ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2018

HOTĂRÂRE
08.05.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 50/F din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, s-a luat act de retragerea contestației la executare formulate de contestatorul - condamnat A., împotriva Sentinței penale nr. 225/F pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 225/F/29.11.2017 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A., procedându-se la descontopirea pedepsei rezultante de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 17/2.02.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A/27.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 13<SUP>2</SUP>

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 140/16.06.2016 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13<SUP>2</SUP>

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 ani și 2 luni închisoare, urmând ca, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 20.05.2014 până la 29.08.2014, precum și durata măsurii arestului la domiciliu de la 29.08.2014 până la 22 iunie 2015.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27.05.2016 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 24/27.05.2016 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și MEPI nr. 209/25.10.2016 emis de Curtea de Apel Craiova și dispunându-se emiterea unui nou Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul A. a formulat contestație, iar la termenul de judecată din data de 22.03.2018, în ședința publică, contestatorul condamnat A., în prezența avocatului ales, a arătat personal că înțelege să-și retragă contestația formulată în cauză.

Împotriva acestei sentințe la data de 28 martie 2018 contestatorul condamnat A., astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație, iar la data de 2 aprilie 2018, cu ocazia comunicării către condamnat a Hotărârii nr. 50/F din 22 martie 2018, acesta a menționat pe dovadă faptul că nu declară contestație.

Cu toate acestea dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat pe rolul secției penale cu termen de soluționare la data de 8 mai 2018.

Contestatorul condamnat a trimis un înscris prin care a menționat faptul că nu a declarat contestație împotriva Sentinței penale nr. 50/F din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, astfel că nu își însușește calea de atac promovată.

Având în vedere mențiunile făcute pe dovezile de comunicare a minutei Sentinței penale nr. 50/F din data de 22 martie 2018 și a hotărârii motivate, precum și precizările din înscrisul înaintat la dosar, Înalta Curte va constata că în cauză condamnatul A. nu a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 50/F din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, întrucât nu se poate constata culpa procesuală a condamnatului contestator pentru a fi atrasă obligația acestuia la plata lor, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Constată că în cauză condamnatul A. nu a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 50/F din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 mai 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2015
Decizia nr. 1289/2015 Asupra contestației de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din data de 07 mai 2015 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea de contopire a pedepselor
ÎCCJ 2018-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 357/2018
Asupra contestației penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 225/F din data de 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 585 ali
ÎCCJ 2018-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2018
Deliberând, asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 141/F din 10 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. pr
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 164/2020
nr. 20/A/30.01.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a rămas fără efecte. S-a constatat că, prin aceeași sentință, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului A. prin Sentința penală nr. 651/F/20
ÎCCJ 2020-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2020
țiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de magistrat. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. Din pedeapsa apl
Sursă