ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel Timișoara, a formulat contestația împotriva Hotărârii nr. 16 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, în Dosar nr. x/CSD/2014.

Prin Sentința civilă nr. 802 din 20 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București și a declinat competența soluționării cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Împotriva Sentinței civile nr. nr. 802 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea cererii de recurs, se arată că, deși a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare și acordarea unui nou termen de judecată în vederea expunerii unui punct de vedere cu privire la excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, instanța în mod greșit a respins această cerere, încălcând principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 132 alin. (3) din Noul C. proc. civ.:

"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."

Având în vedere textul legal sus citat, Înalta Curte constată că cererea de recurs este inadmisibilă, hotărârea de declinare a competenței nefiind supusă niciunei căi de atac.

Faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale nu înseamnă că a nesocotit principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității, ci a respectat dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: verificarea competenței se realizează la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Ori, verificarea competenței instanței fiind un principiu de ordine publică, în mod corect Curtea de Apel București a dat eficiență dispozițiilor legale sus citate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 802 din 20 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM