ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2018

HOTĂRÂRE

17.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani la data de 28 decembrie 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința comercială nr. 6446 din 18 august 2010, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/2011, împotriva debitorului B., cu domiciliul în municipiul București, la cererea creditoarei SC C. SA cu sediul în municipiul Pitești, județul Argeș.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 C. proc. civ.

Prin Încheierea civilă nr. 164/C.C./2018 din data de 15 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Petroșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Petroșani a reținut incidența prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, această instanță a constatat că domiciliul debitorului B. nu se află în circumscripția Judecătoriei Petroșani, ci a Judecătoriei Sectorului 2 București, iar în prezenta cauză nu este aplicabilă nicio dispoziție legală derogatorie de la norma de drept comun de stabilire a competenței instanței de executare.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 20 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

La solicitarea instanței, prin precizarea din data de 2 februarie 2018, Biroul Executorului Judecătoresc A., a menționat că se urmărește executarea silită asupra bunurilor mobile și imobile situate pe raza orașului Petroșani și executarea silită prin poprire, terțul poprit identificat în dosarul de executare silită fiind în județul Hunedoara.

Prin Sentința civilă nr. 2124 din 28 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite în favoarea Judecătoriei Petroșani, Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență,

Prioritar, această instanță a reținut, față de momentul începerii procedurii de executare silita, prin depunerea cererii de executare silită, respectiv 18 iulie 2011, incidența dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, în vigoare până la data de 14 februarie 2013.

Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, instanța, de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel

Față de normele legale mai sus menționate, Judecătoria Sectorului 2 București a constatat că, față de faptul că în cauză s-a solicitat încuviințarea mobiliară și imobiliară asupra bunurilor situate pe raza orașului Petroșani, precum și încuviințarea executării silite prin poprire asupra veniturilor deținute de debitor la un terț poprit care se află pe raza județului Hunedoara, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Petroșani.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Petroșani, în considerarea dispozițiilor legale și argumentelor care succed:

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., adoptată pentru soluționarea conflictelor de legi rezultate din intrarea în vigoare a acestui act normativ, "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013.

Față de norma legală mai sus menționată, Înalta Curte constată că, în cazul executării silite, este aplicabilă legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 622 alin. (2) din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

În cauză, sesizarea Judecătoriei Petroșani de către petentul Biroul Executorilor A. s-a realizat la 28 decembrie 2017, însă cererea privind executarea silită a debitorului B., formulată de creditoarea SC C. SA a fost înregistrată la organul de executare la 18 iulie 2011, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Acest aspect reiese din mențiunea înscrisă pe cererea de executare silită aflată la dosarul Judecătoriei Petroșani, împrejurare față de care, Înalta Curte constată că executarea silită este guvernată de normele acestui act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea, instanța de executare fiind instanța în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, (2) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe".

Înalta Curte constată că locul unde urmează a se face executarea silită este criteriul stabilit de lege pentru determinarea instanței de executare, căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite.

Acest criteriu are în vedere locul unde se realizează, efectiv, executarea, care nu se confundă cu cel unde își are sediul organul de executare.

În cauză, petentul a arătat că se urmărește executarea silită asupra bunurilor mobile și imobile situate pe raza orașului Petroșani, astfel cum rezultă din precizarea aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 2 București, dar și executarea silită prin poprirea veniturilor deținute de un terț poprit cu sediul în județul Hunedoara.

Văzând dispozițiile art. 373 alin. (2) și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroșani.