ÎCCJ, decizie (scj.ro #134808)

Excepția inadmisibilității. Condiții de admisibilitate din perspectiva dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : excepția inadmisibilității

asociat unic

NCPC, art. 488 pct. 6, pct. 8

Legea nr. 31/1990 art. 194 alin. (1) lit. c)

Inadmisibilitatea este o excepție de procedură, legată strict de legala sesizare a instanței, iar această excepție poate fi primită numai în condițiile în care partea utilizează o cale procesuală neprevăzută de lege sau pe care legea o exclude în mod expres ori implicit sau în cazurile în care legea prevede parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanțe pe care partea, în mod culpabil, nu o urmează.

Dispozițiile legale cuprinse în art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu consacră o condiție de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societății împotriva administratorilor sau cenzorilor pentru a putea fi invocată cu succes excepția de inadmisibilitate, lipsa unui înscris care să constate hotărârea asociaților de a angaja în proces societatea împotriva administratorilor săi neconstituind un fine de neprimire a acțiunii în justiție.

Inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată este o excepție de procedură care intervine pentru cauze extrinseci cererii de chemare în judecată, astfel încât, în cazul în care elementele care au fundamentat admiterea excepției inadmisibilității au vizat aspecte care intră în registrul de nulități ce privesc actele pe care este întemeiată acțiunea, așadar cauze intrinseci, este gresita solutia instantei de admitere a acestei exceptii.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2125 din 14 decembrie 2016

Prin sentința civilă nr. 223 din 1 aprilie 2014 pronunțată în dosar nr. x/30/2013, Tribunalul Timiș a respins excepția necompetenței funcționale ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu pârâtele reclamante A. și C., ca inadmisibilă. Totodată, prima instanță a disjuns cererile reconvenționale și a dispus înregistrarea lor într-un nou dosar pentru continuarea judecății lor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC B. SRL, solicitând, în principal, anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 852 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta B. SRL în contradictoriu cu intimații A. și C., împotriva sentinței civile nr. 223/1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/30/2013, având ca obiect pretenții. A fost anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C.proc.civ.

Recurenta susține că instanța de apel a apreciat sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste, soldată cu admiterea eronată a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel a menționat  art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, însă a motivat aplicarea acestor dispoziții atunci când societatea comercială are cel puțin doi asociați, nu și atunci când societatea comercială are un singur asociat.

De asemenea, manifestarea de voință a reclamantei-intimate nu ar fi fost de natură să îi constituie, modifice ori să îi stingă un drept recurentei și nici să o includă în vreun raport juridic cu societatea reclamantă. De aceea, nu ar fi existat obligația de comunicare a hotărârii adoptate către recurentă. S-a mai reținut că hotărârea respectivă nu i-a atribuit recurentei nicio calitate specială față de societatea reclamantă.

Instanța de apel nu a reținut apărările privind ratificarea cererii de chemare în judecată, apreciindu-le ca fiind inutile, însă a reținut, în schimb, că voința juridică a societății comerciale de a promova acest litigiu, este mai presus de orice dubiu.

Raportat la aceste considerente, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată nu consacră o condiție de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societății împotriva administratorilor săi, dacă societatea are un singur asociat.

Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii deoarece, pe de-o parte, instanța de apel motivează inaplicabilitatea art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, raportat la forma juridică a societății reclamante (SRL cu asociat unic), iar, pe de altă parte, motivează legalitatea hotărârii nr. 377.1/1.10.2012. De asemenea, instanța de apel a confundat reprezentarea societății reclamante în cererea de chemare în judecată, afirmând și motivând redactarea și susținerea acesteia de către asociatul unic. Or, în realitate, cererea de chemare în judecată este formulată de administratorul social al reclamantei-intimate.

Recurenta a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept  material.

Art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată nu deosebește după cum societatea comercială are asociat unic sau, respectiv, mai mulți asociați, textul enumerând limitativ obligațiile principale ale Adunării Generale a Asociaților. Aceste atribuții sunt într-adevăr preluate de asociatul unic, atunci când societatea comercială este organizată în această formă, însă, nu se poate susține că textul nu este aplicabil atunci când SRL-ul are un singur asociat.

Instanța de apel realizează o interpretare greșită a normelor de drept material reținând că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin asociatul unic. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de societatea SC B. SRL, prin administratorul social - persoană fizică, care nu este asociat unic al acesteia, confuzia realizată de instanța de apel fiind evidentă și făcând ca raționamentul să fie unul eronat.

Este evident că hotărârea nr. 377.1/1.10.2012, indiferent de forma și de momentul la care a fost adoptată a generat un raport juridic dedus judecății în prezentul dosar. Instanța de apel a ignorat aceste aspecte evidente, motivând exact contrariul.

Instanța de apel, deși a reținut legalitatea hotărârii întrucât emană de la asociatul unic, nu a verificat deloc susținerile privitoare la caracterul semnăturilor indescifrabile ori la data înscrisului, susțineri care ar fi trebuit să determine cel puțin un dubiu referitor la validitatea înscrisului.

Motivarea deciziei din apel este oarecum bizară, susține recurenta  raportat la poziția procesuală a reclamantei-intimate și la apărările dezvoltate de aceasta în apel, din care a rezultat în mod evident că această hotărâre, care exprimă voința socială, nu a existat la momentul promovării cererii de chemare în judecată.

Art. 196

1

din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată nu exclude necesitatea, obligativitatea hotărârii prin care se aprobă promovarea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor și se desemnează persoana care o va susține, ci arată că atribuțiile Adunării Generale a Asociaților le preia asociatul unic, ceea ce în speță s-a și întâmplat, însă tardiv, după formularea și înregistrarea cererii de chemare în judecată.

Din redactarea  art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, rezultă că această hotărâre trebuie adoptată anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, nu după formularea acesteia.

Analiza raportului asupra admisibilității în principiu a fost făcută la 25 mai 2016. Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2016 recursul a fost admis în principiu și a fost fixat termen în ședință publică la 14 decembrie 2016, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin decizia atacată a fost anulată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare acestei din urma instanțe în vederea soluționării cauzei pe fond, instanța de apel reținând că dispozițiile legale cuprinse în art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu consacră o condiție de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societății împotriva administratorilor sau a cenzorilor, ci sunt menite a asigura formarea voinței sociale, atunci când la aceasta concură mai multe voințe ale asociaților.

Curtea a mai reținut că lipsa unui înscris care să constate hotărârea asociaților de a angaja în proces societatea împotriva administratorilor sau a cenzorilor nu constituie un fine de neprimire a acțiunii în justiție pentru a putea fi invocată cu succes excepția de inadmisibilitate, ci poate afecta valabilitatea cererii de chemare în judecată, câtă vreme existența unei voințe valabile a societății în promovarea demersului judiciar este contestată. În cauza de față însă, lipsa voinței juridice a societății de a iniția prezentul demers judiciar este exclusă, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată emană de la subiectul de drept care exprimă, de unul singur, voința societății.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a admis în mod greșit excepția de inadmisibilitate.

Înalta Curte reține că soluția dată de instanța de apel este legală, argumentele acesteia față de greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii de către instanța de fond fiind la adăpost de orice critică.

Astfel cum în mod corect a reținut Curtea, inadmisibilitatea este o excepție de procedură, legată strict de legala sesizare a instanței, iar această excepție poate fi primită numai în condițiile în care partea utilizează o cale procesuală neprevăzută de lege sau pe care legea o exclude în mod expres ori implicit sau în cazurile în care legea prevede parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanțe pe care partea, în mod culpabil, nu o urmează.

Inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată este o excepție de procedură care intervine pentru cauze extrinseci cererii de chemare în judecată, or în speță, elementele care au fundamentat admiterea excepției inadmisibilității au vizat aspecte care intră în registrul de nulități ce privesc actele pe care este întemeiată acțiunea, așadar cauze intrinseci.

Se reține astfel că acțiunea formulată nu întrunește cerințele pentru care o cerere de chemare în judecată să fie respinsă ca inadmisibilă, verificarea îndeplinirii condițiilor legale de exercitare a acțiunii  urmând să fie făcută  odată cu soluționarea fondului cauzei, ca urmare a anulării sentinței instanței de fond.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.