ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2585/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, anularea în parte a Ordinului nr. 5.719/1990, în sensul anulării mențiunii inserate la poziția 118 din anexa ordinului, unde reclamanta, cadru didactic titular, figurează ca transferată la Școala Generală nr. 7, Sfântu Gheorghe, transfer operat arbitrar, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în valoare de 100.000 Euro.

Prin Sentința civilă nr. 306 din 15 mai 2015, Tribunalul Covasna, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Prin Sentința nr. 70/F din 8 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. și, în consecință, a fost anulat în parte Ordinul Ministerului Învățământului și Științei nr. 5.719/1990, sub aspectul dispoziției de transfer, privind poziția 118 din anexa la ordin, și a respins restul pretențiilor reclamantei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva Sentinței nr. 70/F din 8 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

3.1. Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, prin obligarea pârâtului la plata daunelor morale. A arătat că a depus la dosar acte medicale din care rezultă că starea de sănătate i-a fost afectată datorită traumei emoționale provocate de nedreapta punere în aplicare a deciziilor aberante de separare a școlilor pe criterii etnice.

3.2. Recurentul-pârât a solicitat casarea Sentinței nr. 70/F/2015 și admiterea excepțiilor invocate, cu respingerea, pe fond, a cererii de chemare în judecată, în totalitate, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-pârât susține că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât a reținut în mod greșit că Ordinul nr. 5.719/1990 a fost comunicat reclamantei la data de 23 ianuarie 2015, prin adresa nr. 18275. Se susține că prin adresa nr. 5431 din 11 octombrie 1990 s-a realizat comunicarea ordinului în discuție.

Recurentul critică soluția dată de instanța de fond, întrucât anularea unui ordin nu se poate dispune pentru simplul fapt că nu se poate face dovada comunicării acestuia către reclamantă, ci este necesar a se analiza prevederile legale a căror punere în executare o realizează. Se susține că ordinul atacat este un act administrativ emis pe baza și în executarea legii, se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său se bucură de prezumția de autenticitate și de veridicitate. Se susține că Ordinul nr. 5.719/1990 a fost emis în vederea executării în concret a prevederilor H.G. nr. 487/1990.

Recurenta arată că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 487/1990 (raportat la anul 1990), conform cărora un cadru didactic aflat în restrângere de activitate și care nu a depus cerere, se repartizează din oficiu pe un alt post. Se susține că de altfel, reclamanta nici nu are interes în susținerea cererii, întrucât în acest moment are un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu Colegiul Național "Mihai Viteazul" - Sf. Gheorghe.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs prezentate de ambele părți în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate și, constatând că sentința instanței de fond este legală, o va menține în totalitate și, pe cale de consecință, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, Înalta Curte reține că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor prejudicii materiale și morale prin emiterea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative de a rezolva cererea celor îndreptățiți, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative, importanța valorii lezate, personalitatea victimei, durata și menținerea consecințelor vătămării, intensitatea suferinței suportate, repercusiunile asupra situației sociale, precum și criteriul echității.

Or, în cauza pendinte, recurenta-reclamantă și-a exercitat neîntrerupt activitatea de cadru didactic la liceul Mihai Viteazul din localitatea Sfântu Gheorghe, instituție de la care și-a ridicat și drepturile salariale, fără a fi într-un fel vătămată în prestigiul, situația socială sau personalitatea sa, atâta timp cât nici nu a știut de existența ordinului de transfer emis în ceea ce o privește.

Înalta Curte reține că prin anularea în parte a actului administrativ atacat, cu privire la măsura nelegală luată împotriva sa, instanța a dat pe deplin satisfacție cererii reclamantei, nefiind justificată, astfel, cererea de acordare a daunelor morale solicitate.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Înalta Curte nu poate primi critica formulată cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune. Înalta Curte reține că această excepție a fost invocată în raport de data presupusei comunicări a actului atacat, fără ca recurentul-pârât să facă dovada acestei comunicări către reclamantă.

Înalta Curte reține că nici în stadiul procesual al recursului nu au fost aduse alte probe, care să facă dovada comunicării ordinului atacat, așa cum se susține, ci, dimpotrivă, se susține că "anularea unui ordin nu se poate dispune pentru simplul fapt că nu se poate face dovada comunicării acestuia către reclamantă, ci este necesar a se analiza prevederile legale a căror punere în executare o realizează". Înalta Curte constată că dispozițiile din legea contenciosului administrativ dispun tocmai cu privire la apărarea oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, or, pentru a cunoaște faptul că ești vătămat trebuie să ai cunoștință de acest lucru, vătămare care se produce fie printr-un act administrativ, fie prin nemulțumirea persoanei față de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns.

Nefiind făcută dovada comunicării actului atacat către reclamantă, decât la data de 23 ianuarie 2015, prin adresa nr. 18275, aflată la dosarul cauzei, Înalta Curte va respinge criticile recurentei cu privire la soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune, reținând ca fiind legală dezlegarea dată acestei excepții.

Nici critica recurentei referitoare la faptul că "instanța de fond nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 487/1990 (raportat la anul 1990), conform cărora un cadru didactic aflat în restrângere de activitate și care nu a depus cerere, se repartizează din oficiu pe un alt post", nu poate fi primită de instanța de recurs, întrucât din analiza dispozițiilor legale nu rezultă posibilitatea efectuării unui transfer fără existența unei cereri în acest sens, ci dimpotrivă.

Astfel, Capitolul III din H.G. nr. 487/1990, intitulat "Dispoziții procedurale" începe cu art. 1 astfel:

"Cererile formulate de cei care solicită pretransferări, rezolvarea restrângerii de activitate, numirea și transferarea vor fi depuse la comisiile județene (sectoarele municipiului București) care vor funcționa la inspectoratele școlare respective", iar art. 2 continuă cu:

"La cererea de transferare (numire) se vor anexa următoarele acte:"

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente argumente care să se circumscrie cazului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. și de Ministerul Educației și Cercetării Științifice împotriva Sentinței nr. 70/F din 8 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM