ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În luna august 2006, petiționarul G.P., în calitate de persoană vătămată, a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 264 C. pen., față de făptuitorii S.C., M.A. și V.Ș., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că, în mod abuziv, procurorul S.C. a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 91/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, deși din probe rezultă clar vinovăția magistraților pe care i-a reclamat.

De asemenea, petiționarul a susținut că procurorul S.C. a refuzat să facă cercetări cu privire la plângerea penală formulată de el în legătură cu dosarul nr. 1303/2004 al Judecătoriei Aleșd. Prin rezoluția nr. 257/VIII/1/2005, din 22 iunie 2005, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în mod abuziv și cu o motivare lapidară, i-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 91/P/2005. În mod abuziv și-a exercitat atribuțiile de serviciu, favorizând infractorul și procurorul V.Ș., care a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 56/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, față de procurorul care a soluționat dosarul nr. 479/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd și față de judecătorul care a pronunțat soluția în dosarul nr. 1303/P/2004 al Judecătoriei Aleșd.

Plângerea formulată de petiționar, împotriva rezoluției nr. 56/P/2005, din 20 aprilie 2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost soluționată abuziv, netemeinic și nelegal, în opinia sa, de către procurorul general adjunct M.A., prin rezoluția nr. 225/VIII/1/2005 din 13 iunie 2005. Printre abuzurile reclamate de petiționar se numără și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 38/P/2005, din 14 iunie 2005, dată de procurorul S.C., favorizând pe lucrătorii de poliție și executorul judecătoresc pe care i-a reclamat, în dauna intereselor sale. Și de această dată, procurorul general adjunct, săvârșind un abuz în serviciu, i-a favorizat pe infractori, respingându-i prin rezoluția nr. 281/VIII/1/2005, plângerea formulată împotriva soluției procurorului.

Ulterior, pe data de 5 decembrie 2006, petiționarul a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă plângere față de procurorul S.C., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor de împiedicarea participării în proces, prevăzută de art. 261 1 C. pen. și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (3) C. pen., susținând că l-a sprijinit pe M.C., învinuit în dosarul nr. 38/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, să amenințe martorii din cauză și prin promisiuni că le va plăti ziua i-a determinat să declare în favoarea învinuitului. Prin rezoluția nr. 965/P/2006, din 2 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii S.C., V.Ș. și M.A. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., iar față de primul și infracțiunile de împiedicarea participării la proces, prevăzută de art. 261 1 C. pen. și cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (3) C. pen., reținându-se că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la conducerea secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția nr. 4180/1225/2007, din 28 martie 2007, a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumit de două rezoluții ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul s-a adresat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitând desființarea acestora și reținerea cauzei spre rejudecare, conform art. 278 1 alin. (8) pct. c) C. proc. pen. Examinând plângerea, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei magistrați procurori, pentru infracțiunile sus-arătate, dată în dosarul nr. 965/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este temeinică și conformă legislației ce reglementează răspunderea penală a judecătorilor și procurorilor pentru măsurile și hotărârile adoptate la soluționarea cauzelor repartizate, precum și limitelor admise de prevederile constituționale și procedurale pentru exercitarea controlului asupra hotărârilor judecătorești definitive. Simpla afirmație a petiționarului că rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale date în dosarele nr. 91/P/2005, nr. 38/P/2005 și nr. 56/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de către procurorii S.C.

și V.Ș., prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu, favorizându-i astfel pe infractorii față de care formulase plângere penală, sunt netemeinice și nelegale, fără a fi susținută de probe, nu echivalează automat cu săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor reclamate. Același lucru este valabil și în cazul rezoluțiilor nr. 257/VIII/1/2005, nr. 225/VIII/1/2005 și nr. 281/VIII/1/2005 prin care procurorul general adjunct M.A. a soluționat plângerile făcute de petiționar împotriva soluțiilor procurorului. De altfel, nemulțumit fiind de soluțiile de netrimitere în judecată, petiționarul G.P. s-a adresat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată, criticând cele trei rezoluții, de fiecare dată, plângerea fiindu-i respinsă ca nefondată.

În speța de față, cazul privitor la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 264, art. 261 1 și art. 266 alin. (3) C. pen., ca temei al soluției de neîncepere a urmăririi penale este susținut de probatoriul administrat, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă. Astfel, nu au fost evidențiate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale în cauză, activitatea magistraților nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând nicio atingere intereselor legale ale petiționarului. Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G,P,, menținând rezoluția nr. 965/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.P. împotriva rezoluției nr. 965/P/2006 din 2 februarie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2008.