ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționara V.M. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 101/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata T.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 246 și art. 249 C. pen. În motivarea plângerii, petiționara a arătat că procurorul i-a încălcat dreptul la apărare întrucât nu i-a permis să formuleze o declarație completă în legătură cu infracțiunile comise de intimată și nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar; - nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea dispozițiilor de procedură civilă privind comunicarea hotărârii civile în vederea exercitării căii de atac.

În legătură cu acest aspect a arătat că nefiindu-i comunicată sentința nr. 2605/1997 nu a putut exercita calea de atac a apelului. Prin concluziile scrise depuse la dosar cu ocazia judecării plângerii, petiționara a solicitat admiterea plângerii în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. și desființarea rezoluției nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii; declararea ca fiind falsă legalizarea sentinței nr. 2605/1997și să se ia act că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și 100.000 euro despăgubiri morale, în contradictoriu și cu Ministerul Finanțelor Publice.

Prin rezoluția nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.V., judecător la Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției s-a reținut că prin plângerea depusă la data de 21 februarie 2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, declinată în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin ordonanța nr. 77/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, persoana vătămată V.M. a sesizat printre altele că magistratul T.V., în calitate de președinte al Judecătoriei sectorului 1 București și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia aprobării cererii de legalizare a sentinței civile nr. 2605/1997 a acestei instanțe.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentința civilă nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 21 aprilie 1984 între V.M. și V.A. V. din culpa ambilor soți. Ulterior, V.M. a formulat plângere penală prin care a sesizat mai multe aspecte, respectiv, că în acțiunea de divorț V.A.V. a înscris un domiciliu și un nume fals, că martorii audiați în cauză au dat declarații neadevărate și că magistrații N.A. și S.G. au soluționat în mod abuziv dosarul având ca obiect acțiunea de divorț. Aspectele menționate mai sus au făcut obiectul dosarelor nr. 2912/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, nr. 337/P/2005 și nr. 77/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în toate aceste cauze dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate.

în ce privește magistratul T.V. s-a reținut că atât prin plângerea depusă inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București cât și în declarația dată în prezenta cauză, persoana vătămată a precizat că aceasta a aprobat cererea de legalizare a sentinței civile nr. 2605/1997 a Judecătoriei sectorului 1 București, formulată de fostul său soț, deși numele și adresa indicate în respectiva cerere nu corespundeau cu numele și adresa înscrise în dispozitivul sentinței civile nr. 2605/1997. A precizat că în cererea de legalizare a hotărârii de divorț, fostul soț a omis să menționeze cel de-al doilea nume al său, iar domiciliul înscris pe cerere, respectiv București, sector 1 (adresa completă și reală) este diferit față de cel cuprins în dispozitivul sentinței, respectiv București, str. Sf.

Voievozi sector 1. În acest context, persoana vătămată a apreciat că magistratul T. V. în calitate de președinte al Judecătoriei sectorului 1 București a aprobat cererea de legalizare a sentinței fără să verifice identitatea și domiciliul real al fostului soț. În urma analizei actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că susținerile persoanei vătămate cu privire la neconcordanțele dintre cele două înscrisuri sunt reale însă nu ating sfera ilicitului penal, nefiind urmarea vreunei acțiuni de falsificare, ci a unor omisiuni care nu sunt de natură să producă consecințe juridice. În aceste condiții, împrejurarea că magistratul T.V. a aprobat cererea de legalizare formulată de V.A.V.

în condițiile menționate mai sus nu poate realiza latura obiectivă a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 246 și art. 249 C. pen., iar față de împrejurarea că legalizarea hotărârii a fost făcută la cererea fostului soț al persoanei vătămate, parte în dosarul nr. 6074/1996, nici urmarea acțiunilor incriminate de prevederile legale menționate nu s-a produs. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționara V.M. Plângerea petiționarei nu este fondată. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata T.V. este legală și temeinică.

Așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, aprobarea de către intimata T.V., în calitatea pe care o avea de președinte al Judecătoriei sectorului 1 București, a cererii de legalizare formulată de fostul soț al petiționarei, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau neglijență în serviciu, iar în urma acțiunilor incriminate de prevederile legale menționate nu s-a produs nicio vătămare. Neexistând în cauză nicio vătămare a intereselor petiționarei și nerezultând din actele premergătoare efectuate vreun indiciu cu privire la pretinsele infracțiuni reclamate, procurorul a reținut în mod corect că neconcordanțele dintre cele două înscrisuri nu sunt de natură să producă consecințe juridice, dispunând neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.

Pentru aceste considerente, plângerea formulată de petiționară urmează a fi respinsă, ca nefondată, și ca o consecință, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

AESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara V.M. împotriva rezoluției nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Obligă petiționara la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică azi 27 iunie 2007.