ÎCCJ, Decizia nr. 76/2015

Asupra apelului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 36817/63/2012* a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea 2/2013 prin care pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen. a fost abrogat. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut că inculpatul C.F. a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 prin care a fost modificat art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., în sensul că s-a restrâns câmpul de aplicare al acestor dispoziții, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că dispozițiile legale a căror constituționalitate este criticată nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, raportat la stadiul procesual în care se află aceasta. În consecință, Înalta Curte, secția penală, a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 vizează un text de lege care este în vigoare și nu s-a constatat anterior printr-o decizie a Curții Constituționale că este neconstituțional, însă excepția invocată că nu are legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul C.F. a formulat apel, apreciind că în mod greșit instanța a dispus respingerea cererii ca inadmisibilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la sub nr. 1979/1/2014, fiind fixat termen la data de 16 iunie 2014. Prin Decizia penală nr. 73 din data de 16 iunie 2014, Înalta Curte, completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul C.F.

a exercitat pentru a doua oară calea de atac a apelului, apreciind că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 11 mai 2015, sub numărul 1846/1/2015, termenul de judecată fiind fixat pentru data de 15 iunie 2015. Examinând cererea de apel, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII și titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că inculpatul C.F. și-a exercitat anterior dreptul la apel, astfel încât noua cale de atac, cu soluționarea căreia Completul de 5 Judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, întrucât încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare este inadmisibilă. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, inculpatul C.F. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*. Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2015. Procesat de GGC - NN