ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de

față:

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționara

V.M.

a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 101/P/2006 din 4 aprilie 2007 a

Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata T.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență

în serviciu, prevăzută de art. 246 și art. 249 C. pen.

În motivarea plângerii,

petiționara a arătat că procurorul i-a încălcat dreptul la

apărare întrucât nu i-a

permis să formuleze o declarație completă în legătură cu

infracțiunile comise de intimată și nu a avut în

vedere înscrisurile depuse la dosar;

-

nu s-a

pronunțat cu privire la încălcarea dispozițiilor de procedură civilă privind

comunicarea hotărârii civile în vederea exercitării căii de atac. În legătură

cu acest aspect a arătat că nefiindu-i comunicată sentința nr. 2605/1997 nu a

putut exercita

calea de atac a apelului.

Prin concluziile scrise depuse la dosar cu

ocazia judecării plângerii,

petiționara a

solicitat admiterea plângerii în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

și desființarea rezoluției nr. lOl/P/2006 din 4

aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și

Justiție; restabilirea situației anterioare săvârșirii

infracțiunii; declararea ca fiind falsă legalizarea sentinței nr. 2605/1997și

să se ia act

că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de

100.000 euro reprezentând

despăgubiri

materiale și 100.000 euro despăgubiri morale, în contradictoriu și cu

Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin rezoluția nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie

2007 a Parchetului de pe lângă

înalta Curte

de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

T.V.,

judecător la Curtea de Apel București pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută

de art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a reținut că prin

plângerea depusă la data de

21 februarie 2005

la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, declinată în

favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție prin ordonanța

nr.

77/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, persoana vătămată

V.M. a sesizat printre altele că magistratul T.V., în calitate de

președinte al Judecătoriei sectorului 1 București

și-a îndeplinit în mod defectuos

atribuțiile

de serviciu cu ocazia aprobării cererii de legalizare a sentinței civile

nr.

2605/1997 a acestei instanțe.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentința civilă

nr. 2605 din 4 martie

1997 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a dispus desfacerea

căsătoriei încheiată la

data de 21 aprilie 1984 între V.M. și V.A.

V. din culpa ambilor soți.

Ulterior, V.M. a formulat plângere penală

prin care a sesizat mai

multe aspecte,

respectiv, că în acțiunea de divorț V.A.V. a înscris un

domiciliu și un

nume fals, că martorii audiați în cauză au dat declarații neadevărate

și că magistrații N.A. și S.G. au soluționat în

mod abuziv

dosarul având ca obiect acțiunea de divorț.

Aspectele menționate mai

sus au făcut obiectul dosarelor nr. 2912/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2

București, nr. 337/P/2005 și

nr. 77/P/2006

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în toate aceste

cauze dispunându-se neînceperea urmăririi penale

față de persoanele reclamate.

în ce privește magistratul T.V. s-a reținut

că atât prin plângerea depusă inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria

sectorului 2 București

cât și în declarația

dată în prezenta cauză, persoana vătămată a precizat că aceasta a aprobat

cererea de legalizare a sentinței civile nr. 2605/1997 a Judecătoriei

sectorului 1 București, formulată de fostul său soț, deși numele și adresa

indicate în respectiva cerere nu corespundeau cu numele și adresa înscrise în

dispozitivul sentinței civile

nr. 2605/1997.

A precizat că în cererea de legalizare a hotărârii de divorț, fostul soț a

omis să menționeze cel de-al doilea nume al său,

iar domiciliul înscris pe cerere,

respectiv București, sector 1 (adresa

completă și reală) este diferit față de cel

cuprins în dispozitivul sentinței, respectiv

București, str. Sf. Voievozi

sector 1.

În acest context, persoana vătămată a

apreciat că magistratul T.

V. în calitate de

președinte al Judecătoriei sectorului 1 București a aprobat

cererea de

legalizare a sentinței fără să verifice identitatea și domiciliul real al

fostului soț.

În urma analizei

actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că

susținerile persoanei vătămate cu privire la

neconcordanțele dintre cele două înscrisuri sunt reale însă nu ating sfera

ilicitului penal, nefiind urmarea vreunei

acțiuni

de falsificare, ci a unor omisiuni care nu sunt de natură să producă consecințe

juridice.

În aceste condiții,

împrejurarea că magistratul T.V. a aprobat

cererea de legalizare formulată de V.A.V. în

condițiile menționate

mai sus nu poate

realiza latura obiectivă a infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor sau de neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 246 și art. 249 C. pen., iar față de împrejurarea

că legalizarea hotărârii a fost făcută la cererea fostului

soț al persoanei vătămate, parte în dosarul nr. 6074/1996,

nici urmarea acțiunilor

incriminate de prevederile legale menționate nu

s-a produs.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petiționara V.M.

Plângerea petiționarei

nu este fondată.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte constată că

rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale față de intimata T.V. este

legală și

temeinică.

Așa cum rezultă din actele premergătoare

efectuate în cauză, aprobarea de către intimata T.V., în calitatea pe care o

avea de președinte al

Judecătoriei

sectorului 1 București, a cererii de legalizare formulată de fostul soț al

petiționarei, nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor sau

neglijență în serviciu, iar în urma acțiunilor

incriminate de prevederile legale menționate nu s-a produs nicio

vătămare.

Neexistând în cauză nicio vătămare a

intereselor petiționarei și nerezultând

din

actele premergătoare efectuate vreun indiciu cu privire la pretinsele

infracțiuni

reclamate, procurorul a reținut în mod corect că

neconcordanțele dintre cele două înscrisuri nu sunt de natură să producă

consecințe juridice, dispunând neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu

există.

Pentru aceste

considerente, plângerea formulată de petiționară urmează a fi respinsă, ca

nefondată, și ca o consecință, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU

AESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara V.M.

împotriva rezoluției nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie

2007 a Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție.

Obligă petiționara la

plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică azi 27 iunie 2007.