ÎCCJ, Decizia nr. 76/2015

Asupra apelului de

față;

Din actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie

2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 36817/63/2012* a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II

din Legea 2/2013 prin care pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen. a fost

abrogat.

Pentru a dispune

astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut că inculpatul C.F. a formulat o

cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

prin care a fost modificat art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în

sensul că s-a restrâns câmpul de aplicare al acestor dispoziții, cerere care a

fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că dispozițiile legale a căror

constituționalitate este criticată nu au legătură cu soluționarea prezentei

cauze, raportat la stadiul procesual în care se află aceasta.

În consecință, Înalta

Curte, secția penală, a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile

cumulative prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

republicată.

Astfel, potrivit art.

29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că

admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată

de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul

legislativ:

a) starea de

procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un

incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie

rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii,

în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz,

în vigoare;

c) prevederile care

fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul

procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

În cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că excepția de neconstituționalitate

invocată, privind dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 vizează

un text de lege care este în vigoare și nu s-a constatat anterior printr-o

decizie a Curții Constituționale că este neconstituțional, însă excepția

invocată că nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în

Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul

C.F. a formulat apel, apreciind că în mod greșit instanța a dispus respingerea

cererii ca inadmisibilă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la sub nr.

1979/1/2014, fiind fixat termen la data de 16 iunie 2014.

Prin Decizia penală

nr. 73 din data de 16 iunie 2014, Înalta Curte, completul de 5 judecători a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în

Decizia penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.

Împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia

penală nr. 1421 din 23 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*, inculpatul C.F. a

exercitat pentru a doua oară calea de atac a apelului, apreciind că în mod

greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 11

mai 2015, sub numărul 1846/1/2015, termenul de judecată fiind fixat pentru data

de 15 iunie 2015.

Examinând cererea de

apel, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte,

completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă urmând a fi respinsă

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII și titlul III,

Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a apelului este

condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual

penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse

examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

408 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față

de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă,

dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că inculpatul C.F. și-a exercitat anterior dreptul la apel, astfel încât noua

cale de atac, cu soluționarea căreia Completul de 5 Judecători a fost sesizat,

nu întrunește cerințele textului de lege menționat, întrucât încalcă principiul

unicității acestei căi de atac și, ca atare este inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, constatând că în cauză, inculpatul C.F. a declarat apel împotriva

unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în

conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a

raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., completul de 5 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul

declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 3817/63/2012*.

Văzând dispozițiile

art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei

de 125 lei cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva dispoziției de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia

penală nr. 1421 din data de 23 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3817/63/2012*.

Obligă apelantul

inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 iunie 2015.

Procesat

de GGC - NN