ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 748/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 28 noiembrie 2017, sub nr. x/176/2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea B. (B. SA) - Grecia - Sucursala București, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor debitoarei până la concurența sumei de 805.676.85 RON, compusă din 132.789 RON reprezentând debit principal și 672.887,85 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 22 noiembrie 2017.

În drept au fost invocate prevederile art. 970-971 rap. la art. 952 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4502/CC din data de 11 decembrie 2017, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că între creditoare și societatea debitoare s-au încheiat succesiv două contracte de închiriere și prestări servicii - contractul nr. x din data de 5 octombrie 2016 și contractul nr. x din data de 23 februarie 2017 - ambele având ca obiect prestarea de către societatea creditoare de servicii de închiriere a unor utilaje (camioane X - 8x4, autobasculante, compactor), menționate în Anexa 1 a fiecărui contract.

În aceste contracte la Cap. XIV art. 14.2 se prevede că " dacă în decurs de 15 (cincisprezece) zile de la convocarea făcută de către oricare dintre părți nu se ajunge la o soluție agreată de ambele părți, partea interesată se poate adresa instanței judecătorești competente din București, România, pentru soluționarea litigiului în cauză".

A apreciat că această prevedere contractuală nu este altceva decât o reiterare a regulii generale în materie de competență teritorială a instanțelor judecătorești cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că " cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, a reținut că în materia măsurilor asigurătorii art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., prevede că " cererea pentru sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță ", dispoziția legală fiind aplicabilă și în cazul popririi asigurătorii, în raport de dispozițiile art. 971 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Alba Iulia a constatat că, fiind prevăzută în contract, clauza relativă la competență echivalează cu alegerea de competență pe care părțile sunt îndreptățite să o facă, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., atunci când este vorba de procese privitoare la bunuri ori alte drepturi de care pot dispune și să convină ca să revină competența unei alte instanțe decât aceia care din punct de vedere teritorial ar fi competentă, potrivit legii, să soluționeze cauza.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor legale arătate, a apreciat că în speță competența de soluționare aparține unei instanțe din București, și anume Judecătorie sectorului 6 București, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul sucursalei din România a societății debitoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 27 decembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 700 din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/176/2017, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În esență, instanța a reținut că, potrivit art. 971 alin. (1) C. proc. civ., " soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător " . Astfel, competența de soluționare a cererii de instituire poprire asigurătorie se determină conform art. 954 alin. (1) C. proc. civ.

A constatat că, pe fondul pretențiilor, creditoarea a formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată, iar în această materie, instanța competentă este stabilită conform art. 1016 C. proc. civ. - instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

De asemenea, a reținut că pentru soluționarea fondului cauzei competența teritorială a fost aleasă de părți, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prin contractele încheiate, care la art. 14.2 au stipulat competența teritorială în favoarea instanțelor judecătorești competente din București.

Cu privire la prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că acestea nu atrag o competență teritorială exclusivă a instanței, astfel că o eventuală necompetență teritorială în cauza de față nu poate fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Reținând că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de către debitoare în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Alba Iulia a invocat din oficiu această excepție, exercitând un drept care nu este prevăzut de lege, Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că în speță competența de soluționare a litigiului aparține instanței sesizate de creditoare, pasivitatea debitoarei determinând în mod definitiv prorogarea de competență în favoarea acesteia.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia și Judecătoria sectorului 6 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei având ca obiect poprire asigurătorie.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanța, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare ale debitoarei B. (B. SA) - Grecia - Sucursala București, până la concurența sumei de 805.676,85 RON, ca urmare a neîndeplinirii de către debitoare a obligațiilor care îi reveneau în baza contractelor nr. x din data de 2 octombrie 2016 și nr. 469 din data de 23 februarie 2017 și a neachitării sumelor restante.

Potrivit dispozițiilor art. 971 alin. (1) C. proc. civ., " soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător".

Art. 954 C. proc. civ. prevede că " cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță".

Prin urmare, în cazul în care obiectul pricinii îl constituie o cerere de înființare a popririi asigurătorii, instanța competentă să judece litigiul este aceea care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Pe fondul pretențiilor, creditoarea s-a adresat instanței de judecată pentru emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei, iar, potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., instanța competentă a soluționa această cerere este aceea care este competentă a judeca fondul cauzei în primă instanță.

Astfel cum au constatat ambele instanțe în conflict, din cuprinsul clauzei prevăzute la capitolul XIV art. 14.2 din contracte, părțile, în aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., au convenit ca litigiile generate ca urmare a neexecutării obligațiilor stipulate în cele două contracte să fie soluționate de către instanțele competente din București.

Înalta Curte reține că, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanței de alt grad; în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Alegerea de către părți printr-o clauză contractuală a instanței competente să soluționeze litigiile dintre ele nu este de natură a atrage o competență teritorială exclusivă, astfel încât necompetența teritorială ce ar putea fi invocată în cazul sesizării unei alte instanțe este una de ordine privată.

Efectul acestor constatări este cel prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv că această excepție poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu de către Judecătoria Alba Iulia, în condițiile în care dispozițiile legale menționate recunosc acest drept doar pârâtului (debitorului).

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate cu privire la modalitatea în care care a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost ridicată cu nesocotirea dispozițiilor procedurale incidente.

În planul competenței, această împrejurare are efectul legalei dobândiri a competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către Judecătoria Alba Iulia, respectiv prima instanță învestită în cauză prin înregistrarea cererii de chemare în judecată și căreia creditoarea i s-a adresat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2018.