aibă un proiect de investiții, având în vedere că au cumpărat acest teren ca persoane fizice. Nu se menționează în ce fel lipsa unui proiect de investiții atrage respingerea apelului declarat, cât timp reclamanții nu au solicitat prin cererea introductivă contravaloarea beneficiului nerealizat ca urmare a unei imposibilități de a realiza vreo investiție și nici alte daune legate de un asemenea fapt. Recurenți au solicitat contravaloarea scăderii valorii de circulație a terenului, ca urmare a utilizării acestuia de către autoritățile intimate ca zonă de protecție sanitară pentru groapa de gunoi a județului Cluj, fără a avea vreo relevanță juridică existența sau inexistența anterioară a vreunui proiect de investiții raportat la acest teren. În concluzie, motivarea instanței de apel raportată la existența sau inexistența unui proiect de investiții ca motiv de respingere a apelului este străină de natura pricinii și atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.

Motivul șase de recurs se raportează la reținerea de către instanța de apel a unor motive contradictorii raportat la asumarea unui risc de către recurenți, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Sub acest aspect, motivarea deciziei civile atacate ignoră actele normative existente la dosar și câștigate cauzei. Astfel, recurenții nu și-au asumat niciun risc în momentul cumpărării, premisele în acel moment fiind de închidere a gropii de gunoi, nu de extindere ilegală a acesteia, inclusiv până în prezent. Exista H.G. nr. 349/2005, care prevedea închiderea zonei Pata Rât până în 2010, deci nu se putea anticipa extinderea zonei, nici chiar cu o diligentă specială, așa cum afirmă instanța de apel. În plus, faptul că reclamanții nu și-au asumat vreun risc este dovedit chiar de obținerea certificatului de urbanism din anul 2009, în care se menționa caracterul construibil al terenului proprietatea recurenților, fiind absolut improprie anticiparea în vreun fel a schimbării regimului urbanistic a acestuia. Recurenții au avut percepția exercitării plenare a dreptului de proprietate și au început toate demersurile pentru introducerea în zonă a utilităților, care lipseau pe terenul în discuție. Nu în ultimul rând, acest teren a fost cumpărat cu un credit bancar accesat de către recurenți și cu înscrierea unei ipoteci, fiind astfel foarte greu de crezut că aceștia ar fi făcut aceste eforturi financiare grevând familia, în condițiile în care și-ar fi asumat un risc, așa cum în mod greșit reține instanța de apel.

Motivul șapte de recurs se raportează la nemotivarea deciziei recurate sub aspectul nedovedirii prejudiciului, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Instanța de apel nu a făcut nicio referire la documentele depuse și nu a motivat de ce nu le ia în considerare, înlăturarea lor fără vreo motivare fiind nelegală. Există și alte contracte încheiate în zonă, precum și proiecte de investiții inițiate, care nu au mai putut fi finalizate tocmai datorită extinderii zonei Pata Rât, recurenții depunând la dosar patru astfel de contracte de vânzare-cumpărare, câștigate cauzei. De asemenea, valoarea probantă a expertizei de evaluare efectuată de bancă și depusă în probațiune este a unui înscris, așa fiind și admisă ca probă la dosar. Este un înscris din care rezultă că valoarea reală de piață a terenului în momentul cumpărării este de cel puțin 27 euro/m.p., așa cum a fost instituită ipoteca pe acest teren la acel moment. Contrar celor susținute de instanța de apel, expertiza judiciară efectuată în cauză a utilizat pentru comparație chiar prețul minim indicat în grila notarială, ceea ce generează prezumția de legalitate a concluziilor expertizei, prin raportare la un minim stabilit și indicat printr-o normă.

Motivul opt de recurs se raportează la nemotivarea totală a deciziei civile recurate sub aspectul respingerii motivului 2 de apel, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Astfel, la pagina 12 din decizia civilă recurată, penultimul aliniat, instanța de apel se mărginește să afirme că motivul 2 de apel este nefondat, deoarece argumentul încadrării terenului parțial în zona magistralei de gaz este unul subsidiar, soluția fiind argumentată în principal pe lipsa prejudiciului și a dovedirii lui. Invocarea caracterului subsidiar al unui argument pentru a nu mai analiza acel argument echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel pronunțate.

Motivul nouă de recurs se raportează la greșita aplicare a normelor de drept material, instanța de apel ignorând prevederile art. 59 din Legea nr. 211/2011 și a H.G. nr. 349/2005, art. 1349 C. civ.,) art. 1385 C. civ., prin motivarea conform căreia nu există nicio culpă a intimaților și nicio obligație care să fi fost încălcată, aspect de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Ca prim aspect, obligațiile autorităților locale de gestionare a problemei deșeurilor sunt explicit legiferate în art. 59 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Apoi, termenele pentru închiderea zonei de depozitare Pata Rât și de finalizare a CMID sunt cuprinse în H.G. nr. 349/2005 și în hotărârile Consiliului Județean succesive, începând cu anul 2012, existente la dosarul de apel și câștigate cauzei. Nerespectarea acestor termene este un fapt de notorietate, de altfel recunoscut de către] instanță și dovedit prin chiar extinderea zonei de deșeuri până la limita proprietății recurenților. Datorită nerespectării obligațiilor impuse autorităților privind gestionarea deșeurilor, a fost declanșată procedura de infringement împotriva României, fapt de o gravitate de necontestat. A afirma că situația poate fi corectată doar prin atacarea actelor administrative prin care s-a instituit aceste termene constituie un refuz de a judeca. Anularea HCL nr. 493/2014 de instituire a zonei de protecție sanitară nu poate fi realizată, pentru că această zonă există, s-a constituit faptic prin extinderea necontrolată a zonei de gunoi, datorita culpei autorităților intimate, culpă care constă în chiar nerespectarea termenelor de finalizare a CMID și corelativ, de închidere a depozitului neconform Pata Rât. Recurenții subliniază raportul de cauzalitate direct dintre nerespectarea acestor obligații și extinderea zonei de gunoi. Autoritățile intimate au recunoscut că au obligația de monitorizare a zonei de depozitare neconformă a deșeurilor, de a închide această zonă, precum și de a finaliza CMID. Dovada că în continuare și după momentul 2013 s-au depozitat ilegal gunoaie în zona Pata Rât, care oficial era închisă, a fost recunoscută de către Județul Cluj prin reprezentant, respectiv chiar prin comunicatul de presă din data de 28 iulie 2015, în care se arată textual că din momentul ultimei măsurători, anume în anul 2014, până în anul 2015, deci în decursul unui an, a fost depozitată ilegal această cantitate enorma de deșeuri, anume 541.835 m.c. Această cantitate de deșeuri este echivalentă cu de 5 ori volumul Sălii Polivalente. Angajarea răspunderii civile delictuale solidare a autorităților intimate este atrasă de calitatea acestora de administrator al terenurilor pe care sunt depozitate deșeurile neconforme, după cum urmează: Municipiul Cluj-Napoca - administrator al terenului pe care este zona de depozitare neconformă a deșeurilor Pata Rât, în suprafață incertă, în continuă extindere, administrare exercitată juridic și faptic până la predarea administrării acestui teren către autoritățile județene, în data de 29.08.2013, prin HCL nr. 385/29.08.2013; administrator până în prezent al terenului în suprafață de 9,268 ha, alocat prin HCL nr. 226/16,05.2013, pentru extinderea zonei de depozitare a deșeurilor, extindere care trebuia să fie temporară, anume pentru o perioadă nu mai mare de 1 an, potrivit HCL nr. 364/18.09.2014. Județul Cluj - administrator al terenului pe care este zona de depozitare neconformă a deșeurilor Pata Rât, inițial în suprafață de 182.080 m.p., în prezent în suprafață incertă, în continuă extindere datorită depozitărilor ilegale, administrare exercitată juridic din data de 29.08.2013, data adoptării HCL nr. 385/29.08.2013, până în prezent, faptic terenul fiind predat de către Municipiul Cluj-Napoca la data de 12.08.2014, data semnării protocolului de predare primire. Există acte normative care impun autorităților intimate obligații legale concrete de monitorizare și control a gestiunii deșeurilor, obligații și termene care nu au fost respectate de către acestea, generând angajarea răspunderii civile delictuale a acestora pentru prejudiciul cauzat. Intimatul Județul Cluj, prin Președintele Consiliului Județean a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul Municipiul Cluj Napoca, prin primar a formulat întâmpinare, tardiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului, în principal, pe cale de excepție, ca netimbrat, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca temeinică și legală. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Motivul de recurs privind nemotivarea deciziei sub aspectul criticilor referitoare la existența unei exproprieri în fapt cu privire la terenul recurenților și respectiv toate aspectele de fapt și de drept privind existența unei exproprieri în fapt nu pot fi primite, potrivit dispozițiilor art. 488 și art. 459 C. proc. civ. Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Această regulă, instituită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art. 459 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio. În cauză, se constată că prin cererea de apel nu s-au formulat critici privind soluția dată de prima instanță cererii privind existența unei exproprieri în fapt și acordarea de despăgubiri pe acest temei de drept, instanța neanalizând, justificat, hotărârea primei instanțe sub aceste aspecte de fapt și drept. Cu titlul prealabil este de remarcat că aspectele reținute de către instanță privind: "lotul nr. 1 în suprafață de 17943 mp este construibil, certificatul de urbanism nr. x/02.07.2007 permițând realizarea de locuințe individual în colective mici cu maxim P+2, astfel că se poate realiza ceea ce afirmă apelanții, să edifice o casă, iar lotul nr. 2 este adiacent lotului nr. 1, și prin urmare se poate realiza scopul afirmat de apelanți", asumarea unui risc cu ocazia cumpărării terenului în apropierea zonei Pata Rât, în condițiile în care acest depozit funcționa de peste 30 de ani, iar în apropierea unor asemenea obiective pot fi impuse anumite restricții de ordin urbanistic sau protecția mediului, măsuri care pot fi anticipate fără o diligență specială; nedepozitarea de deșeuri noi aproape de terenul reclamanților, decât ce s-a depozitat anterior ultimei modificări a planului urbanistic, sunt chestiuni de fapt care se bazează pe probele administrate, iar o eventuală reevaluare a situației de fapt nu poate avea loc decât în condițiile în care se depun "înscrisuri noi", în condițiile art. 492 C. proc. civ., care să contrazică situația de fapt reținută în etapele procesuale anterioare, fapt ce nu s-a realizat. Instanța de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii. 2. Motivul al doilea de recurs este nefondat întrucât instanța de apel nu a făcut o analiză a existenței unei exproprieri în fapt a terenului, cu consecința acordării de despăgubiri, eventual în raport de criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Instanța a avut a analiza doar existența elementelor răspunderii civile delictuale, reținând în mod legal că la determinarea cuantumului eventualelor despăgubiri nu pot fi avute în vedere criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin similitudine, cele două instituții având reglementări proprii și specifice. 3. Motivul trei și patru de recurs, privind greșita apreciere a faptului că nu pot fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin efectele încadrării terenului într-o zonă urbanistică și încălcarea principiului proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate sunt nefondate. Au arătat recurenții că zona "Pata Rât" și extinderea acesteia au înaintat până la 500 mp de proprietatea acestora, iar această extindere a generat și modificarea zonei de protecție sanitară prin HCL nr. 493/2014. În raport de aprecierea instanței de apel a faptului că din nicio probă nu rezultă că s-ar fi depozitat deșeuri noi aproape de terenul reclamanților, decât anterior ultimei modificări a regimului urbanistic al zonei, prin HCL nr. 493/22.12.2014, este evident că nu se poate reține o faptă ilicită a pârâtei. Eventualele limitări ale dreptului de proprietate, urmare încadrării în planul urbanistic, privind edificarea de construcții, nu pot fi apreciate ca ingerințe în exercitarea dreptului de proprietate, având în vedere dispozițiile art. 32 și art. 47 alin. (3)-(5) din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, precum și atitudinea reclamanților care și-au asumat un risc cu ocazia cumpărării terenului în apropierea zonei "Pata Rât", în condițiile în care acest depozit funcționa de peste 30 de ani, iar, în apropierea unor asemenea obiective pot fi impuse anumite restricții de ordin urbanistic sau protecția mediului, care intră în sfera noțiunii de reglementare a folosinței bunului. 4. Instanța de apel a analizat conținutul dreptului de proprietate așa cum acesta este definit de dispozițiile art. 555 C. civ. și garantat de dispozițiile art. 44 din Constituție, dar și limitările care pot fi impuse prin lege, conform art. 556 C. civ., respectiv Legea nr. 350/2001. 5. Instanța de apel a motivat hotărârea cu privire la existența prejudiciului prin raportare la probele administrate, iar critica privind neanalizarea de către instanța de apel a tuturor dovezilor administrate și invocate în acest sens nu poate fi primită pentru că toate aceste aspecte sunt chestiuni de fapt, și nu de drept. 6. Instanța de apel a motivat hotărârea cu referire la critica privind încadrarea parțială a terenului în zona de siguranță a magistralei de gaz și a arătat că această afirmație a instanței de fond nu are nicio legătură cu motivele invocate în susținerea cererii introductive, fiind străină de pricină, iar în raport de gradul de încadrare, este evident, că nu s-a produs un prejudiciu. 7. Eventualele nerespectări a obligațiilor și termenelor prevăzute în Legea nr. 211/2011, H.G. nr. 349/2005, de către autoritățile locale, în materia deșeurilor nu pot constitui, în abstract, fapte ilicite, decât în măsura în care se face dovada afectării drepturilor unor terțe persoane. Or, în cauză, s-a reținut că nu s-au depozitat deșeuri mai aproape de terenul reclamanților, după modificarea planului urbanistic prin HCL nr. 493/2014, iar faptul că nu s-a închis vechea zonă "Pata Rât" nu poate fi apreciat că ar fi condus la diminuarea valorii terenului reclamanților, acest depozit existând anterior dobândirii terenului de către reclamanți. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. să se respingă recursul ca nefondat.