KHAN c. SUISSE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 41063/05 prezentată de Nasir KHAN împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 18 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 noiembrie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Nasir Khan, este un resortisant pakistanez, născut în 1975 și rezident în Zurich. El este reprezentat în fața Curții de către M. R. Dönni, avocat al lui Zurich. Guvernul elvețian (at'u') este reprezentat de agentul său suplinitor, dl A. Scheidegger. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul a sosit probabil în Elveția în 1997 și a pus la dispoziție azil sub un nume fals. În perioada 21 iulie - 6 august 1999, reclamantul a fost pus în detenție provizorie pentru suspiciunea de neîncredere repetată în legislația privind drogurile. La 9 septembrie 1999, el și-a pierdut un cetățean elvețian, de origine coreeană și născut în 1969. Pe baza acestei căsătorii, el a obținut un permis de ședere. Ulterior, permisul a fost prelungit de mai multe ori, ultima dată până la 8 martie 2004. La 16 septembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru încălcarea legislației privind drogurile, comise la Zurich în mai, iunie și iulie 1999. La 21 ianuarie 2000, reclamantul a fost condamnat la 14 zile de închisoare cu suspendare pentru încălcarea legislației privind imigrația și falsificarea documentelor. Din cauza suspiciunilor legate de noile activități infracționale, reclamantul a fost reținut provizoriu la 26 septembrie 2002 și eliberat la 22 octombrie 2002. La 24 septembrie 2003, a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, cu o perioadă de probă de patru ani, pentru încălcări repetate ale legislației privind drogurile, comise înainte de 26 septembrie. Prin decizia din 20 februarie 2004, Biroul de Migrație al cantonului Zurich a respins o cerere de prelungire a permisului de ședere al reclamantului și i-a fixat un termen pentru a părăsi teritoriul cantonului menționat. O acțiune împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Consiliul de Stat al cantonului Zurich la 30 iunie 2004. La 19 ianuarie 2005, Tribunalul Administrativ din Zurich a respins o acțiune împotriva acestei decizii. La 14 martie 2005, reclamantul sesizează Tribunalul Federal cu privire la o acțiune de drept administrativ. La 5 iulie 2005, Tribunalul Federal a respins, în ultimă instanță, acțiunea reclamantului. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de expulzarea sa în Pakistan, care ar încălca dreptul său la respectarea vieții sale de familie, susținând în special că expulzarea sa ar avea consecințe grave asupra sănătății soției sale, de naționalitate elvețiană, care suferă de probleme psihice importante, dar care a declarat că dorește să-l urmeze în țara sa de origine. ÎN DREPT printr-o scrisoare din 29 mai 2008, reclamantul a informat grefa că nu mai dorește să își mențină cererea în fața Curții. Prin scrisoarea din 19 iunie 2008, guvernul pârât a invitat Curtea să șteargă prezenta cauză din rol. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

41063/05

présentée par Nasir KHAN

contre la Suisse

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 18 septembre 2008 en une chambre composée de

:

Christos Rozakis,

président,

Nina Vajić,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 9 novembre 2005,

Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Nasir Khan, est un ressortissant pakistanais, né en 1975 et résidant à Zürich. Il est représenté devant la Cour par M

e

R. Dönni, avocat à Zürich. Le gouvernement suisse («

le Gouvernement

») est représenté par son agent suppléant, M. A. Scheidegger.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant arriva en Suisse probablement en 1997 et y demanda l’asile, sous un faux nom.

Entre le 21 juillet et le 6 août 1999, le requérant fut placé en détention provisoire pour soupçons d’infractions répétées à la législation en matière de stupéfiants.

Le 9 septembre 1999, il épousa une ressortissante suisse, d’origine coréenne et née en 1969. Sur la base de ce mariage, il obtint un permis de séjour. Par la suite, le permis fut prolongé à plusieurs reprises, une dernière fois jusqu’au 8 mars 2004.

Le 16 septembre 1999, le requérant fut condamné à six mois d’emprisonnement avec sursis pour infraction à la législation en matière de stupéfiants, commises à Zurich en mai, juin et juillet 1999.

Le 21 janvier 2000, le requérant fut condamné à 14 jours d’emprisonnement avec sursis pour infraction à la législation en matière d’immigration et pour falsification de documents.

En raison de soupçons portant sur de nouvelles activités criminelles, le requérant fut placé en détention provisoire le 26 septembre 2002, et remis en liberté le 22 octobre 2002.

Le 24 septembre 2003, il fut condamné à 18 mois d’emprisonnement avec sursis, avec un délai d’épreuve de quatre ans, pour infractions répétées à la législation en matière de stupéfiants, commises avant le 26

septembre

2002, date de sa mise en détention.

Par une décision du 20 février 2004, l’office des migrations du canton de Zurich rejeta une demande tendant à la prolongation du permis de séjour du requérant et lui fixa un délai pour quitter le territoire dudit canton.

Un recours contre cette décision fut rejeté par le Conseil d’Etat du canton de Zurich le 30 juin 2004.

Le 19 janvier 2005, un recours contre cette décision fut rejeté par le tribunal administratif du canton de Zurich.

Le 14 mars 2005, le requérant saisit le Tribunal fédéral d’un recours de droit administratif.

Le 5 juillet 2005, le Tribunal fédéral rejeta, en dernière instance, le recours du requérant.

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de son expulsion au Pakistan, qui violerait son droit au respect de sa vie familiale. A cet égard, il fait notamment valoir que son expulsion aurait des conséquences graves sur la santé de son épouse, de nationalité suisse, qui souffre de problèmes psychiques importants, mais qui a déclaré vouloir le suivre dans son pays d’origine.

EN DROIT

Par une lettre du 29 mai 2008, le requérant a informé le greffe qu’il ne souhaite plus maintenir sa requête devant la Cour.

Par une lettre du 19 juin 2008, le Gouvernement défendeur a invité la Cour à rayer la présente affaire du rôle.

A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, en vertu de l’article 37 § 1

in fine

, la Cour estime qu’aucune circonstance touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de cette requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

André Wampach

Christos Rozakis

Greffier adjoint

Président