ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, modificată și completată, a admis cererea revizuentului S.M. de sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, modificată și completată, a respins cererea revizuentului S.M. de sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1)ultima teză, art. 75 alin. (2) și (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. și a Deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin Încheierea penală nr. 2 din data de 18 februarie 2014, Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 74/32/2014, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.M. împotriva rezoluției din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 223/P/2013.

În conformitate cu prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Totodată, prin încheierea din data de 05 martie 2014 din același dosar s-a dispus în temeiul art. 278 C. proc. pen. îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei încheierii din data de 18 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 74/3/2014 în sensul că după alin. (1) se va consemna un nou aliniat, respectiv:

„În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 admite cererea petentului S.M. privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 lit. f) C. proc. pen. și art. 341 alin. (5)-(8) C. proc. pen. „

Pentru a pronunța aceste încheieri instanța a reținut că prin plângerea formulată petentul S.M. a contestat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, arătând, în esență că magistrații A.G., judecător la Tribunalul Bacău, respectiv C.V., M.L. și S.V., judecător în cadrul Curții de Apel Bacău se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale în legătură cu modalitatea de soluționare a Dosarului civil nr. 619/110/2011 soluționat în primă instanță la Tribunalul Bacău de către intimata A.G. și în recurs la Curtea de Apel Bacău de completul de judecată format din intimatele C.V., M.L. și S.V., situație în care se impune desființarea rezoluției contestate și reluarea cercetărilor în ceea ce privește pe magistrații menționați.

La dosar au fost depuse de către petent concluzii scrise, precum și o cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 lit. f) și art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen.

A fost atașat Dosarul nr. 223/P/2013, în care a fost dispusă soluția contestată.

Procedănd la verificarea soluției în raport de actele aflate la dosar, Curtea a apreciat că aceasta este pe deplin legală și temeinică.

Astfel, s-a reținut că prin rezoluția din 08 ianuarie 2014 dispusă de Parchetai de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrați judecători A.G. de la Tribunalul Bacău și M.L., C.V., S.V. de la Curtea de Apel Bacău, sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen., întrucât faptele nu există.

Procurorul a avut în vedere că persoana vătămată S.M., a formulat plângere penală solicitând a se efectua cercetări față de magistrații judecători A.G. de la Tribunalul Bacău, C.V., M.L. și S.V. de la Curtea de Apel Bacău, pentru infracțiunile de fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, motivat de faptul că în hotărârile pronunțate, au reținut fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a permite Consiliului Local Salcea - Suceava să devină proprietar al unor terenuri la care nu este îndreptățit, în detrimentul a 26 persoane între care și persoana vătămată. Astfel, consideră că a fost încălcat dreptul la proprietate, Constituția României, convenția europeană.

Verificând aspectele sesizate, s-au reținut următoarele:

În Dosarul nr. 4316/110/2007 al Tribunalului Bacău, având ca obiect anulare act administrativ, judecător A.G. a pronunțat sentința civilă nr. 192 din 27 martie 2008, prin care a admis în parte acțiunea privind pe contestator S.M., Comisia orășenească Salcea, A.A. Plopeni, Consiliul Local Salcea prin primarul orașului în calitate de pârât și a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 13 din 31 mai 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, contractul de concesiune a suprafeței de 4,59 ha, nesocotește dispozițiile legale, întrucât cei 26 membri asociați, între care se află și persoana vătămată S.M. (descendentul lui S.V.l., cu suprafața de 0,39 ha) au dobândit irevocabil dreptul de proprietate pentru acest teren. Astfel, Hotărârea Consiliului Local nr. 13 din 31 mai 2006 ce se referă la contractul de concesiune dintre S.A. Plopeni și Consiliul Local oraș Salcea, a fost anulată.

Împotriva sentinței civile nr. 192 din 27 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4316/110/2007 al Tribunalului Bacău, a declarat recurs Comisia Locală de Fond Funciar Salcea - prim primar, care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 240/2009 din 13 martie 2009, reținându-se că prin anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 13/2006 nu s-a cauzat nici un prejudiciu, nefiind anulate acte emise de Comisia Locală de Fond Funciar a Orașului Salcea.

La Tribunalul Bacău completul de judecată format din judecător A.G. a judecat și Dosarul nr. 619/110/2011, în care S.M. ș.a., în calitate de reclamanți, au promovat acțiunea având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale, respectiv anularea hotărârii Consiliului Local nr. 4/2009.

Cererea de abținere formulată de magistratul judecător A.G. întrucât a soluționat și Dosarul nr. 4316/110/2007, a fost respinsă prin încheierea din 22 martie 2011, apreciindu-se că cele două dosare au avut obiecte diferite, astfel că s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 24 C. proc. civ.

Ca atare, judecând în fond cauza ce forma obiectul Dosarului nr. 619/110/2011, magistrat judecător A.G. a pronunțat sentința civilă nr. 203 din 6 decembrie 2012, prin care, printre altele, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de S.M.

Împotriva acestei soluții au promovat recurs S.M., F.I. -procurator pentru F.M. și T.V.

Între motivele de recurs, S.M. a învederat că judecător A.G., ar fi trebuit să se sesizeze pentru incompatibilitatea sa întrucât soluționase și Dosarul nr. 4316/110/2007 și că nu a fost comunicată încheierea de ședință cu ocazia dezbaterilor pe fond.

Prin Decizia nr. 2373/2013, pronunțată în Dosarul nr. 619/110/2011 al Curții de Apel Bacău au fost respinse recursurile ca nefondate. Instanța de fond a reținut că împotriva Deciziei nr. 2373 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău pronunțată în Dosarul nr. 619/110/2011, s-a promovat cerere de revizuire, care însă a fost declinată spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Deciziei nr. 3381 din 3 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 475/32/2013.

Verificările efectuate, urmare plângerii formulată de persoana vătămată, au atestat faptul că magistrații judecători nu au săvârșit infracțiunile de fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, cu ocazia soluționării cauzei în care S.M. a fost parte. Afirmația că instanțele de judecată nu au depus diligente în aflarea adevărului, reprezintă opinia subiectivă a reclamantului, având în vedere nemulțumirea sa cu privire la soluția adoptată. Nu s-a reținut că, completele de judecată formate din magistrați A.G. de la Tribunalul Bacău și M.L., C.V., S.V. de la Curtea de Apel Bacău, ar fi nesocotit dispozițiile procedurii civile cu ocazia instrumentării cauzelor în care parte a fost și persoana vătămată S.M. Eventualele nemulțumiri cu privire la soluțiile adoptate de către judecători, pot fi supuse controlului prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru cele de mai sus, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există.

Petenrul a formulat plângere împotriva acestei soluții, iar prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2014 dispusă de procurorul general al Parchetului Curții de Apel Bacău plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că procurorul de caz a stabilit o situație de fapt corectă, iar persoanele față de care au fost efectuate cercetări nu au săvârșit faptele sesizate.

Aceleași concluzii au fost adoptate și de instanța de control judiciar, întrucât din probele administrate nu s-a putut stabili din punct de vedere al realității faptice existența infracțiunilor de fals intelectual și fals în înscrisuri oficiale în sarcina intimatelor.

Astfel, s-a apreciat că în raport de conținutul textului legal incriminator al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale nu există un minim de indicii cu privire la falsificarea de către intimate a unui înscrisuri având caracter oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

II Asupra cererii formulate de petentul S.M. privind sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 lit. f) și art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen.

Normele legale față de care petentul invocă neconstituționalitatea sunt art. 38 lit. f )C. proc. pen. referitoare la competența curții de apel:

„Curtea de apel judecă în primă instanțăinfracțiunile săvârșite de magistrații

- asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.", respectiv art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen. referitoare la procedura de soluționare a plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară : „alin. (5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților alin. (8) încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

Se apreciază de către petent că normele legale enunțate contravin dispozițiilor din Constituția României prevăzute la art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 16 și art. 129 și art. 20.

În motivarea excepției petentul a arătat că, urmare a prevederilor art. 38 lit. f) C. proc. pen. se instituie posibilitatea ca magistrați din cadrul unei curți de apel să fie judecați la aceeași instanță, situație care contravine dreptului la un proces echitabil și aduce atingere principiilor constituționale referitoare la nediscriminare, egalitate în fața legii, dreptul la apărare întrucât „ nu se poate vorbi despre o cercetare obiectivă, imparțială în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei „

Cu privire la prevederile art. 341 alin. (5), (8) C. proc. pen. petentul a menționat că acestea contravin dispozițiilor art. 6 parag. 1 C.E.D.O. și art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 - C.E.D.O., fiind încălcată publicitatea și contradictorialitatea procedurilor, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

S-a reținut de către instanță că prevederile legale vizate sunt în vigoare, au legătura cu soluționarea cauzei, nu au fost declarate neconstituționale printr-o hotărâre anterioară astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare s-a procedat la sesizarea Curții Constituționale prin prezenta încheiere.

În opinia instanței de trimitere textele legale menționate nu contravin dispozițiilor constituționale, dispozițiile privitoare la competență, procedura de judecată și căile de atac fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 2782 alin. (10) C. proc. pen. anterior care conține prevederi similare cu art. 341 alin. (8) C. proc. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, reținându-se concordanța acestora cu prevederile constituționale.

Urmare a acestei sesizări Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților".

În continuare petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015 a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate care vizează prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. pen.:

Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților.

În cadrul concluziilor scrise instanța a reținut că revizuentul a extins obiectul excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 72, alin. (1), ultima teză, art. 75, alin. (2) și (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. și la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii. Instanța a constatat că sesizarea Curții Constituționale cu obiectul extins al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75, alin. (2) și (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. și la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, este inadmisibilă întrucât nu poate face obiectul excepției de neconstituționalitate o hotărâre judecătorească, fie ea pronunțată și în soluționarea unui recurs în interesul legii. Obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să fie o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituționalitate.

Totodată s-a reținut că legea sau ordonanța ori dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Or, dispozițiile art. 72, alin. (1), ultima teză și art. 75, alin. (2) și (3) C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire, ci a unei cereri de strămutare, formulată de revizuient, dar care nu face obiectul cauzei.

De asemenea, s-a constatat că extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 72 alin. (1), ultima teză, art. 75 alin. (2) și (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. și la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, nu s-a făcut în fața instanței de judecată, ci prin concluziile scrise, care însă au altă menire, aceea de a dezvolta concluziile orale, iar acestea din urmă au ca obiect doar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen. Nefiind invocată în instanță, nici procurorul nu a avut posibilitatea de a-și spune părerea.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate care vizează prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul susține că avem principiul de drept „a simili ad simile" deja dezbătut și care implicit a declarat neconstituțional și acest articol, rezolvare dată asupra art. 341 alin. (5) C. proc. pen.

Reprezentantul Parchetului a susținut că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru motivele reținute în preambulul prezentei încheieri, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând cererea revizuient prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Textul a cărui excepție de neconstituționalitate a fost invocată de revizuient are următorul conținut:

„Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților."

Și în codul de procedură penală anterior, la art. 403 alin. (1) era prevăzută aceeași soluție legislativă: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu."

Acest text a fost supus controlului de constituționalitate, între altele, prin Deciziile nr. 325/2012 și 470/2013, reținându-se că, prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilității în principiu, nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanța se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției, ca și în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie în sensul Convenției "drepturi civile" și deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. In acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11826/85) sau examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6916/75).

Așadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu privește însăși judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din același cod - Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din C.E.D.O., ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

Față de limitele și efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, instanța a apreciat că nu s-ar putea considera că desfășurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-și angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunță asupra unei probleme ce ține de fondul unui litigiu și nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiției și în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluționării.

Totodată, Curtea a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituția României: „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Reglementarea unui filtru prealabil, de natură necontencioasă, care să împiedice soluționarea unor cereri informe ori care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege, nu este în măsură să încalce dreptul la un proces echitabil, întrucât nu are ca obiect judecata pe fond a unei acuzații de natură penală.

De altfel, revizuientul are posibilitatea de a remedia neajunsurile cererii respinse ca inadmisibile, constatate de instanță în această etapă prealabilă, și să reia procedura în cadrul termenelor generoase prescrise de lege, dar bineînțeles în măsura în care aceste neajunsuri pot fi înlăturate, iar nu de a formula noi cereri în mod abuziv. Semnificativ este că acuzatul poate reitera calea extraordinară de atac a revizuirii în favoarea sa oricând, dreptul la un proces echitabil fiindu-i asigurat în mod nelimitat.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 459 alin. (2) C. proc. pen., nu sunt contrare nici prevederilor constituționale și nici celor din pacte și convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Pentru aceste considerente, așa cum se arăta, Curtea a apreciat că excepția de constituționalitate este neîntemeiată.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72, alin. (1), ultima teză, art. 75, alin. (2) și (3), art. 341, alin. (8) C. proc. pen. și la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, a formulat apel petentul S.M., solicitând admiterea cererii și sesizarea instanței de contencios constituțional.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată că este nefundat pentru următoarele considerente:

Din examinarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Din analiza condițiilor anterior menționate se observă că excepția a fost invocat în cursul unui proces aflat pe rolul instanței de judecată, vizează parțial texte normative aflate în vigoare, respectiv art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75 alin. (2) și (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care nu au fost declarate neconstituționale, dar care nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât acestea reglementează procedura strămutării și nicidecum nu sunt incidente în calea de atac a revizuirii.

În ce privește Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, se constată că este o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii, astfel că dispozițiile acesteia nu pot fi supuse controlului constituționalității legilor întrucât hotărârile instanței de judecată nu sunt acte cu caracter legislativ chiar dacă acestea conțin dispoziții obligatorii pentru toate instanțele.

Astfel cum a constatat și prima instanță, în cadrul concluziilor scrise revizuentul a extins obiectul excepției de neconstituționalitate invocate inițial și la dispozițiile art. 72 alin. (1) ultima teză, art. 75 alin. (2) și (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. și la Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite.

Instanța reține că autorul excepției de neconstituționalitate nu poate cere prin notele scrise depuse la dosar, extinderea obiectului excepției, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra dispozițiilor legale menționate în încheierea prin care instanța sesizează Curtea cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, în caz contrar sesizarea nefiind legală.

Ca atare, constatând corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1)ultima teză, art. 75 alin. (2) și (3), art. 341 alin. (8) C. proc. pen. și a Deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul S.M. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul S.M. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind dispoziția prin care s-a respins cererea se sesizare a Curții Constituționale.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2015.