ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 251/A/2016

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția din încheierea din data de 11 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 29 alin. (1) din aceeași lege s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 formulată de petenții A. și B.

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen., criticate ca neconstituționale, judecătorul de cameră preliminară a constatat că incidența cazului de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât textul criticat ca fiind neconstituțional, nu are legătură cu soluționarea cauzei în contextul în care se invocă neconstituționalitatea textului ce vizează cauzele în care s-a pus în mișcare acțiunea penală din perspectiva posibilității persoanei ce a avut calitatea de inculpat de a formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, situație neincidentă în speță.

În ce privește dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, criticate ca neconstituționale, s-a constatat de asemenea, incidența cazului de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ce impune ca legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

Ori, în speță s-a apreciat că nu este îndeplinită această cerință, în condițiile în care petenții au contestat declinarea dosarului de la DNA - Structura Centrală, la DNA - Structura Teritorială Iași, respectiv trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și necompetența materială sau teritorială a organelor de urmărire penală, iar obiectul cauzei îl constituie o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen., prin care pot fi supuse controlului judiciar doar soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată, raportat și la soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară în soluționarea unei astfel de plângeri conform art. 341 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel, în termen legal, petenții A. și B.

În expunerea motivelor de apel, astfel cum au fost dezvoltate în scris, petenții A. și B. au criticat faptul că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost motivată în fapt și drept și totodată, în mod greșit s-a stipulat că poate fi atacată cu apel și nu cu recurs.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Referitor la critica petenților A. și B. privind nemotivarea încheierii atacate se constată că aceasta este motivată, atât în fapt, cât și în drept, instanța de fond răspunzând tuturor criticilor și apărărilor formulate.

De asemenea, se observă că hotărârea curții de apel cuprinde o analiză temeinică a aspectelor avute în vedere de instanță pentru menținerea soluției pronunțate, astfel că nu se poate ajunge la concluzia nerespectării exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului.

Cu privire la critica privind faptul că instanța fondului a dispus că încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu apel și nu cu recurs, Înalta Curte având în vedere reglementarea căilor de atac C. proc. pen., care prevede ca și cale ordinară de atac numai apelul, urmează să examineze calea de atac exercitată de contestatoare prin prisma dispozițiilor legale referitoare la apel. În susținerea argumentării sunt și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care stipulează că atunci când prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori se prevede printr-o lege specială că hotărârea primei instanțe este definitivă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă.

Totodată, se apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale era inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte apreciază că cele criticate pe calea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 nu are, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei față de apelanți, având în vedere că în situația primul text invocat se referă la soluții de clasare dispuse in rem, iar în cazul dispozițiilor invocate în plan secundar se constată că petenții nu au invocat efectiv o veritabilă excepție de neconstituționalitate ci, un mod de interpretare a unei norme de drept ce nu este pertinentă pentru soluționarea cauzei.

Așa cum s-a argumentat, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În componenta referitoare la necesitatea invocării excepției, exigențele legăturii dintre normele de lege criticate și soluționarea cauzei pendinte nu sunt însă îndeplinite.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelurile declarate de petenții A. și B. împotriva dispoziției din încheierea din data de 11 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, dispusă prin încheierea din data de 11 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanții-petenți A. și B. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de petenții A. și B. împotriva dispoziției din încheierea din data de 11 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, dispusă prin încheierea din data de 11 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanții-petenți A.și B. la p sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN