ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2733/2017

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta CCSD, amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, obligație dispusă prin Sentința nr. 318/18.06.2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 872 din 26 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții CCSD și Președintele CCSD - C. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că având în vedere perioada prezentului litigiu, care se suprapune peste perioada de suspendare a activității CCSD de emitere a titlurilor de despăgubire, precum și faptul că în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâților este cuprinsă inclusiv perioada de judecată în prezenta cauză, că nu poate fi reținută culpa pârâților în neexecutarea hotărârii irevocabile. Din acest punct de vedere, având în vedere finalitatea sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea 554/2004, nu poate fi primită solicitarea reclamanților din ultima precizare a acțiunii, în sensul amendării pârâților cu amendă în cuantum de 29 % din salariul minim brut pe economie pentru perioada 01.05.2011 - 15.03.2012, fiind evident că, în condițiile intervenției impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, o astfel de sancțiune, aplicabilă pe zi de întârziere, nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată următoarele: - instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nu se poate efectua un control judiciar. S-a arătat că instanța a dispus respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui CCSD pe considerentele că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire și că perioada litigiului se suprapune peste perioada de suspendare a activității CCSD Pentru instanța de fond nu a avut nicio relevanță juridică pasivitatea CCSD manifestată timp de peste 1 an de zile, respectiv de la data de 28.05.2011 dată de la care trebuia să fie deja executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la 15.03.2012 când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of. - hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012. Instanța a interpretat, în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că, prin acest act normativ s-ar fi suspendat și procedura de executare silită, specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate până la data de 15.03.2012, respectiv a procedurii de executare silită, specială, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004. În opinia recurenților, pentru că timp de 1 an nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, instanța ar fi trebuit să sancționeze pe Președintele CCSD - C. cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la data de 15.03.2012. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 5.340 din 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 872/2012 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților A. și B., a dispus amendarea Președintelui CCSD cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 și până la 15 martie 2012. De asemenea, a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 5.340 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, D. a formulat contestație în anulare. Prin Decizia nr. 578 din 17 februarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva Deciziei nr. 5.340 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru rejudecarea recursului la 29 septembrie 2017. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat împotriva Sentinței nr. 872 din 26 septembrie 2012 Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinare, cât și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte reține că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele arătate în continuare. Cererea recurenților - reclamanți având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, Președintelui CCSD, cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a Sentinței nr. 318 din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2.403 din 28 aprilie 2011, a fost respinsă prin sentința atacată în prezenta cauză. Instanța de fond a reținut că simpla neexecutare a hotărârii judecătorești nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie și nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecința directă a atitudinii a conducătorului autorității publice, atitudine care trebui apreciată nu numai în raport de obligația stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci și din împrejurările concrete ale speței. Înalta Curte reține că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004, are legitimare procesuală pasivă conducătorul autorității publice sau, după caz, persoana obligată prin hotărârea irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ. Determinarea prin lege, a calității procesuale pasive pentru conducătorul autorității publice nu reprezintă altceva decât îndreptățirea acestuia de a participa ca pârât în procedura specială de executare în materia contenciosului administrativ. Legalitatea desfășurării procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia și necesitatea respectării dreptului la apărare, implică însă obligația identificării pârâtului, respectiv a conducătorului autorității publice pârâte vizat de pretențiile reclamanților, prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului acestuia. Dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ. prevăd că citația trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, numele, domiciliul și calitatea celui citat. Astfel, citarea Președintelui CCSD se impune a fi realizată prin nominalizarea persoanei care a deținut această funcție în perioada vizată de măsurile prevăzute de art. 24 alin. (2) din lege. Pe de altă parte, în raport de art. 90 alin. (1) C. proc. civ., citația trebuia comunicată la domiciliul sau reședința persoanei citate, în cazul pârâtei D., la adresa de domiciliu, întrucât la data pronunțării sentinței recurate - 26 septembrie 2012, acesta nu mai deținea nici o funcție în cadrul CCSD, fiind eliberată din funcție la data de 4 octombrie 2011. În aceste condiții, față de împrejurarea că citația a fost comunicată la adresa din București, sector 1, respectiv la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și nu la adresa de domiciliu a acesteia, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile. În consecință va fi admis recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.