ÎCCJ, Decizia nr. 252/2016

Decizia civilă nr. 252/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

La data de 3

martie 2016, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie

2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. x/2/2013, în ceea ce privește soluția dată de

instanță cererii sale de sesizare a Curții Constituționale

cu soluționarea excepției de neconstituționalitate pe care a

invocat-o în cauza respectivă.

Recursul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. x/1/2016.

Prin

precizările depuse la dosar la data de 16 martie 2016, recurentul A. a

menționat că renunță la judecarea recursului declarat,

arătând că, în fapt, prin încheierea atacată, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, i-a admis solicitarea de sesizare a instanței de

contencios constituțional, soluție în raport cu care recursul a

rămas fără obiect.

Având în

vedere poziția exprimată de recurent, Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.: „Reclamantul poate să

renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în

ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Sub acest

aspect, este de observat că, în situația dată, manifestarea de

voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o

desistare, o manifestare a dreptului de dispoziție al părților

în sensul reglementat expres de prevederile art. 9 alin. (3) teza I C. proc.

civ., ce nu poate fi supusă cenzurii instanței.

Pe de altă

parte, se reține că, în art. 406 C. proc. civ., sunt prevăzute

două situații, în funcție de faptul dacă renunțarea

s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată sau

dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care

părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment.

În

speță, se constată că renunțarea la judecată s-a

făcut înainte de primul termen la care părțile sunt legal

citate, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 6

teza I și ale art. 243 teza I C. proc. civ., urmează a se lua act de

această împrejurare, care pune capăt procesului, fără a se

mai impune examinarea altor cereri sau aspecte.

Așa

fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de

renunțarea la judecata recursului declarat de B. împotriva deciziei civile

nr. 1807 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2016.